,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)
Hristos a înviat! Bine v-am regăsit!
Din bucuriile săptămânii trecute:
1. Am reușit cu mila Domnului să finalizez cele două batice în stil Burberry. Erau terminate de câteva săptămâni, dar nu apucasem să le fac tratamentul special (pentru firul cu care le-am lucrat). Le-am umezit și le-am periat cu o perie de haine pentru a elibera puful din material.
2. Continui cu împletirea păpușelelor Izzy.
3. Am avut bucuria și binecuvântarea de a mă închina la Sfintele Moaște ale Matronușcăi mele dragi, la Schitul Dârvari din București. Anul trecut au fost aduse părticele din moaștele Sfintei și sunt păstrate permanent spre închinare în Paraclisul Sfinților Tămăduitori, alături de fragmente din moaștele Sfântului Siluan Athonitul și ale Sfântului Nichifor Leprosul.
Cu ocazia sărbătorii Sfintei Matrona, moaștele acesteia au fost așezate în baldachinul din Altarul de vară. M-a bucurat nespus mulțimea credincioșilor veniți spre închinare în acest an, față de numărul modest de anul trecut și avalanșa de flori albe, cunoscut fiind faptul că Matronușca iubea florile albe, în special trandafirii albi și crizantemele.
4. E musai să vă arăt și glicina de pe strada mea, care a îmbrăcat un copac într-un mod spectaculos:
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână tihnită, plină de bucurie!