1. Care a fost cel mai frumos loc în care ai fost vreodată? Un loc în care ți-ar plăcea să te întorci iar și iar.
4. Care a fost cel mai bun film sau serial TV pe care l-ai văzut vreodată?
,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)
Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!
Din bucuriile săptămânii...
1. În pelerinajul de săptămâna trecută, o doamnă de la biserică purta o căciuliță croșetată. I-am admirat-o și mi-a mărturisit că îi place foarte mult și că și-ar mai dori una, dar nu mai găsește.
Am rugat-o să mi-o împrumute puțin în microbuz să o cercetez și, după ce am făcut și desfăcut de câteva ori, i-am dat de capăt, cu ajutorul Domnului.
Apoi, prietena mea Lili și-a dorit și ea să învețe modelul și am croșetat câte una în paralel. Bucuria și surpriza au fost că, fără să ne vorbim, fiecare dintre noi alesese un fir de aceeași culoare. :)
| RUNO & Ka |
Bine ați venit încă o dată la Toni Taddeo's Tuesday 4. Mă bucur că participați.
,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)
1. Pelerinaj în Dobrogea
4. Joaca Alessiei (nepoțică de verișoară, și vecină) cu pisoii. :)