joi, 2 februarie 2023

Provocare la rugăciune

Vineri, 07 aprilie, ora 21:30 - Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Vineri, 31 martie, ora 21:30 - Acatistul Bunei Vestiri

Vineri, 24 martie, ora 21:30 - Acatistul Bunei Vestiri

Vineri, 17 martie, ora 21:30 - Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Vineri, 10 martie, ora 21:30 - Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Vineri, 03 martie, ora 21:30 - Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Vineri, 24 februarie, ora 21:30 - Acatistul Mântuitorului

Vineri, 17 februarie, ora 21:30 - Acatistul Mântuitorului

Vineri, 10 februarie, ora 21:30 - Acatistul Mântuitorului

Vineri, 03 februarie, ora 21:30 - Acatistul Mântuitorului

Doamne ajută tuturor!

De când am revenit în blogosferă, mi-au plăcut nespus provocările pe care le-am găsit pe blogurile voastre și atunci când am simțit că mi se potrivește o provocare, m-am alăturat și eu cu bucurie. Firește că nu mi-a fost întotdeauna ușor, dar cu mila Domnului, până acum m-am ținut de ele. Nădăjduiesc că Dumnezeu mă va ajuta și de aici înainte. 

Acum, a venit rândul meu să vă aduc în atenție prima mea provocare (ideea mi-a dat-o Florin, căruia îi mulțumesc pentru încurajare). Aș vrea să provoc dragostea voastră! Să vă provoc la rugăciune!

Sunt convinsă că fiecare dintre noi petrecem un timp mai lung sau mai scurt în rugăciune, conform nevoii noastre lăuntrice și exterioare pe care Dumnezeu le lasă în viața noastră și că mai ales în perioada posturilor, avem cu toții un canon de rugăciune dat de către părintele duhovnic, față de care facem ascultare sau un program de rugăciune pe care ne străduim să-l respectăm astfel încât să nu ne îndepărtăm de scopul nostru, de sensul vieții noastre: îndumnezeirea.

De-a lungul existenței mele în această lume virtuală, în special pe forumul de femei ortodoxe, am încercat să mă retrag temporar în timpul postului pentru a mă dedica mai mult pocăinței și rugăciunii, încercând în acest fel să fac și puțină nevoință, adică să-mi tai voia. Îmi aducea foarte multă bucurie faptul că eram împreună cu surioarele mele acolo și îmi imaginam că dacă nu mai intru în timpul postului, voi petrece tot timpul în rugăciune, ca măicuțele. Ei bine, nu a fost deloc așa. 

După cum bine știm, extremele sunt de la diavol. Așa că, nu numai că nu am reușit să mă rog mai mult, dar eram cu gândul tot timpul numai acolo, la comunitatea fetelor, care deși nu se retrăseseră ca mine, se rugau mult mai mult decât o făceam eu. 

Atunci, am înțeles că ne trebuie mult discernământ astfel încât să respectăm un program de rugăciune, dar fără să fugim de oameni. Să ne retragem puțin din lume, dar iubindu-i pe oameni. Să avem nădejde și răbdare și să nu ne îndepărtăm de scopul nostru.  

Așadar, vă invit cu dragoste, pe toți cei care sunteți suflete căutătoare de veșnicie, să ne racordăm împreună la această perioadă de creștere duhovnicească. Un adevărat pelerinaj!

Pentru început vă propun să ne unim în rugăciune citind împreună Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.

Dar, puteți citi orice alt acatist doriți, de mulțumire către Maica Domnului; către Mântuitorul Hristos; Sf. Nectarie; Sf. Efrem etc.


Aștept propuneri în legătură cu ora care ar fi cea mai potrivită pentru voi.

În încheiere, vă urez să regăsiți în veșnicie fiecare plecăciune, fiecare rugăciune, fiecare înfrânare, fiecare lacrimă vărsată. Toate acestea merg sus și ne vom bucura de ele!

Fiți binecuvântați!

45 de comentarii:

  1. I love that last picture. I will join you in prayer as I find that my prayer time gives me peace in the day.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Yes, Carol, I really like that photo too.
      I think it's a view from the holy tomb to the three crosses, of the Lord and the two robbers.
      I am very glad that you want to join us in prayer.
      You are most welcome!

      Ștergere
  2. Daniela, ador Acatistul Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos!
    Mă alaturi cu inima deschisă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajută, draga mea! Mă bucur nespus. Să ai folos și bucurie sfântă!

      Ștergere
  3. Mă alătur și eu cu inima deschisa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Such beautiful images in your post! I start each morning with prayer.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. But this is a wonderful thing, Jean! As much as possible, we're doing it too.
      But now, among the Orthodox, a period of fasting and prayer begins until the Resurrection of Christ the Lord. That's why we try to pray more.

      Ștergere
  5. Vreau să mă rog și eu împreună cu voi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Slavă Domnului, Ioana! Mă bucur foarte mult! Fii binecuvântată!

      Ștergere
  7. Prezenta in aceasta seara la 21.30
    Doamne fii cu noi!

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunată provocarea!
    Mă alătur și eu!
    Mie imi este mai bine , după ora 22 sau dimineața(ora 5).Dar, cred e important să ne rugăm , atunci când putem, când avem liniște!
    Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur din toată inima, Lili!
      Te așteptam.

      Ștergere
    2. se spune că cel mai potrivit pentru rugăciune e la miezul nopții ... spun sincer eu la ora aia dorm cel mai bine, deci cade. important e să fim împreună în rugăciune, dacă rugăciunea e făcută de toți deodată cred că e mai puternică, oricum Dumnezeu le cântărește pe toate

      Ștergere
    3. Eu și Cristian ne vom alătura la 21:30.

      Ștergere
  9. Doamne ajută, tuturor!
    Încercăm așadar să ne unim în seara aceasta în rugăciune, în principiu la ora 21:30, dar până la urmă dacă cineva nu poate chiar atunci, nu cred că este o problemă.
    Acum, vin și vă întreb, v-ați gândit la o problemă anume? Ne rugăm pentru pace, pentru un necaz al cuiva, pentru cei pentru care nu se roagă nimeni? Aveți o altă idee?
    Ori ne rugăm pur și simplu să ne miluiască Dumnezeu, care știe necazul fiecăruia?
    Vă aștept părerile în comentarii.
    Domnul să fie cu noi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu pace Domnului să ne rugăm!
      ... pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
      important e să ne rugăm smeriți și să cerem mila Domnului, pentru că, în general, noi nu știm ce să cerem, Dumnezeu știe cel mai bine pe fiecare în parte ce nevoi are, dar vrea să vadă de la noi că-i cerem ajutorul, asta fiind o dovadă bună de credință în El.

      Ștergere
    2. Așa să ne ajute Dumnezeu!

      Ștergere
    3. Daniela draga, eu mă rog pt că Domnul Hristos sa ne miluiască!
      Acatistul e atât de atotcuprinzător!
      La sfârșit ne pomenim unii pe alții și pe cine mai dorim!

      Ștergere
    4. Ești minunată! Domnul să-ți răsplătească dragostea!

      Ștergere
  10. Pentru ce perioadă este provocarea? 40 de zile ? Poate ai scris și mi-a scăpat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, inițial așa mă gândisem, dar dat fiind că e prima dată când facem asta, cred că e mai bine ca cel puțin până la începutul postului să încercăm să ne adunăm o dată pe săptămână, vineri seara.
      E și zi de post, e început de weekend. Cred că e mai nimerit așa.
      Apoi, mai vedem.
      Bine ar fi dacă am reuși să luăm și binecuvântare de la părintele nostru duhovnic.

      Ștergere
  11. Stăpână primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi dintru toată nevoia și necazul!
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, bineprimită fă rugăciunea robilor tăi, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților care din veac au bineplăcut Ție și ne miluiește!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ma alatur si eu. Nu am ajuns sa ma inscriu!
    Multumesc pentru initiativa, Daniela!
    O saptamana usoara!❤️

    RăspundețiȘtergere
  13. Noaptea trecută am adormit cu gândul acesta: Dacă eu mă bucur atât de mult când ni se alătură un suflet la rugăciune, oare cât de mare e bucuria lui Dumnezeu?

    RăspundețiȘtergere
  14. Doamne ajută, dragii mei! Recunosc că aștept cu multă bucurie și nerăbdare, să ne întâlnim și în seara aceasta, la rugăciune.
    Domnului să ne rugăm!
    (Acatistul Mântuitorului - ora 21:30)

    RăspundețiȘtergere
  15. "Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." (Matei -18, 20)
    Ce spuneți, ne întâlnim și în seara aceasta la rugăciune?
    (Acatistul Mântuitorului - ora 21:30)

    RăspundețiȘtergere
  16. O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei.

    RăspundețiȘtergere
  17. Măicuță Sfântă, scară a venirii la noi a Atotţiitorului, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, din pământeştile patimi ale trupului înalţă-ne la cer şi ne du de mână la Dumnezeu ...

    RăspundețiȘtergere
  18. Îmi pare așa de râu că am ratat aceasta provocare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ai ratat nimic, Tănțica. Dimpotrivă. De abia acum vom începe să ne rugăm mai mult, odată cu intrarea în post.
      Până acum a fost doar încălzirea. :)

      Ștergere
    2. "De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda."
      (Sfântul Ioan Gură de Aur)

      Ștergere
  19. Doamne ajută, tuturor! Ce spuneți, încercăm să ne unim în rugăciune și diseară?
    Deoarece a început Postul Paștelui, propun să citim Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Ora rămâne aceeași: 21:30
    Doamne miluiește!

    RăspundețiȘtergere
  20. Doamne ajută tuturor! Am trecut și de jumătatea postului. Încet încet ne apropiem de marea sărbătoare.
    Mă gândeam să vă propun să citim diseară Acatistul Bunei Vestiri. Ce spuneți?

    RăspundețiȘtergere
  21. facem! Acatistul Bunei Vestiri să fie. Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
  22. Dănuța (https://danatoila.blogspot.com/), bine ai venit! Ne întâlnim în rugăciune, mâine seară, la ora 21:30.

    RăspundețiȘtergere
  23. Doamne ajută, dragii mei! Vă aștept la ora 21:30, ca de obicei, vineri seara.
    Domnului să ne rugăm!

    RăspundețiȘtergere
  24. Dragii mei, vă mulțumesc din suflet pentru această împreună călătorire, pentru împreună rugăciune și pentru dragostea voastră!
    Domnul să vă asculte rugăciunile și să vă răsplătească dragostea și jertfa!
    Voi încheia aici această provocare. Domnul să ne țină sănătoși și să ne adune în rugăciune și de aici înainte!

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *