miercuri, 9 septembrie 2026

Fericire în 53 de săptămâni - 36/53

 ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)

Fericire în 53 de săptămâni

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Din bucuriile săptămânii trecute:

1. Bine ai venit, scumpă toamnă, anotimpul meu preferat!

pinterest.com

O lună nouă, un anotimp nou și încă o șansă să ne bucurăm de lucrurile care contează cu adevărat.
Să avem sănătate, liniște și oameni buni aproape!

Nicu Alifantis - Emoție de toamnă (versuri Nichita Stănescu)

,,Suntem toamna ce vine şi trece mereu,
Suntem frunze în mâinile lui Dumnezeu!"

(Felicia Feldioran)

2. Doamne, dăruiește-ne un an binecuvântat și bineplăcut Ție!
1 septembrie - începutul anului bisericesc
  

Rugăciune la început de drum

Doamne, Îți mulțumesc pentru fiecare zi dăruită, pentru oamenii pe care i-ai păstrat aproape și pentru sprijinul nevăzut pe care mi l-ai oferit în clipele grele.
Iartă greșelile mele și ajută-mă să pășesc în noul An Bisericesc cu sufletul curat, cu mai multă credință și cu nădejde neclintită.
Ocrotește și binecuvântează casa mea, precum și pe toți cei dragi din inima mea.
Iar celor trecuți la Domnul, dăruiește-le odihnă veșnică și lumină.
Doamne, rămâi alături de noi în toate zilele ce vor urma!

3. Bucuria de a pieptăna o nepoțică (de verișoară), diminețile, înainte de a merge la grădiniță (ea, nu eu:))): 


4. Şi totuşi vine toamna, şi totuşi vine toamna,
Şi tu o simţi şi o îngâni.
Şi totuşi vine toamna, şi totuşi vine toamna,
Şi, vai, suntem bătrâni...

 Tatiana Stepa și Adrian Păunescu - Și totuși, vine toamna...
Vă îmbrățișez cu drag!
Pace și bucurie!

marți, 8 septembrie 2026

E toamnă, mamă...

 


A venit toamna mamă
Și dorul mă apasă,
Am chipul tău în ramă,
Zâmbești și ești frumoasă!

Afară este toamnă,
Copacii îți duc dorul,
Iar frunzele se-ndeamnă
Din creangă să-și ia zborul.

E toamnă dragă mamă
Când tu ca gospodină,
Îți pregăteai pe iarnă,
De toate, din grădină,

Acum grădina-i plină
Și via neculeasă,
O liniște deplină
S-a așternut în casă!

În inima mea-i jale
Și toamna mi-e pustie,
Tu nu-mi mai ieși în cale,
Ce greu o să-mi mai fie,

Eu știu acum măicuță
Că ție-ți este bine,
Căci ai pe-al meu tăicuță
Din nou, iar lângă tine,

Acum ești fericită
Și-i povestești de toate,
Că-i grea viața trăită
Doar în singurătate.

Măicuță, îți duc dorul
Și-am inima pustie
Și nesecat izvorul
De lacrimi o să-mi fie!

(Carmen Iancu)

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *