luni, 18 mai 2026

Fericire în 53 de săptămâni - 20/53

              ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)

Fericire în 53 de săptămâni

Hristos a înviat! Bine v-am regăsit!

Din bucuriile săptămânii trecute:

1. Spectacol Carmina 18 ani - Copiii mei, Maria și Ștefan, au cântat vreme de 10 ani, în Corul Carmina al Palatului Copiilor. Săptămâna trecută, Corul Carmina a împlinit 18 ani și a avut loc un spectacol aniversar, la care au fost invitați și o parte din foștii membri ai corului, deci și Maria și Ștefan. A fost o seară plină de emoții atât pentru copiii mei, cât și pentru mine, mai ales pentru faptul că, la vremea respectivă, am fost implicată și eu destul de mult în viața corului (am ajutat la organizare, i-am însoțit în tabere la munte și la mare, etc). A fost plăcut să revăd foștii copii, acum deveniți adulți, dar și pe dna profesoară, care e un om excepțional.



2. Timișoara - Apoi, am avut câteva zile de concediu și am plecat împreună cu soțul meu și copiii, la Timișoara, pentru a fi alături de Maria la absolvirea facultății. Ne-am bucurat să vizităm orașul și să luăm masa împreună, cu toții, dar și de o cazare potrivită pentru noi.


Chiar dacă vremea a fost amestecată, ne-am depășit cu mult numărul de pași pentru vârsta noastră. :)))



3. Absolventa noastră




4. Moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (Catedrala Mitropolitană din Timișoara)
Am avut bucuria să ne închinăm din nou, după trei ani, la Sf Ierarh Iosif cel Nou.




Slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale!

marți, 12 mai 2026

Fericire în 53 de săptămâni - 19/53

             ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)

Fericire în 53 de săptămâni

Hristos a înviat! Bine v-am regăsit!

Din bucuriile săptămânii trecute:

1. Aniversarea lui Ștefan

surpriza

red velvet - tortul preferat

2. Izzy Dolls... 

work in progress...

3. Ne-a venit fata acasă. Bucuria noastră, a tuturor:


4. Carrot cake pregătit de Maria:



O săptămână cu pace și bucurie tuturor!

bulgări de zăpadă în luna mai

marți, 5 mai 2026

Tuesday 4 - Hello May

 Bine ai venit, Mai!

Întrebările Tuesday 4 din această săptămână sunt de la Mary, care scrie pe blogul Visits With Mary. Și este vorba despre luna mai. Mulțumesc, Mary!

1. Prima privire în luna mai — Care este primul lucru pe care îl observi sau îl simți când sosește luna mai în fiecare an?

Zilele încep să fie mai lungi, mai însorite, mai luminoase și mai calde. Redescopăr parcurile și bucuria de a citi sau a croșeta pe o băncuță, la soare, sau în balansoarul din grădină.

2. Bucurii simple de mai — Ce mici plăceri așteptați cu nerăbdare în luna mai — flori, adiere, rutine sau tradiții?

Prima bucurie așteptată a lunii mai este ziua liberă de 1 Mai. :))) O aștept în fiecare an și tare dezamăgită sunt când pică în weekend.
Din fericire, anul acesta s-a legat frumos de restul zilelor libere din weekend.

Apoi, se înțelege că aștept florile (panseluțe, iasomie, bujori, lăcrămioare, crini... și multe altele; doar e Florar!) și cireșele de mai.

Și nu în ultimul rând, luna mai este luna în care am devenit mamă... acum 25 de ani. Peste doar o săptămână îl vom aniversa pe băiatul meu, Ștefan. ❤️

3. Amintiri din mai — Aveți o amintire preferată din luna mai din copilărie, din viața de familie sau din ultimii ani?

În copilărie, de 1 Mai mergeam la pădure împreună cu toată familia. Făceam picnic, iar noi, copiii, alergam prin pădure, ne jucam de-a v-ați ascunselea și culegeam flori de primăvară.
Apoi, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, o sărbătoream negreșit pe mama mea, Elena.

4. Intenții pentru luna mai — Ce obiective sau speranțe blânde aveți în această nouă lună?

Pentru luna mai a acestui an, sper să petrec cât mai mult timp în natură și să reușesc să termin de croșetat până la sfârșitul lunii, cele 100 de Izzy Dolls.

Vă doresc ca luna mai să fie plină de binecuvântări pentru fiecare dintre voi!

pinterest.com

luni, 4 mai 2026

Fericire în 53 de săptămâni - 18/53

             ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)

Fericire în 53 de săptămâni

Hristos a înviat! Bine v-am regăsit!

Din bucuriile săptămânii trecute:

1. Am reușit cu mila Domnului să finalizez cele două batice în stil Burberry. Erau terminate de câteva săptămâni, dar nu apucasem să le fac tratamentul special (pentru firul cu care le-am lucrat). Le-am umezit și le-am periat cu o perie de haine pentru a elibera puful din material.

2. Continui cu împletirea păpușelelor Izzy.



3. Am avut bucuria și binecuvântarea de a mă închina la Sfintele Moaște ale Matronușcăi mele dragi, la Schitul Dârvari din București. Anul trecut au fost aduse părticele din moaștele Sfintei și sunt păstrate permanent spre închinare în Paraclisul Sfinților Tămăduitori, alături de fragmente din moaștele Sfântului Siluan Athonitul și ale Sfântului Nichifor Leprosul.

Cu ocazia sărbătorii Sfintei Matrona, moaștele acesteia au fost așezate în baldachinul din Altarul de vară. M-a bucurat nespus mulțimea credincioșilor veniți spre închinare în acest an, față de numărul modest de anul trecut și avalanșa de flori albe, cunoscut fiind faptul că Matronușca iubea florile albe, în special trandafirii albi și crizantemele.



4. E musai să vă arăt și glicina de pe strada mea, care a îmbrăcat un copac într-un mod spectaculos:


Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână tihnită, plină de bucurie!

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *