Se afișează postările cu eticheta Jurnalul unei femei simple. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jurnalul unei femei simple. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 septembrie 2026

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

pinterest.com

Pentru astăzi... 
Sâmbătă, 19 septembrie 2026

Afară...
E toamnă. Anotimpul meu preferat. Toamna mă găsește mereu într-o stare aparte, ca și cum acest anotimp ar ști exact ce să îmi ofere. Mă simt mai liniștită, mai așezată, mai aproape de mine însămi. Aerul devine mai clar, culorile se adâncesc, iar lumea pare să încetinească într-un ritm care mi se potrivește perfect. Într-o zi de toamnă, simt că pot respira altfel. Parcă gândurile se ordonează singure, fără să mă grăbească nimeni. 

Mă gândesc...
Toamna îmi aduce o nostalgie blândă, din aceea care nu doare, ci doar îți amintește cine ești și ce iubești. E anotimpul în care mă regăsesc cel mai ușor. În lumina ei moale, în mirosul de pământ umed, în liniștea care se așază peste tot. Toamna e, pentru mine, un fel de echilibru — o pauză frumoasă între ce a fost și ce urmează.

Sunt recunoscătoare...
Pentru acest weekend liniștit. Așa cum nu am mai avut de multă vreme. Pentru faptul că mai avem pentru câteva zile, fata acasă.

În bucătărie...
Am frământat niște scovergi și am pus la foc o ciorbă de roșii. Să ne mai bucurăm încă de gustul minunat al roșiilor adevărate.

Sunt îmbrăcată...
Într-o rochie ușoară, colorată, cu un material în care mă simt extrem de confortabil. 

Meșteresc...
Odată cu schimbarea culorilor adusă de toamnă, am simțit nevoia să încep și eu două proiecte în culorile spectaculoase ale acestui anotimp.

Un cardigan croșetat, lucrat în tandem cu prietena mea Lili. Modelul mi-a atras atenția de anul trecut. Am încercat atunci să îl descifrez, dar se pare că nu am ales firul potrivit, astfel încât nu ieșea cum îmi doream. Anul acesta, doamna care l-a lansat a scos patternul la vânzare, pe etsy și pentru că am prins și o reducere, l-am achiziționat și eu.


Iar pe andrele, am o pereche de șosete cu model frunze, într-o culoare absolut superbă. 


Și pentru că la modelul de mai sus nu mă descurc fără tutorial sau schemă și e puțin mai dificil de lucrat în transportul în comun, am dat startul și la două perechi de șosete cu firul în degrade și model simplu, curgător, care poate fi lucrat și cu ochii pe jumătate închiși, la șapte dimineața. :)


Sper...
Să reușesc să încetinesc ritmul. Am avut o vară foarte solicitantă. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate! Chiar m-a ajutat în chip numai de El știut.
Acum însă, sper să mă liniștesc puțin, să mă odihnesc și să mă aplec mai mult către lucrurile cu adevărat importante.

Învăț...
La serviciu am început să lucrez pe o componentă nouă pentru mine și încerc să învăț cât mai multe, într-un timp foarte scurt. Termenul de predare este peste doar câteva săptămâni.
Printre picături, seara, am început să pun și bazele noului laborator pe care îl coordonez începând din această lună.
Iar, la lucrul de mână, învăț modelele pe care le-am detaliat mai sus.
Nu am renunțat nici la Duolingo, deși nu fac mai mult de jumătate de oră pe zi, dar mă încăpățânez să fac zilnic. Am ajuns la 1446 de zile. :))) Aproape patru ani, adunați. Contul îl am din 2017, dar în primii ani nu eram așa perseverentă. Acum, deja face parte din rutina zilnică.

În casă...
Pentru că am avut programul extrem de încărcat, am rămas în urmă cu toate. Astăzi vrem să facem ordine și curățenie și la noi și la copii. Măcar de ochii soacrei.

Ascult...
Muzică folk. Toamna vine la pachet cu minunatele cântece acompaniate de chitară.

Un film pe care îl recomand...
Am revăzut aseară Nu e nevoie de cuvinte. Cristian l-a recunoscut de la primele scene. Eu mi-am amintit de abia în a doua parte a filmului. Semne clare. :))

Unul din lucrurile preferate...
Toamna, cu tot ce înseamnă ea.

Un citat...
"Bătrâneţea începe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii şi doruri vagi". (Octavian Paler)

O fotografie...

La moaștele Sfintei Ana, la Biserica "Sfântul Gheorghe"- Nou din București.

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...


Mineral Masterpiece - Rutile in Quartz - Minas Gerais, Brazil - 5.7cm

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc un sfârșit de săptămână binecuvântat!

sâmbătă, 10 ianuarie 2026

Jurnalul unei femei simple

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Pentru astăzi... 
Sâmbătă, 10 ianuarie 2026

pinterest.com

Afară...
E o zi rece, de iarnă, cu puțină zăpadă. Nu prea îmi place frigul, dar cu toate acestea, în jurul prânzului voi merge la o cafenea din oraș pentru o mică șezătoare cu fetele.

Mă gândesc...
Că de luni ne întoarcem la serviciu. A fost tare bine în aceste zile de vacanță, în care m-am odihnit, m-am relaxat, am croșetat, tricotat, cusut, colorat și pictat, dar am mai rezolvat și din treburile rămase restante din decembrie. Am rânduit șifonierul, sertarele cu mărunțișuri, etc. Și am strâns și urcat în pod și decorațiunile de Crăciun.
Dar, în afară de trezirea devreme care mi se pare cruntă :))), nu mă vait. Îmi place foarte mult noul meu loc de muncă, îmi plac colegii și atmosfera de la birou și îmi place nespus să croșetez/tricotez în mijloacele de transport. Este timpul meu de relaxare zilnică, din timpul săptămânii de lucru.

Sunt recunoscătoare...
Că ne-am împărtășit în ziua de Bobotează. A fost cumva pe neașteptate și l-am luat ca pe un dar prețios și încurajator, oferit de către Dumnezeu la început de an, prin mare mila Sa.

În bucătărie...
Am gătit o ciorbă de porc și un pui cu sos și orez cu legume și probabil că diseară vom face o mămăligă cu brânză și smântână și voi scoate un cârnat de la untură.

Sunt îmbrăcată...
Într-o fustă lungă, de stofă neagră și un pulover cu nasturi mici.

Meșteresc...
O, dar ce nu meșteresc! :)))
- am cusut


- am cârpit (nasturi, buzunare descusute, etc)
- am tricotat la cele două eșarfe model Sophie


- și din dorința de a ajuta o prietenă să facă o variantă croșetată a acestei eșarfe, am început în paralel și una cu croșeta


- m-am relaxat colorând (mi-am cumpărat de la Action, care s-a deschis recent la noi în cartier - mare ispită!, un set de carioca cu vârf fin, cu ajutorul cărora pot colora până în cele mai mici detalii)


- am scris în diferite agende/jurnale, etc


Citesc...
Datorită provocării Tuesday 4, am descoperit pe blogul doodles'n'daydreams, seria Cele șapte surori, care spune povestea a șapte fete adoptate, bazată pe legenda alegorică a Pleiadelor din mitologia greacă și a constelației cu același nume.
(Ulterior am citit și pe blogul Irinei o referire la această serie și mi-a atras și mai mult atenția). Așa că, de abia aștept să le citesc. Pe prima mi-am descărcat-o atât în limba engleză, cât și în limba română, în ideea de a mai învăța și eu un pic de engleză.

1. Cele șapte surori. Povestea Maiei;
2. Cele șapte surori. Sora furtună. Povestea lui Ally;
3. Cele șapte surori. Sora umbră. Povestea lui Star;
4. Cele șapte surori. Sora perlă. Povestea lui Cece;
5. Cele șapte surori. Sora lună. Povestea lui Tiggy;
6. Cele șapte surori. Sora soare. Povestea Electrei;
7. Cele șapte surori. Sora pierdută

Această serie este urmată de povestea lui Pa Salt, bărbatul care le-a adoptat. Se pare că Lucinda Riley a murit în timp ce scria această carte, dar fiul ei a terminat-o.

Sper...
Să citesc mai mult în acest an și în general, să îmi folosesc timpul mai eficient, atât la birou, cât și acasă.

Învăț...
Să fiu mai organizată și în ceea ce privește meniul săptămânal. Analiza de diabet a lui Cristian nu a ieșit prea grozav și trebuie să fac tot ce ține de mine, să și-o îmbunătățească.
Voi încerca să îmi planific meniul la sfârșitul săptămânii pentru săptămâna următoare, astfel încât să facem cumpărăturile în weekend pentru toate cinele din zilele de lucru. El are masa de prânz asigurată la serviciu, iar pentru mine e mult mai simplu decât pentru el, care este dependent de insulină (își administrează de patru ori pe zi) și de un program strict al meselor.

În casă...
Tot am impresia că mai am mult de lucru pentru a transforma apartamentul în care locuim într-un cămin.

Ascult...
Am ascultat recent o romanță pe care o cânta uneori o bună prietenă a mamei mele, doamna preoteasă a satului, la întâlnirile pe care le aveau părinții mei cu acești prieteni de suflet, fie la noi, fie la ei acasă.
Doamna preoteasă cânta atât de frumos! De altfel, tot dumneaei conducea și corul școlii, deși era educatoare, pregătea împreună cu mama (care era învățătoare), serbările școlare. 
Dar, să revin la romanță. Era un cântec după versurile lui Vasile Militaru.
 
Mama - (Vasile Militaru)

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag.

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele, cătă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fi-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.

Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
„Mi-era dor de tine, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute.

„Poate mor, că sunt bătrâna şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfîrşite… mâine poate-şi curma firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă.

Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pârae;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.

Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul.

Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…”
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.


Tare frumos mai era în acele seri de poveste!

Un film pe care îl recomand...
Am tot văzut câte un film zilele acestea, unele nu neapărat la prima vizionare.

În noaptea dintre ani, ne-am uitat la Catch Me If You Can, iar seara trecută am revăzut Gifted Hands. 

Unul din lucrurile preferate...
Serile petrecute cu soțul meu, când după ce ne facem rugăciunea împreună, luăm cina și apoi ne relaxăm cu o cană de ceai privind un film, făcând Duolingo (mai mult el), citind sau lucrând ceva la andrele (doar eu :))

Un citat...
Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat.
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)

O fotografie... (două, trei...)




Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Malachite on Shattuckite - Kaokoveld, Namibia - 7.5cm
Photographed for @focalcrystal at the @tucsonfinemineralgallery

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!

luni, 1 decembrie 2025

Jurnalul unei femei simple (113)

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

pinterest.com

Pentru astăzi...
1 decembrie, prima zi de iarnă, ziua națională a românilor și nu în ultimul rând, una din zilele libere de peste an.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români! Fiți binecuvântați, oriunde vă aflați! 

Afară...
E încă vreme de toamnă. E rece, dar soarele s-a arătat puțin la ora prânzului.

Mă gândesc...
La faptul că am lipsit cam mult de pe blog. Ori luna noiembrie a trecut mult prea repede ori nu am reușit eu deloc să mă adun. Nădăjduiesc să pun început bun odată cu prima zi a lunii decembrie. Urmează o lună mult prea frumoasă să nu ne bucurăm de ea cum se cuvine.

Sunt recunoscătoare...
Pentru mila lui Dumnezeu, pentru sănătate, prentru oamenii pe care mi-i scoate în cale, pentru liniștea de la serviciu, pentru reușitele copiilor și pentru infinita iubire și răbdare a soțului meu.

În bucătărie...
Am pregătit bruschete la cuptor.


Am luat ingrediente să fac o prăjitură de post, dar am amânat-o pe weekendul viitor.
În rest, respectăm cu sfințenie toate dezlegările la pește. :)) Ca în bancul acela... Fiule, ai ținut post? Nu prea, părinte. Dar, dezlegările le-am ținut pe toate.

Sunt îmbrăcată...
În haine negre, de casă.

Meșteresc...
La două pături de Crăciun. 
Pătură croșetată Merry Little Throw.



Și o pătură începută după o fotografie de pe pinterest, croșetată cu metoda C2C (corner to corner), metodă pe care îmi doream demult să o învăț. Deși la început pare complicată, odată ce te apuci de ea, înaintezi cu ușurință.



Iar pe andrele am două eșarfe cu glugă, împletite împreună, în paralel. Mă bucur mult că mi-a venit ideea să le lucrez astfel, întrucât la cea neagră mi-ar fi fost mai greu să urmăresc creșterile și scăderile. Așa că, folosesc un marker doar la cea roșie și cresc și la cea neagră pe același rând.


Pe internet le veți găsi sub denumirea de Sophie Scarf, care este doar eșarfă 

pinterest.com

pinterest.com

sau Sophie Hood, referitor la cea pe care am ales și eu să o tricotez, care are și glugă, așadar se poate pune și pe cap.

pinterest.com

Citesc...
Nu am reușit să citesc nimic bun.

Sper...
Să parcurg această ultimă lună din an mai cu folos, știind că la finalul nevoințelor ne așteaptă o mare bucurie.

Învăț...
Să lucrez marginea aceea la eșarfă (tehnica I-cord).
  
În casă...
Ca și în minte... O ușoară dezordine. Nădăjduiesc să le rânduiesc astăzi.

Ascult...
Imnul ortodoxiei românești - Maria Coman, Grupul Agalliasis și corul Kinonia


Unul din lucrurile preferate...
Una dintre mâncărurile mele preferate este peștele. Îmi place gătit în multe feluri, dar preferatul rămâne peștele prăjit cu mămăligă și mujdei de usturoi.

Un citat...
"Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută."
(Regina Maria)

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...




(Sursa: Geology Addictive) 

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!

sâmbătă, 27 septembrie 2025

Jurnalul unei femei simple (112)

Bună dimineața! Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

pinterest.com
Pentru astăzi... 
Sâmbătă, 27 septembrie
Sfârșit de septembrie... Inima se întoarce spre sine, căutând sensuri în șoaptele toamnei. E vremea recunoștinței, a gândurilor care se aștern ca frunzele, una câte una, în paginile sufletului.

Afară...
Diminețile și serile sunt răcoroase, în timp ce la prânz, soarele încălzește ușor, dar nu cu puterea de altădată.

Mă gândesc...
La anii în care am stat trează până târziu cu o durere de spate și un proiect în mână, pe care, de cele mai multe ori, nimeni nu l-a cerut. Ani de zile în care am lucrat doar ca să mă simtă utilă. Sau să mă liniștesc. Uneori din iubire. Alteori, de durere, de vindecare. Sau, pur și simplu, de plăcere.

Odată cu curățenia de toamnă, mi-am făcut puțină ordine și în zona lucrului de mână. Am o mulțime de cutii cu materiale handmade. În fiecare dintre aceste cutii regăsesc amintirea unui moment.
Iau fiecare ghem de ață în mână și mă gândesc că are o amintire sau un sentiment atașat, o speranță, un vis... L-am adus în casa mea cu gândul la un proiect anume sau doar pentru că mi-a plăcut nespus culoarea. În ciuda acestui lucru... Se pare că nu am niciodată firul „potrivit” necesar pentru niciun proiect. :)))

Nădăjduiesc că firele mele vor trăi mai mult decât mine. Dăruiesc câte ceva celor din jur, ceva cât de mic și neînsemnat, dar lucrat cu mâinile mele, care să le amintească de mine. Unele daruri nu vin în cutii. Vin în fire care poartă gânduri, rugăciuni, în culori care spun povești fără cuvinte, în tăceri care știu să îmbrățișeze fără să întrebe nimic. Sunt daruri care nu se cumpără, ci se simt. Se țes în clipe de liniște, se împachetează în răbdare și se oferă cu inima deschisă. Cu toată dragostea. E felul meu de a spune: Te port în gând și în rugăciune.

Pe de altă parte, realizez obiecte cadou pentru că nu vreau să lucrez la comandă. Foarte rar am croșetat ceva la comandă. Sunt momente când nu am timp sau chef de lucru și momente când nu mă satur; dar alegerea îmi aparține.

Foarte rar am întâlnit oameni care mi-au spus "arată-mi cum se face!", în loc de "de ce faci asta?".
Și totuși de ce fac asta? De unde acea mâncărime în degete?

Voi de ce alegeți să vă îndeletniciți cu lucrul de mână? 

pinterest.com
Sunt recunoscătoare...
Domnului pentru darul vieții, pentru iubirea care mă înconjoară, pentru fiecare zi în care pot să sper, să iubesc și să cresc. Sunt recunoscătoare pentru momentele de liniște, pentru oamenii care mă inspiră și pentru puterea de a merge mai departe chiar și atunci când drumul pare greu.

În bucătărie...
Miroase a vanilie, lămâi și portocale. Am făcut colivă pentru pomenirea mamei, de trei luni. Dumnezeu să o odihnească!

Sunt îmbrăcată...
Cu o fustă lungă, neagră și un pulover subțire, cu nasturi, tot negru, pe care l-am găsit între hainele mamei mele. Am dăruit toate hainele mamei, cu excepția câtorva lucruri, pe care le-am oprit pentru mine și pentru fiica mea, încercând să o păstrez cât mai mult timp cu noi și în acest fel. Îmbrăcând o haină pe care a purtat-o ea. Ca pe o îmbrățișare dincolo de timp.

Meșteresc...
La pătura de toamnă.


Și mă străduiesc să termin un proiect început în primăvară și lăsat deoparte, o pereche de mănuși. Lucrez câte un deget sau două în fiecare seară.

Citesc...

O carte despre iubirea necondiționată dintre o mamă și fiicele sale, despre moștenirea sufletească pe care o lăsăm celor dragi și despre puterea cuvintelor de a vindeca și a uni chiar și dincolo de timp.

Învăț...
Mă străduiesc să descifrez modelul unui pătrat pentru cardiganul de mai jos:

Magnum Opus

Am făcut și desfăcut de câteva ori... Încă nu iese cum trebuie. Mai am o variantă pe care vreau să o încerc. 


În casă...
E liniște. O liniște care nu doare, ci mângâie. E o pace tăcută, ca și cum timpul ar fi uitat să mai curgă, iar sufletul, în sfârșit, se odihnește.

Ascult...
Liniștea dimineții de sâmbătă. Ar trebui să mă trezesc mai des la ore mici. :)))

Un film pe care îl recomand...
We Grown Now - O poveste profundă și emoționantă despre copilărie și prietenie.

Unul din lucrurile preferate...
Unul din lucrurile mele preferate este liniștea dimineților de toamnă, când aerul e răcoros, lumina e blândă, iar lumea pare să respire mai încet. E acel moment în care gândurile se așază, cafeaua are gust de tihnă, iar ziua se așterne ca o promisiune tăcută.

Un citat...
"Căci orice v-ar despărți de acum înainte, sunteți doi oameni care s-au întâlnit.
Ăsta e esențialul: să te întâlnești cu celălalt."

(Constantin Noica)

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Crystals of the uranium silicate boltwoodite. The matrix is calcite, the tiny brownblack crystals are probably goethite.
www.tomeikminerals.com

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!

duminică, 14 septembrie 2025

Jurnalul unei femei simple (111)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Pentru astăzi... 
Duminică, 14 septembrie 2025 - Înălţarea Sfintei Cruci, numită în popor și Ziua Crucii, este cea mai veche dintre sărbătorile creştine închinate Crucii pe care S-a răstignit Mântuitorul.

Spre deosebire de alte sărbători și praznice, Înălţarea Sfintei Cruci este cinstită prin post.
Postim în această zi deoarece Sfânta Cruce ne amintește tuturor de Pătimirile Mântuitorului.
Prin post și rugăciune, prin trezvie și smerenie, omul este curățit și luminat, ajungând să vadă, în cele din urmă, lumina Sfintei Cruci care este „mai strălucitoare decât soarele”.

„Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu” (Isaia 58, 6-8)


Afară...
E o vreme tare frumoasă, de toamnă blândă, cu lumină ca mierea. Iubesc toamna și culorile ei.


Mă gândesc...
Că biata mama s-a mutat la cele veșnice și a lăsat un pulover tricotat început și neterminat. Atât. Unul singur! Dacă mă ia pe mine Dumnezeu astăzi, nici măcar nu știu câte proiecte las neterminate. Trebuie să fac ceva neapărat în privința asta.
Săptămâna trecută m-am gândit să încep o pătură de Crăciun, să am timp să o termin până în decembrie. Am început să caut modele... Și în stilul meu, m-am oprit asupra a trei pături. :)))) Mi-am cumpărat fire și am început să lucrez la două dintre ele:

Merry Little Throw Crochet Blanket


și Snowflake afgan by Lois Olson.


Iar cea de-a treia e tot în culorile celei dintâi (se mai adaugă o nuanță de verde), dar cu metoda corner to corner (C2C), pe care încă nu o știu, dar îmi doresc să o învăț.

pinterest.com

Entuziasmul m-a ținut câteva ore... Până când m-am uitat pe fereastră și m-a izbit toamna în față. :)))) Și am zis că nu se poate. E musai să încep o pătură în culorile toamnei. Zis și făcut.
Am început să lucrez la ea și văd că merge destul de repede datorită firului ceva mai gros decât cel cu care mă obișnuisem eu să îl folosesc la pături, e un fir în amestec de lână cu acril, cu care am mai croșetat și Rochița în stil Missoni. E vorba de Alize Lanagold clasic, iar croșeta cu care lucrez este o croșetă clasică, nr. 5.


Sunt recunoscătoare...
Că prietena mea Liliana mi s-a alăturat la acest nou proiect. Cu alte cuvinte, s-a molipsit rău de tot. :))) Atât de rău încât vom croșeta în paralel exact același model de pătură din același fir, aceleași culori și același nr de croșetă. 


Fotografia este făcută ieri în Cișmigiu, unde ne-am adunat la o șezătoare de croșetat cu mai multe doamne din București și din alte orașe ale țării. Am petrecut o după amiază minunată împreună.


În bucătărie...
Cum astăzi este zi de post, nu am gătit mare lucru. La cină am mâncat salată de vinete cu salată de roșii.

Sunt îmbrăcată...
Într-o rochiță neagră, de casă.

Meșteresc...
Rubrica mea preferată. Cum spuneam și la începutul postării, am o grămadă de proiecte începute.
Șalul care se lucrează destul de greu din cauza firului pufos, dar îmi place mult cum iese. Nădăjduiesc să îl reiau cât de curând și să îl termin în timp util, întrucât va fi un dar pentru o prietenă.


Iar la mare, am început și un goblen micuț pe care aș putea să îl mai iau în călătorii, dar îl las în așteptare deocamdată. E un goblen cu ceșcuțe, potrivit în zona bucătăriei.


Citesc...
Pelerinul rus - Marturisirea unui pelerin despre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus. Am citit mai demult o variantă adaptată pentru copii și îmi doream să citesc și romanul original.


Sper...
Să reușesc să termin puloverul început de mama. Nu știu modelul, dar sper să îl descifrez.

În casă...
După ce s-au hârjonit câteva ore bune, Tommy și Sunny sunt frânți de oboseală și dorm așa cum le stă bine fraților, îmbrățișați.


Un film pe care îl recomand...
Au hasard Balthazar - Un film cu foarte multă simbolistică, inspirat din creștinism, ce povestește lumea în care trăim, prin intermediul unui măgăruș și a unei tinere fete.

Măgarul îl reprezintă pe Hristos, Cel ce suferă toate fără să se răzvrătească, este dat de la stăpân la stăpân precum Hristos de la Pilat la Irod.

Fata în schimb reprezintă sufletul omenesc, fragil, frânt, incapabil să se mântuiască singur.

Nu vă uitați că este film francez, sau că este alb negru, sau că este lent. E printre cele mai profunde filme pe care le-am văzut vreodată.

Așa arată cinematografia adevărată. Cu niște actori anonimi, cu o peliculă alb negru, cu un cadru sărăcăcios, cu puține cuvinte, spune totul.

Lumea în care trăim, căderea umană, jertfa celui nevinovat și nevoia omului de Dumnezeu.
(Gabriel Popescu - A 7-a Cale spre Sine)

Unul din lucrurile preferate...
Șezătorile - îmi aduc în inimă copilăria împletită cu dragostea pentru lucrul de mână.

Un citat...
„- Apucă-te, așadar, frate să săvârșești neîncetat rugăciunea lui Iisus, că doar îți este cu putință și lesne s-o faci …; vei vedea un grabnic folos. Nu-ți vor veni nici gândurile cele lipsite de Dumnezeu și ți se va descoperi credința și dragostea pentru Iisus Hristos”.

„După toate aceste încredințări, hotărăște-te și încearcă să petreci măcar o singură zi veghind asupra omului lăuntric, într-o repetare deasă a rugăciunii tale, în așa fel încât, treptat, chemarea lui Iisus Hristos în rugăciune să se facă cât mai multă vreme. Și această întâietate a rugăciunii față de lucrurile vieții îți va arăta la vremea potrivită că ziua n-a fost pierdută, ci câștigată pentru mântuire …”
(Pelerinul rus)

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Quartz, 14 cm tall
2nd Sovietsky Mine, Dalnegorsk, Primorsky Kray, Russia
Richard Jackson collection, Jeff Scovil photo

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *