Pagini

sâmbătă, 26 aprilie 2025

Jurnalul unei femei simple (102)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Hristos a înviat! Bucuria noastră!
Bine v-am regăsit!

Încerc să mă adun și să scriu câteva gânduri despre mine, despre noi. Am traversat o perioadă plină de încercări, nu foarte mari în comparație cu suferințele atâtor oameni de pe acest pământ, dar împovărâtoare pentru sufletul meu. 
Au fost momente în care greutățile păreau de nesuportat. Am simțit adesea că îmi pierd curajul, că ușile mi se închid una câte una.
Apoi, am simțit din nou ajutorul Domnului, în răspunsul unei rugăciuni ascultate, în dragostea și prietenia unui om drag, în puterea unui nou pas când credeam că am ajuns la capăt.
Uneori uit... Apoi, îmi aduc aminte: Nu suntem niciodată singuri.
Și nu este vorba despre cum să ieșim repede din suferință, ci despre modul în care trebuie să stăm cu inima deschisă în mijlocul furtunii și să-L simțim pe Hristos alături de noi.

După ce în luna martie am pendulat între satul meu natal și serviciu,  după ce femeile găsite în sat să o îngrijească pe mama au plecat una câte una, după ce eu și fratele meu am luat în calcul ideea de a o duce pe mama într-un cămin de bătrâni (slavă Domnului după ce am vizitat căminul, nu am avut puterea să o duc acolo), la începutul lunii aprilie am adus-o din nou la mine, la apartament. M-am bucurat mult când doamna care avusese grijă de mama în februarie a acceptat cu entuziasm să vină să o îngrijească în continuare, cât timp merg eu la serviciu. Înainte de Paști însă, am fost nevoită să mă despart de acea doamnă întrucât nu a dat dovadă de calmul și răbdarea necesare îngrijirii mamei mele (dificilă, de altfel, ca orice bătrân chinuit de suferință).
Am mai avut apoi o ispită cu o altă fată care, după ce m-am înțeles cu ea să vină în ziua următoare și i-am dat și cheile casei, mi-a cerut o sumă de bani în avans și pentru că nu i-am dat, mi-a blocat telefonul și a dispărut cu tot cu chei. Am fost nevoiți să schimbăm yala...
De câteva zile, avem o nouă doamnă care o îngrijește pe mama. Pare foarte cumsecade, blândă și răbdătoare. Mi-e și frică să mă entuziasmez...
Voia Domnului!

Pentru astăzi... 
Sâmbătă, 26 aprilie

Afară...
E o vreme schimbătoare. Săptămâna trecută au fost câteva zile cu vreme mai caldă, dar de aseară s-a înnorat și s-a răcit ușor. 

Mă gândesc...
Încerc să nu mă gândesc prea mult la nimic, să le iau pas cu pas așa cum vin și să fac față așa cum pot fiecărei zile. 

Sunt recunoscătoare...
Că încă o am pe mama mea aici, pe pământ, chiar dacă de când s-a îmbolnăvit, lumea mea nu mai e la fel. E un gol în sufletul meu pe care nu reușesc să îl umplu. Îmi e atât de dor de ea!... Un dor nemărginit. Îi simt lipsa, deși o am încă aici. O am și nu o am... Îi simt încă binecuvântarea în momentele mele grele, inima mi-e încă încălzită de dragostea ei și încă mă simt copil când îi strâng în brațe trupul micșorat de suferință. Rolurile se amestecă... Sunt mamă și copil în același timp. 

Apoi, sunt recunoscătoare că în sfârșit, Cristian și-a găsit un serviciu potrivit pentru el. Va începe în luna mai. După ce în aprilie a lucrat într-un loc cu un job cu mult sub nivelul lui, cu un program înfiorător și la o distanță foarte mare față de casă. Slavă Domnului pentru răbdarea de care a dat dovadă.

Și nu în ultimul rând, sunt recunoscătoare Domnului că Ștefan a trecut cu bine de o intervenție chirurgicală destul de complicată și s-a refăcut uimitor. Ce înseamnă tinerețea!...

În bucătărie...
Am pus să fac o ciorbă de pește și pește prăjit cu mămăligă.

Sunt îmbrăcată...
Într-o rochiță bleumarin cu floricele albe.

Meșteresc...
Aproape nimic. Am mai croșetat câte o broșă trandafir dimineața, în troleibuz și am terminat o pereche de botoșei. Mi-e dor să cos la goblen, dar deocamdată nu se poate. 



Citesc...
Nimic.

Sper...
Să o pot îngriji pe mama mea până la sfârșit, cel puțin la fel cum ea m-a îngrijit pe mine, cu multă dragoste și cu grija care nu obosește niciodată.

Învăț...
Mă țin în continuare de Duolingo. De câteva luni bune m-am axat pe italiană, dar uneori revin la engleză și mai nou fac și matematică. :)) Doar pentru a-mi ține mintea în priză.
 
În casă...
E cam cum e și în mintea mea... Nădăjduiesc să le mai rânduiesc astăzi.

Ascult...
Cu mila Domnului mi-am bucurat sufletul cu cântările din Săptămâna Luminată. Dacă în timpul postului am tânjit după Canonul Sfântului Andrei și după Denii, în săptămâna asta, am reușit să ajung la biserică de mai multe ori. 

Un film pe care îl recomand...
SFANTUL PAISIE - DE LA FARASA LA CER

„Acest film va cutremura sufletele oamenilor.” (Arhimandritul Efrem Vatopedinul)

Unul din lucrurile preferate...
Cerul înstelat. Frumusețea și măreția lui ne dau puterea să mergem mai departe.

Un citat...
Nu trebuie să fim stresați. Nu trebuie să ne simțim presați de nimic în viață! Să avem conștiința noastră liniștită. Să dăm mărturie împreună cu ea: „Am făcut ce mi-a stat în putință.”
Acolo unde vezi neliniște, acolo unde vezi tulburare, unde vezi că îți ieși din minți, că te mânii deoarece lucrurile nu au mers cum ai fi vrut, cum ți le-ai programat, și se năruiește viața ta duhovnicească, acolo vei pricepe că ceea ce se petrece nu e de bine. Lucrurile ți-au scăpat de sub control, nu L-ai lăsat pe Dumnezeu să meargă înaintea ta. Lasă-L pe Dumnezeu să meargă înaintea ta și liniștește-te!
După cum a spus Hristos: „Să nu vă îngrijiți ce veți grăi, ce veți răspunde. Eu voi pune cuvânt în gura voastră.” Eu vă voi da duh, și putere, și înțelepciune în ce veți spune.
Fiecare dintre noi se încrede în puterea, în străduința și în prezența sa. Nu reducem la zero strădania omenească, însă, dacă nu conlucrează Dumnezeu, nu dobândim rezultatele așteptate. Dumnezeu este Cel Care săvârșește lucrarea, omul își dă doar silința sa. Și este greșit să lucrăm și să așteptăm rezultate de pe urma noastră – oricât de omenesc, foarte firesc și foarte logic ar părea lucrul acesta.
(IPS Athanasie de Limassol)

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Gips
Sursa: General Masterpiece

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!


(Un prieten drag mi-a trimis la ceas de seară un filmuleț dintr-o altă viață. Maria și Ștefan, când erau mai mititei, împreună cu o prietenă de-a lor.)

marți, 22 aprilie 2025

Sfântul Gheorghe - goblen

O, Mare Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Kitul de goblen este de la Rogoblen Focșani, are 33 de culori, iar dimensiunea icoanei este de 19x30cm.