miercuri, 30 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 22

(Sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.
Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura.


Sfanta Evanghelie dupa Matei 7 (1-2)


Vremea astăzi

Astăzi a fost destul de frig și a bătut și vântul din când în când. La biserică am stat tot afară, dar am resimțit bine frigul.

Gândurile zilei

Cu mila Domnului, am ajuns și în ultima zi de toamnă, ultima zi a lunii noiembrie și cea din urmă zi a provocării Blogonoiembrie. A fost o experiență nouă pentru mine și deși poate că nu am reușit să transmit mare lucru pentru cei care trec pe aici, pentru mine a însemnat mult să poposesc aici zi de zi și să aștern câteva gânduri. Mulțumesc, Irina și mulțumesc celor care m-ați vizitat și ați lăsat un cuvânt ori o încurajare. 

Astăzi, fiind sărbătoare, am început ziua cu Sfânta Liturghie, la bisericuța din cartier, am continuat cu masa în familie (eu, Cristian, mama și Maria), ne-am odihnit puțin după amiază, apoi am avut seară de cinema. Am văzut filmul Omul lui Dumnezeu, pe care îl recomand din adâncul inimii. 


Întregul film este ca o rugăciune, ca o invitație la o viață de rugăciune, îți dă nădejdea că și tu poți încerca să te sfințești.
Sunt prezentate încercările și lupta prin care Sfântul Nectarie a trecut de-a lungul vieții lui. Exilat, umilit și condamnat fără să aibă șansa să se apere într-un proces, a răbdat toate persecuțiile și nedreptatea cu credință nestrămutată și adâncă smerenie.
V-aș povesti mai multe, dar chiar merită să-l vedeți. Înțeleg că este disponibil și online, dar ca și în cazul fimului Între chin și amin, cred că trebuie văzut pe ecran mare, cu sunetul și deconectarea unei săli de cinema.

Închei prin a ura la mulți ani binecuvântați celor care poartă numele Sfântului Andrei și la mulți ani tuturor românilor! Sfântul Andrei să ocrotească poporul român!
Noapte cu pace tuturor!

marți, 29 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 21

(Sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

"Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este."


(Luca 6, 31-36)

Vremea astăzi

A fost rece și umedă. A plouat în reprize și a bătut vântul. Vreme bună de stat în casă.
 
Gândurile zilei

Astăzi am avut o zi plină, dar liniștită. Ștefan și Georgia au plecat în vacanță până duminică. Așa că ne-am făcut bagajul și ne-am mutat în casă, să nu o lăsăm pe Maria singură.
Mă bucur că am făcut rezervare la film pentru mâine seară. E un film pe care îl așteptăm demult.


Vă doresc o noapte liniștită și Liturghie cu bucurie mâine dimineață!

luni, 28 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 20

(Sursa Pinterest)
Versetul zilei de astăzi

Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

(din Epistola a doua către Corinteni a Sf. Apostol Pavel)

Vremea astăzi

De dimineață a fost destul de rece și a bătut vântul, dar la ora prânzului ne-am bucurat de soare. Pe seară, iar s-a răcit. O vreme absolut normală pentru final de noiembrie.

Gândurile zilei

Slavă lui Dumnezeu, am avut o zi tihnită. În prima parte a zilei am scos apartamentul la lumină, în sensul că am rânduit pe aici și am făcut puțină curățenie. Apoi, am băut cafeaua cu o prietenă și am stat puțin la povești, iar după ce a plecat ea și până seara, am croșetat la micuțele decorațiuni pentru calendarul de Advent. Dacă nu mă opream să pregătesc cina, cred că eram gata cu ele. Așa, nădăjduiesc să le termin mâine dimineață și să cos și săculeții la mașina de cusut.

Cristian a fost în delegație la Bacău și a venit foarte entuziasmat și încântat de ce a văzut acolo, mai exact de proiectele sociale implementate în Bacău de către Asociația Betania, un hostel, o fermă de capre, etc, acestea fiind un ajutor financiar în terapia pentru copiii cu autism, în integrarea tinerilor care provin din centre de plasament, servicii de recuperare pentru persoane cu dizabilități etc. 
Mă bucur că și-a schimbat jobul. Mi se pare că i se potrivește mult mai mult ceea ce face acum sau cel puțin că muncește cu mai multă plăcere decât la vechiul loc de muncă.

Mă gândeam că am fost tentată și eu de câteva ori să îmi schimb serviciul, dar îți trebuie ceva curaj să faci asta, mai ales după ce ai muncit mai bine de două decenii în același domeniu.

În fine, cred că e vremea să mă retrag la somn. 
Noapte cu pace tuturor!

duminică, 27 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 19

(Sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.
N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.

(Sfânta Evanghelie după Luca - Cap 5. 31-32)

Vremea astăzi

Ne-am bucurat de încă o zi de toamnă. 

Gândurile zilei

Din păcate astăzi nu am ajuns la Sfânta Liturghie. Nădăjduiesc să mergem de Sfântul Andrei, mai ales că este hram la bisericuța noastră din cartier.
Ziua s-a scurs încet și poate pentru că mâine nu plec la serviciu, nu am nici acum seara sentimentul acela de sfârșit de vacanță, sentiment pe care îl încerc tot mai des în serile de duminică.
Copiii au niște verișori în vizită, așa că eu și Cristian ne-am retras mai devreme la apartament. Ne pregătim să cinăm în doi. Ne mai bucurăm și în seara aceasta de pește. Tocmai pentru că suntem cu toții iubitori de pește, postul acesta ni se pare foarte ușor.
După cină, probabil vom citi și vom mai face Duolingo. E final de săptămână și vrem să ne păstrăm o poziție decentă în clasament. :))
La apartament nu avem TV. Uneori, mă tentează să cumpărăm unul, dar deocamdată nu este o urgență. Oricum, și pe cel de la casă îl folosim doar pe Netflix și YouTube.
Apropo de Netflix, vă recomand filmul: Copacul dorințelor. Amintiri din copilărie. Am plâns tot filmul.
Vă doresc o seară binecuvântată!

Jurnalul unei femei simple (4)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Pentru astăzi...
Duminică, 27 noiembrie 2022

Afară...
Este liniște. E o dimineață frumoasă, dar rece. Totuși, este o vreme minunată pentru ultimele zile de noiembrie. Încă mai avem trandafiri înfloriți. Nu m-am îndurat să-i tund încă pentru că sunt plini de flori.

Mă gândesc...
Că s-a scurs deja o treime din post.

Sunt recunoscătoare...
Copiilor mei care m-au sprijinit fără margini în anii noștri de grea încercare.


În bucătărie...
Miroase a cafea proaspătă, pregătită de soțul meu. Îi sunt recunoscătoare pentru jertfa pe care o face în fiecare dimineață, trezindu-se înaintea mea pentru a pregăti cafeaua și micul dejun.

Sunt îmbrăcată...
În halat de casă, de culoare bordo.

Meșteresc...
Ieri am reușit să închei o vestuță și un fes lucrate de mama pentru băiețelul unei prietene și să mai croșetez câteva mici lucrușoare pentru calendarul de advent.



Citesc...
Istoria albinelor, de Maja Lunde.

Sper...
Să termin calendarul de Advent la timp, apoi darurile pentru Crăciun.

Învățăm...
Limbi străine cu aplicația Duolingo. Ne-a prins pe toți și văd că ne ține ceva. Eu sunt veterana cu 120 de zile în serie, apoi Cristian și apoi copiii. Fiecare și-a ales o altă limbă străină, dar e destul de distractiv și ne punem creierul la treabă.

În casă...
E ordine și curățenie. Insist foarte mult pentru a termina curățenia de sâmbătă, pentru a ne rămâne duminica de mers la biserică și de odihnă. Slavă Domnului, ieri ne-au ajutat și copiii.

Ascult...
Colinde. Am dat startul la colinde, pentru a mă bucura cât mai mult timp de atmosfera premergătoare Crăciunului.

Unul dintre colindele preferate:


Un film pe care îl recomand...

"MIRACLE IN CELL NO.7"

O poveste de dragoste între un tată bolnav psihic, care a fost acuzat în mod greșit de crimă și fiica sa minunată de șase ani. Închisoarea ar fi casa lor. Bazat pe filmul coreean din 2013 "Miracol în celula nr. 7".

Unul din lucrurile preferate...
Ciocolata. :)

Un citat...
"Învață să nu ripostezi, să nu te justifici, să nu ai ultimul cuvânt, să te rogi pentru cei care te jignesc, să accepți că te poți înșela chiar și când ești sigură, sigură că ai dreptate."

Monahia Siluana Vlad

O fotografie...


Este o fotografie de pe o pagină de facebook pe care o urmăresc, SuperTramp și care îmi place foarte mult.

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 18

(Sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă.
Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua.
Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt.
Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni.
După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne.


(Psalmul 24: 4-8)

Vremea astăzi

Am avut și astăzi o zi frumoasă, de toamnă, chiar însorită la prânz. Dimineața și seara este însă o ceață destul de deasă.

Gândurile zilei


Slavă Domnului, am fost cu toții acasă. Maria a fost plecată doar la repetiția de la teatru, iar Ștefan a ieșit cu Georgia puțin pe seară. Am decalat cina cu două ore, ca să ne adunăm cu toții în jurul mesei. A gătit Cristian rețeta lui delicioasă de somon cu sos de soia pregătit cu miere și lămâie, cu garnitură de orez. Tot Cristian a gătit astăzi și prima lui ciorbă. :)) Ciorbă de roșii. Foarte bună. E atât de bine să gătească și altcineva în afară de mine...
Eu am făcut numai desertul. Fursecuri din fulgi de ovăz, rețetă recomandată de către Andreea. Eu am adaptat puțin rețeta. Am pus mai multă miere, am înlocuit zahărul cu îndulcitor și am adăugat fulgi de ciocolată de post. Mere am mai avut din mărul nostru. Bietul nostru măr, salvat de către mama mea...
În urmă cu vreo 13-14 ani, am plantat un măr în spatele casei. Cățelușa noastră de atunci, Lady, n-a avut de lucru și i-a ros tulpina exact la jumătate. Atunci, eu l-am scos din pământ și l-am pus lângă tomberon cu gândul să îl arunc. Mama, văzându-l, nu s-a îndurat de el și mi-a zis că ar fi bine să îl replantez că se va face măr din el. Deși nu am prea crezut-o, am făcut ascultare și l-am plantat iar, de data aceasta în fața casei. Cu toate că a rămas oarecum mai mic de înălțime, a format o coroană mare și frumoasă și ne răsplătește în fiecare toamnă cu mere dulci și zemoase.
Vă las o fotografie cu fursecurile mele. Nu sunt la fel de aspectuoase ca ale Andreei, dar sunt foarte gustoase.

Ca de obicei, Nala e prima la masă. :))))



Noapte cu pace, tuturor și o duminică binecuvântată mâine!

vineri, 25 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 17

(Sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.

(Psalmul 140:3)

Vremea astăzi

A fost o zi minunată de toamnă. Iubesc atât de mult toamna încât parcă nu îmi vine să mă despart de ea. 
Dar, fiecare anotimp are farmecul lui, așa că mă pregătesc sufletește și pentru sosirea iernii. 

Gândurile zilei

În sfârșit sunt în concediu. Nouă zile, cu tot cu zilele de weekend. Încerc să nu-mi fac planuri foarte mari și să iau fiecare zi, pe rând, așa cum vine și în funcție de cum mă simt, să dau tot ce pot, dar să mă și odihnesc făcând lucrurile care îmi bucură sufletul.
In urmă cu doi ani, la sfârșit de noiembrie, mi-am luat o săptămână de concediu de odihnă pentru a face curățenia de Crăciun. În prima zi de concediu, după ce am băut cafeluța de dimineață, împreună cu mama mea, exact înainte de a mă apuca de marea curățenie, am avut un accident casnic, în urma căruia am stat imobilizată vreme de trei săptămâni, după care am făcut și recuperare medicală alte două... Așadar, nu numai că nu am putut face curățenia, dar nu am pregătit nimic nici pentru Crăciun, nici pentru Revelion.
De aceea, acum vreau să o iau treptat. Și mă rog Domnului în primul rând pentru sănătate și ocrotire. 
Ceea ce vă doresc și vouă, tuturor!
O seară binecuvântată și multă sănătate și ocrotire de la Maica Domnului! 

joi, 24 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 16

(Sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea.
Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresealele voastre.
Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresealele voastre.

Sfanta Evanghelie dupa Marcu 11 (23-26)

Vremea astăzi

Vremea este în continuare închisă, rece și umedă, cu ceață deasă dimineața și seara. E o vreme  numai bună de lenevit. 

Gândurile zilei

Numai mâine nu-i poimâine și voi sta acasă. Îmi pare rău că aștept cu atâta nerăbdare zilele libere, sunt conștientă că așa ne trece viața, tot așteptând nerăbdători una sau alta. Încerc să mă educ în privința asta și să mă bucur mai mult de clipa prezentă, dar nu îmi iese întotdeauna.

În sfârșit mă simt mai bine cu spatele. Mă mai ține puțin și îmi limitează anumite mișcări, dar nădăjduiesc ca până sâmbătă să fiu ca nouă, adică aptă de treabă. Am în plan să încep curățenia de Crăciun și la casă, dar și la apartament. În mod sigur mă va ajuta Cristian, dar sper la puțin ajutor și din partea copiilor. Asta dacă nu pleacă pe undeva.

La capitolul handmade, am în lucru câte un dar pentru fiecare dintre cei dragi, pentru a fi puse sub brad și vreau să fac și mici decorațiuni pentru săculeții Calendarului de advent. M-am gândit ca anul acesta să croșetez câte ceva micuț, cu tema Crăciunului, pe care să îl prind pe câte un săculeț de pânză.

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o zi binecuvântată!

miercuri, 23 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 15

(Sursa Pinterest)
Versetul zilei de astăzi

„Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte” 

Filip 4, 13.

Vremea astăzi

Este o zi rece și umedă. Dăm slavă Domnului că se mai curăță aerul și se mai udă pământul. Nădăjduim și la o ninsoare de Crăciun.

Gândurile zilei 

,,Iubiţi mult, iubiţi frumos, iubiţi rana şi pe cel care v-a făcut rana. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut Cerul de sfinţi.”

(Părintele Arhim. Arsenie Papacioc)


Unii vor iubire, alţii vor putere, 
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere, 
Unii casă mare şi maşină nouă, 
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă, 
Unii să audă, alţii să vorbească, 
Unii doar o clipă cerul să privească, 
Unii o moşie mare şi bogată, 
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată, 
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi, 
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi, 
Unii vor un munte, alţii vor o mare, 
Unii doar să aibă cele necesare, 
Unii vor avere, faimă, bogăţii, 
Alţii sănătate pentru-ai lor copii, 
Unii vor să aibă propriul răsărit, 
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit... 

Pelerini prin lume între nu şi da, 
Fiecare suflet are rana sa! 
Nu tot cel ce râde este fericit, 
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit! 
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul, 
Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul; 
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu: 
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu

(Licuția Pântia)

marți, 22 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 14

(sursa Pinterest)
Versetul zilei de astăzi

“Să ne apropiem deci cu încredere de tronul harului, pentru ca milă să primim și har să aflăm spre ajutor la vreme potrivită.”

Evrei 4, 16

Vremea astăzi

A fost rece, dar nu a mai plouat. Nu am stat aproape deloc afară.

Gândurile zilei

La birou am avut o zi obositoare, am stat toată ziua cu ochii în computer și destul de încordată din cauza unei dureri de spate care mă chinuie de duminică.

Acasă nu am făcut cine știe ce, doar un humus cu ardei copți dar și acela cu năut din conservă și ardei copți din congelator.

Sper să mă culc mai devreme în seara aceasta, nu înainte de a mai lucra puțin, de a citi câteva pagini și de a ne face rugăciunile de seară.

O noapte liniștită tuturor!

luni, 21 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 13

(sursa Pinterest)
Versetul zilei de astăzi

„Purtați-vă sarcinile unii altora și astfel veți împlini legea lui Hristos”

Epistola către Galateni 6, 2

Vremea astăzi

Ne bucurăm de ploaie. E o vreme numai bună de stat în casă.

Gândurile zilei

(sursa Pinterest)
Astăzi sărbătorim intrarea în biserică a Maicii Domnului, cea care a intrat pruncă În Sfânta Sfintelor și a devenit Sfânta Sfinților, Icoană a îndumnezeirii iubitorilor de Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu și Născătoare de Hristos în sufletele care intră în Biserică oameni și ies sfinți prin unirea cu El...

Omul intră în Biserică și Dumnezeu intră în om, când omul devine Templu și inima Altar...

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!


În această zi de mare sărbătoare avem și dezlegare la pește. Pe care o ținem, firește. :)))) 

Vorba aceea: 

"- Ai ținut post fiule?

- Nu prea părinte, că nu prea am putut.  

- Dar dezlegările la pește le-ai respectat? 

- Pe toate! Nu am ratat niciuna."

De astăzi sunt la laborator pentru câteva zile. Săptămâna viitoare voi fi iar în concediu. De abia aștept. Nu că nu mi-ar plăcea la serviciu, dar când sunt zile de toamnă sau iarnă, tare mult îmi place în intimitatea casei noastre, cu un ceai sau o cafea, o carte sau lucrul de mână. 

Vă doresc o zi minunată, plină de bucurie!

duminică, 20 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 12

(sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Dacă îti vei opri piciorul tău în ziua de odihnă si nu-ti vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare si vrednică de cinste, ca sfintită de Domnul, si vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletnicesti cu treburile tale si fără să mai vorbesti desertăciuni,

Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruintă pe culmile cele mai înalte ale tării si te voi bucura de mostenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.

Isaia cap 58

Vremea astăzi

Slavă lui Dumnezeu, în sfârșit plouă și în zona noastră. A plouat mărunt încă de aseară și astăzi pe parcursul întregii zile.

Gândurile zilei

Frumusețea unei zile de duminică este inegalabilă. Pe lângă faptul că ne îndulcim cu Sfânta Liturghie, totul pare mai blând și mai frumos. Prezența întregii familii acasă, la masă, privind un film împreună sau jucând un Catan, o cafea sau un ceai băute împreună cu cei dragi, sunt bucurii de adunat în traista sufletului. Parcă timpul se scurge altfel în zilele de duminică. E un fel de pregustare a Raiului.

Duminică binecuvântată tuturor!

sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Jurnalul unei femei simple (3)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Pentru astăzi...
Sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Afară...
Dimineață a fost o zi frumoasă, însorită, după amiază s-a mai închis puțin și s-a făcut brusc rece, dar slavă Domnului pentru toate. Am avut și avem încă o toamnă frumoasă și caldă.

Mă gândesc...
Să trec săptămâna viitoare pe la finul meu cel mic. Mama i-a tricotat și lui o vestuță pe care vreau să i-o duc. În plus, nu l-am văzut demult și mi-e tare dor de el.

Sunt recunoscătoare...
Că m-am născut româncă și ortodoxă, într-o familie de oameni sănătoși la minte și la trup, oameni muncitori, cu frica lui Dumnezeu.

În bucătărie...
Miroase a cartofi și dovlecei prăjiți, ardei copți și mujdei de usturoi. E prima dată când facem în postul acesta, dar cum ne place tuturor, din când în când e binevenit.

Sunt îmbrăcată...
În pantaloni de casă și tricou alb cu trandafiri.

Meșteresc...
Am terminat setul croșetat pentru masa de Crăciun, sunt pe final cu covorașul pentru camera Mariei și am început niște papucei roz, dar cum nu-mi place ce a ieșit, săptămâna viitoare îi desfac și o iau de la capăt.

Citesc...
Am început Istoria albinelor. Am și continuarea, Istoria apelor.


Este împletirea destinelor a trei familii care luptă pentru supraviețuire în trei lumi diferite, trecând prin nenumărate greutăți, dar fără abandona lupta, ideea fiind că nici când suntem convinși că am pierdut totul, nu am pierdut totul cu adevărat. Există mereu posibilitatea de a o lua de la capăt și de a merge mai departe.

Sper...
Să mă organizez mai bine săptămâna viitoare și la birou și acasă, ca să-mi rămână mai mult timp pentru pasiunile mele.

Învățăm...
De la copii iertarea și de la vârstnici răbdarea. Copiilor le trece imediat supărarea și iartă din toată inima, iar cei în vârstă, o Doamne, cât de răbdători sunt!...

În casă...
Sunt doar eu, Cristian și Missy. Eu scriu pe blog, iar cei doi dorm, Cristian pe canapea și Missy lângă mine. Copiii sunt plecați în oraș, mama este și ea plecată pentru o vreme la țară, la fratele meu, iar Nala se joacă în curtea din spate.

Missy

Ascult...
Nicu Alifantis...

Un film pe care îl recomand...
Steluțe pe pământ - un film indian care m-a impresionat foarte mult. Merită văzut!


Unul din lucrurile preferate...
Speologia. În tinerețe m-am băgat destul de mult prin peșteri, am fost membră a Clubului de Speologie Focul Viu și a Federației Române de speologie. Este o experiență minunată și o bucurie nemărginită să explorezi comorile pământului. Sunt recunoscătoare că Domnul mi-a purtat pașii și pe sub pământ.

Un citat...
"Numai creștin fiind mă vizitează - în pofida oricărei rațiuni - fericirea. Numai datorită creștinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului - și nu ajung să fiu și eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă vii apa curgătoare a vieții. Și nu mă număr printre cei care n-au înțeles încă că mai fericit este a da decât a lua."
Nicolae Steinhardt

O fotografie...
Nala

Vă doresc o noapte cu pace și vă îmbrățișez cu drag!

Blogonoiembrie 2022: ziua 11


Versetul zilei de astăzi

Si Eu zic voua: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
Ca oricine cere ia; si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide.
Si care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare, ii va da piatra? Sau daca ii va cere peste, oare ii va da, in loc de peste, sarpe?
Sau daca-i va cere un ou, ii va da scorpie?
Deci daca voi, rai fiind, stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da Duh Sfant celor care il cer de la El!


Sfanta Evanghelie dupa Luca 11 (9-13)

Vremea astăzi

În Bragadiru astăzi am avut o zi minunată de toamnă, însorită încă de dimineață și până după prânz. După amiază s-a înnorat, parcă pentru a ne aminti că suntem totuși în a doua parte a lunii noiembrie.

Gândurile zilei

Astăzi am avut o zi cu mult spor în ceea ce am făcut. Realizarea zilei este că am reușit să mergem în Leroy și să cumpărăm gresie de exterior. Atât gresia de pe treptele din fața casei, cât și cea de pe terasa din spate trebuie înlocuită pentru că s-a spart în mai multe locuri. Terasa vrem să o și extindem puțin și să mutăm treptele în altă parte. Acum, urmează partea cea mai dificilă: găsirea unui meșter potrivit nevoilor noastre. Dar, sper ca de asta să se ocupe Ștefan și Cristian.

Dacă tot am ajuns în Leroy, mi-am luat și eu niște cutii pe care pusesem ochii mai demult, în care să-mi țin proiectele pe care le am în lucru. Sunt foarte încântată de ele. :) La fel și Missy. 





Am făcut și curățenie, împreună cu Cristian (tare bine e să lucrezi în echipă; sunt recunoscătoare pentru asta). Copiii au fugit care încotro. :))) Maria, la teatru, Ștefan și Georgia, pe la părinții și bunica Georgiei.

Am reușit să fac și fotografii la setul de suporturi pentru farfurii și pahare și aproape am finalizat și covorașul Mariei. Mai am doar marginea.

Vă doresc o seară binecuvântată, iar mâine Liturghie cu bucurie!

Suporturi pentru farfurii și pahare


Masa în familie este una dintre bucuriile reale ale inimii omului, o adevărată binecuvântare, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii; acestia vor rămâne cu aceste frumoase amintiri despre „acasă”. 

Luarea mesei în comun, împreună cu familia sau cu cei apropiaţi, este unul dintre acele lucruri care amintesc de sfinţenia zilei, este una dintre bucuriile simple ale omului curat, este un semn al unui suflet sănătos, dar este și un moment de apropiere, de blândeţe şi de vulnerabilitate; fiecare trebuind să fie cu adevărat prezent la masă; fiecare îl priveşte în ochi pe celălalt; la masă nu este loc de ascunzişuri, de retrageri sau de pretexte.

Masa este este un moment al întâlnirii, al vederii şi al bucuriei reciproce, locul unde toţi se adună, toţi ajută, unul făcând ceva şi altul altceva. Masa este locul unde fiecare se odihneşte în celălalt, după o zi de muncă sau învăţat, după o călătorie sau înaintea unei plecări. Masa luată în familie trebuie să fie şi o rugăciune de mulţumire şi slavă adusă lui Dumnezeu, pentru nenumăratele daruri primite.

Ce poate fi mai frumos decât starea aceea de bucurie, de comuniune, pe care o simţi când toţi cei dragi sunt lângă tine?! Din păcate, însă, doar cel care a trăit această bucurie o poate înţelege. Cred că numai acela care a fost odihnit în vechea familie va naşte şi în noua familie un asemenea loc de comuniune, de odihnă şi de dragoste.
Consider că o familie care nu se adună împreună, măcar o dată pe zi, suferă de o rană ascunsă. Atunci când masa nu se mai ia împreună în familie, întreaga familie suferă în mod inconştient; întreaga familie ajunge să simtă o lipsă neînţeleasă; cu toţii ajung să se simtă, mai mult sau mai puţin, singuri.

Luarea mesei împreună cu familia, măcar o dată pe zi, poate deveni factor de unitate şi întărire a dragostei, de împăcare cu cei de lângă noi, de solidaritate şi de comunicare.
(Sursa: creștinortodox.ro, Teodor Danalache)


Astfel că, e lesne de înțeles de ce îmi place atât de mult să înfrumusețez masa, fie cu o față de masă nouă, fie cu o vază cu flori, fie cu un set fin de farfurii și ceșcuțe... Și de ce nu cu un napron ori cu un set de suporturi pentru farfurii și pahare, croșetat sau de altă natură (urmează cât de curând :), sper eu ca până la Crăciun).

Până una alta, am croșetat acest set pentru șase persoane, format din suporturi pentru farfurii și pahare și de inele pentru șervețele. Am ales să îl lucrez din fir de bumbac Catania, cu croșeta nr. 2,5, iar culoarea este asemănătoare cu cea a draperiilor pe care le avem în camera de zi.





vineri, 18 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 10


(sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva.

I Corinteni. cap 6.12

Vremea astăzi

Vremea astăzi a fost superbă. Am avut o zi însorită și caldă. Cum am avut de făcut un drum în oraș, a fost o adevărată plăcere să merg, ca într-o plimbare. 

Gândurile zilei

Ziua de astăzi a fost tihnită ca o zi de concediu. Dimineață am luat micul dejun și am băut cafeaua împreună cu soțul meu. Apoi, el a plecat la serviciu și eu am mai croșetat până când am plecat spre oraș pentru un consult oftalmologic. La clinică m-am întâlnit cu Cristian (soțul meu), ne-am făcut amândoi consultul, apoi el s-a întors la birou și eu am revenit acasă. Mă bucur mult că am bifat treaba cu ochelarii; o amânam de ceva vreme.

Odată ajunsă acasă, am mâncat împreună cu fiica mea, Maria (Ștefan era la facultate) și apoi am făcut ceva ce nu mai făcusem de mult, mai ales în timpul săptămânii. Am dormit! Tare bine a fost. M-am trezit odihnită și cu poftă de treabă.

La capitolul lucru de mână, slavă lui Dumnezeu, astăzi am terminat setul de suporturi perntru farfurii și pahare. Mâine voi face poze și o postare pe blog. Poate se inspiră cineva sau cel puțin poate îi face plăcere cuiva să vadă despre ce tot vorbesc eu aici de câteva zile. :))

Sunt recunoscătoare mamei mele și bunicii din partea mamei, care mi-au transmis dragostea pentru lucrul de mână, dar și Ioanei, care m-a încurajat în urmă cu câțiva ani, când îmi încolțise ideea de a lucra și cu croșeta. Până atunci lucrasem doar cu andrelele și cususem câteva icoane de goblen.


Noapte cu pace tuturor!

joi, 17 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 9


(sursa Pinterest)

Versetul zilei de astăzi

Invata-ne sa ne socotim bine zilele ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune.

Psalmul 89;14

Vremea astăzi

Astăzi a fost o zi rece, asemănătoare cu cea de ieri, dar nu am prea simțit frigul pentru că am stat mai mult în casă.

Gândurile zilei

Am petrecut o zi așa cum îmi doream demult. Am croșetat aproape toată ziua. :) Doar am pus masa și am călcat câteva cămăși. Sper ca mâine să fiu mai hărnicuță. Deși, trebuie să ajung și în oraș la prânz; avem programare la oftalmolog, și eu și soțul meu.

Vă doresc o noapte cu pace și vise plăcute!

miercuri, 16 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 8

Ferdinand Georg Waldmüller, Austria. Milostenie

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”
(Sfântul Ioan Gură de Aur).

Versetul zilei de astăzi

Dacă dai pâinea ta celui flămând si tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric si bezna ta va fi ca miezul zilei.

Domnul te va călăuzi necontenit si în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale si vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.


Isaia cap 58

Vremea astăzi

A fost o zi rece, dar cu cerul senin. În a doua parte a zilei, am văzut și soarele. Temperatura nu a depășit 13 grade.

Gândurile zilei

Astăzi am avut o zi liniștită la birou. Mă bucur că în următoarele zile voi fi în concediu să mai rezolv din treburi, dar să mă și odihnesc. În ultima vreme m-am simțit destul de obosită și fără prea multă energie.
Sunt recunoscătoare că am reușit să înlocuim frigiderul, care era de vârsta fiicei mele, adică mai avea puțin și serba majoratul :)) Nu am așteptat să cedeze complet, dar dădea semne de oboseală. În plus, soțul meu a insistat să îl înlocuim cu unul cu o clasă energetică superioară, să limităm cât de mult se poate consumul de curent și implicit și factura. :)
Așa că e timpul să dezgheț și lada frigorifică, să o pregătesc pentru Crăciun. În plus, vreau să văd exact ce legume mai avem și să întocmim un meniu pentru perioada postului.
Mai am în plan să fac curățenie, să calc rufele, dar să și croșetez cât de mult se poate :D. Sunt aproape de final cu setul de suporturi pentru farfurii și pahare și vreau să termin și covorașul Mariei, început mai demult.

Vă doresc o după amiază și o seară binecuvântată, cu spor în tot ceea ce v-ați propus!

marți, 15 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 7

„Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

"Postul adevărat nu constă doar în a istovi trupul, ci şi în a-i da celui înfometat pâinea pe care ai vrea să o mănânci tu."
(Sfântul Cuvios Serafim de Sarov)

(sursa Pinterest)


Versetul zilei de astăzi

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Matei 6:16

Vremea astăzi

Astăzi vremea a fost rece, cerul a fost acoperit de nori, iar maxima zilei a fost în jur de 10 grade.

Gândurile zilei

Odată, un bătrân a fost întrebat:
- Părinte! Învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul.
Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită.

Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:
- Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri.
Și s-au rugat - fiecare cât a putut mai bine.

Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare.
S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc.

Apoi aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme.
Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic.

Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu.
Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el.

Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:
„De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu?”
Celălalt a răspuns:
„Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut ! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru:
Să te ajute pe tine !"


(sursa Pinterest)
Cea mai puternică rugăciune în post este Iubirea aproapelui!
Fii bun și vei avea pe Dumnezeu în inimă!

Post binecuvântat cu bucurie sfântă şi roade duhovniceşti tuturor!

luni, 14 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 6

(Sursa Pinterest)

Doamne ajută tuturor!

A mai trecut o zi din această lună, prima zi a săptămânii de lucru. Încerc să mă autoeduc să iubesc și zilele de luni și să plec cu mai mult entuziasm către birou. :)

Versetul zilei de astăzi

Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.

Matei 26:41

ARTISTUL ALEXANDER SHILOV „Mama Macarie” 1989

Vremea astăzi


Zilele încep să semene treptat a zile de toamnă, cu ceață dimineața și cer mai mult acoperit pe parcursul zilei.

Astăzi, nu am văzut deloc soarele, a fost destul de rece și a adiat vântul.

Gândurile zilei

(sursa Pinterest)

Mă gândesc la cât de repede au crescut copiii mei, la cât de mult i-am iubit încă de dinainte să se nască, la cât de mult mi-a plăcut să îi cresc și să trăiesc cât mai frumos împreună cu ei și la faptul că îi voi iubi mereu, necondiționat. 
Uneori mi-ar plăcea să mai fie din nou mici, să merg cu ei ținându-ne de mână, unul de o parte și altul de cealaltă către parc, apoi să venim să gătim împreună, să aud iar vocile lor în timp ce se joacă sau cântă amândoi. 
Apoi, mă uit la ei cât de mari și frumoși sunt și cum încearcă ei să-și croiască un drum în viață și dau slavă lui Dumnezeu pentru toate, dar mai ales pentru că a îngăduit să trăiesc și să mă bucur de ei și în aceste zile. Poate cu mila Lui, voi mai petrece o vreme cu ei, pe acest pământ. 

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *