Pagini

sâmbătă, 6 iulie 2024

Jurnalul unei femei simple (85)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Sursa: Pinterest.com

Pentru astăzi... 
Sâmbătă, 6 iulie

Afară... 
E încă destul de cald, dar parcă aerul este mai respirabil. Dimineață, am băut o cafea mică afară, împreună cu mama și Cristian, apoi am fost la prietena mea, Lili, într-o vizită scurtă, dar extrem de plăcută. M-am bucurat de compania ei într-o grădină plină de flori, proaspăt udată, cu o cafea bună alături și cu nelipsitele croșete din mâinile noastre neobosite. E atât de odihnitor să petreci timp cu prieteni ce împărtășesc aceeași pasiune ca și tine! 

Mă gândesc...
De la jumătatea lunii aprilie, de când sănătatea mamei s-a șubrezit, am dormit pe o canapea, lângă ea, aproape de patul ei. Cu toate că de regulă am un somn liniștit și profund (nu am avut niciodată insomnii), m-am trezit de câteva ori pe noapte, de fiecare dată când a mers la baie, când a gemut, s-a văitat ori a tușit. Eu am dormit lângă mama, la parter și Cristian sus, în camera Mariei.
De luni vine Maria pentru o vreme acasă, în vacanță. Eu aș vrea să rămân tot lângă mama, iar Cristian să meargă la apartament (se află la două minute de casă), dar mama spune că e timpul să merg și eu împreună cu el.
Deși mi se rupe sufletul să o las aici singură (copiii dorm la etaj), nu e chip, voi face ascultare, cel puțin o noapte două. Probabil că voi afla în acest fel cum e să ai insomnii...

Sunt recunoscătoare...
Pentru săptămâna de lucru de numai cinci zile. De fapt, pentru cele două zile libere, de weekend. La revoluție, în urma căreia s-a făcut schimbarea, aveam 18 ani, așa că îmi amintesc perfect cum părinții mei lucrau și sâmbăta, fiind liberi doar în zilele de duminică. La fel era și cu mersul la școală.
Acum e tare bine să rezolvi treburile sâmbăta, iar duminica să rămână cu adevărat o zi de odihnă.

În bucătărie...
Mămăligă cu brânză și smântână și coaste de porc la cuptor.

Sunt îmbrăcată...
Într-o rochiță vaporoasă, vernil, cu flori roșii, galbene și portocalii și frunze verzi și albastre. E greu de descris, dar imprimeul e chiar drăguț. 

Meșteresc...
Am terminat șosetele cele roz și trăistuța croșetată și am reluat cusutul la goblen. Progresele sunt prea mici pentru a vă arăta ceva. Ochelarii mei nu mă ajută foarte mult la goblen (probabil că ar trebui schimbați), dar, m-am gândit totuși să îmi fac un obicei să cos câte puțin în fiecare zi, pentru a finaliza acest proiect, început de multă vreme.


Citesc...


"Dacă bătrânețea ar fi plăcută, nimeni n-ar vrea să se termine. Faptul că e așa de grea ne face să ne agățăm mai puțin de existență. Bătrânețea a fost inventată ca să te desprinzi de viață."
(Virginie Grimaldi - "O să înțelegi când o să fii mai mare")
Sper...
Să reușesc să termin goblenul până la sfârșitul anului.
 
Învăț...
Am reluat studiul limbii franceze. Am început să uit. Nu că aș fi știut vreodată prea mult.

În casă...
Dacă prima parte a zilei am luat-o mai ușor, după masa de prânz am intrat în priză și am făcut curățenie (eu la casă și Cristian la apartament). Bine, recunosc, a curățat și o baie de la casă. Când intră el în băi se cunoaște. Lucește totul ca la hotel. Slavă Domnului că mă ajută mult! Când eram tânără făceam curățenie în toată casa în doar câteva ore. Acum, fără ajutor, cred că mi-ar trebui două zile. 

Ascult...
Muzică franțuzească veche


Un film pe care îl recomand...
Nobody Has to Know (2021) - o poveste de dragoste neobișnuită, un film despre uitarea a ceea ce știai, pentru a descoperi ceea ce ai știut mereu în adâncul sufletului.
Phil, un bărbat ce locuiește și lucrează pe o insulă, suferă un accident vascular cerebral minor care îi provoacă amnezie. Millie îi spune în mod fals că a fost anterior într-o relație cu ea. Doar pentru a fi împreună cu el.
 

Unul din lucrurile preferate...
Să duc lucrurile la bun sfârșit. Îmi place când tai cu o linie treburile rezolvate de pe o listă cu lucruri de făcut.

Un citat...
În ce mă priveşte pe mine, să ştiţi că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum şi câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veşnicie.
(Părintele Teofil Părăian)

O fotografie...

Sursa: Toma Bonciu
Un loc unde mi-ar plăcea să fiu...
La mare. Sper să dau o fugă cu copiii, spre sfârșitul săptămânii. Data viitoare, voi merge împreună cu Cristian. Așa, ies în avantaj. :)))
Realitatea este că unul dintre noi trebuie să rămână cu mama.

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Labradorite freeform from Tulear, Madagascar
Photo: UmikoCrystalsShop
Source: Amazing geologist
Din iubita mea Românie...


Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!

Sursa: Pinterest.com

19 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Laura! Multă sănătate și ție! 🤗😘

      Ștergere
  2. 🪡E impresionant ghergheful de podea! Nu am mai văzut așa sistem complex pentru un hobby…
    📖Și eu sunt dezamăgita că am uitat limbile învățate în școala generală- franceză și rusă, liceu- latină, germană, franceză, și în facultate- franceză, engleză, română. Prea puțin îmi amintesc din fiecare, dar mă consolez ca le voi reînvăța alături de copii (și mai târziu cu nepoții) 😄
    🎦Ideea filmului seamănă cu cea a “While you were sleeping” din ‘95, cu Sandra Bullock 😬
    💞Adaptare ușoară la somnul cu griji, dar cu bucurie alături de soț!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, suportul gherghef de podea este un dar de la soțul meu, de acum doi ani, când am început să am probleme cu spatele și cu încheieturile. E comandat de la manufacturabihor.ro.
      Într-adevăr, și eu am mai exersat împreună cu copiii limbile străine. Între timp, am uitat iar. 😅
      Mulțumesc pentru recomandarea de film. Nu cred că l-am văzut.
      Off, vom vedea cum vom trece și peste asta, cu mila Domnului.
      Să ai o săptămână binecuvântată! 🤗😘

      Ștergere
  3. Imi place sa citesc jurnalul. Cred ca-l citesc de fiecare data cand il scrii.
    "Îmi place când tai cu o linie treburile rezolvate de pe o listă cu lucruri de făcut."
    Si mie! In clipa in care tai ceva de pe lista cu lucruri de facut, ma simt mai usoara.
    Pot sa-ti recomand si eu un film frumos, de pe Netflix (sau bine, mie mi-a placut, sper ca si altora): "Mrs. Harris goes to Paris". Subiectul filmului poate parea putin frivol (visul personajului principal - o doamna draguta care face menajul in casele unor bogatasi - e sa-si cumpere o rochie de la "Christian Dior"), dar o sa vezi ca nu e asa.
    Sa aveti o duminica binecuvantata, cu sanatate si liniste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, dragă Maria! 🤗😘
      Exact, și eu mă simt la fel, mai ușoară și mai productivă. Și îmi dă un impuls să fac încă un lucru de pe listă.
      Mulțumesc frumos pentru recomandare! Nu am văzut acest film.
      Sănătate și numai bucurii și vouă, tuturor!

      Ștergere
  4. I always enjoy the details from the diary writings. Good post

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I like reading the diary pages on blogs too. I guess that's why I started journaling too.
      Have a blessed day! 🤗😘

      Ștergere
  5. I really enjoyed reading from your diary. Thank you for sharing it with us. I pray you have a blessed week!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you so much for your visit and your comment, dear Julia! I've been reading your blog posts too and I'm so glad to have met you.
      Hope you have a blessed week! 🤗😘

      Ștergere
  6. Hello! I will pray for your mother's health. I enjoyed visiting here with you today. Such a lovely blog!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello, Billie Jo! Thank you so much! All the best to your mom and your beautiful family! I also really enjoyed reading about your life on your blog. You are wonderful!

      Ștergere
  7. Some beautiful photos. I wish I could read the text.

    RăspundețiȘtergere
  8. I found the translate button. thank you. I am so sorry to hear of your mother's poor health. I send my good wishes to her.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I'm glad you could read my post. Thanks so much for your interest! Good health to you and all the best!

      Ștergere
  9. Romania is so beautiful! I'm sure the people are, as well.
    Praying for your Mother!!
    hugs
    Donna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thanks so much, Donna! Yes, our country is very beautiful and the people are very welcoming. I am blessed to live here.
      Thank you for your prayers! Hope your week is going well so far. Hugs from me too!

      Ștergere