Tema aleasă pentru darurile de Crăciun ale anului trecut a fost legată de handmade. Astfel că, ne-am oferit unul altuia ceva lucrat de noi sau care să aibă legătură cu zona handmade (ceva tricotat/croșetat, cusut pe etamină, goblen cu cristale sau materiale pentru lucru: fire, set de pictură, etc).
Astfel că, Maria a primit de la soțul meu fire și andrele pentru a-și tricota ceva și a ales să lucreze un fular. Poza de mai jos este chiar din prima seară, în care a început lucrul la el, una din serile noastre de lucru în familie. În poză sunt trei generații: fiica, mama și mamaia.
Modelul cu care a lucrat este simplu: un ochi pe față și un ochi pe dos, iar andrelele sunt suficient de groase pentru a ieși lucrul aerisit și pufos.
Firul este Alize Burcum Batik. Au intrat trei bobine.
Ea a lucrat cam jumătate, apoi l-am preluat eu să o ajut să-l termine mai repede.
Cam așa arată finalizat. Îmi place mult degradeul acesta. Am lucrat mai demult
o pereche de șosete în aceleași nuanțe.
Mama s-a oferit să îi lucreze o căciulă asortată, așa că am mai cumpărat încă un bobin.
Sunt tentată să merg la mercerie să mai cumpăr unul să îi fac și o pereche de mănuși. :)
Și la purtător:
O zi frumoasă tuturor!