joi, 14 noiembrie 2024

La început de post

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Cu mila Domnului am ajuns și la începutul postului Crăciunului din acest an. Este postul bucuriei. La finalul lui ne vom bucura de Nașterea Domnului. Este un post ușor, cu foarte multe dezlegări la pește. Dar, să nu uităm că este totuși vremea de pregătire prin pocăință, înfrânare și rugăciune, pentru a ne putea bucura de marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului nostru.

"Prin pocăință se înțelege o transformare a sufletului, o întoarcere spre adevărata viață, spre Dumnezeu. Prin pocăință ne curățim sufletul și ne deschidem către harul divin care ne face să devenim ceea ce suntem chemați să fim, copii ai lui Dumnezeu."
(Maica Siluana Vlad)

La acest început de post, să cerem şi să dăm iertarea celor din jurul nostru şi să ne îndreptăm cu paşii rugăciunii către Dumnezeu și sărbătoarea Nașterii Domnului. Să ne cerem iertare și să iertăm din tot sufletul. Așa cum ne dorim să fim și noi iertați la rândul nostru de către Dumnezeu.
Maica Domnului să ne ocrotească și să ne călăuzească drumul de-a lungul acestui post, să sporească dragostea dintre noi și din casele noastre!


În acest post îmi doresc să cos goblenurile Mâini în rugăciune și Miniaturile Maica și Fiul și Iisus.

Sursa: blog.rogoblen.ro

Sursa: blog.rogoblen.ro

Au sosit kit-urile aseară și nu am mai avut răbdare. Am cusut puțin azi noapte. :)


Post ușor și binecuvântat! Să postim cu zâmbetul pe buze și să iertăm toate tuturor. Din toată inima!
Să ne ajute Dumnezeu să ne înnoim haina sufletului și să ne bucurăm cu toții de Crăciun!
 
Sursa: pinterest.com

luni, 11 noiembrie 2024

Mama cu copil în brațe - goblen

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Tocmai am luat de la înrămat goblenul Mama cu copil în brațe, ale cărui detalii despre cusut le-am postat aici.

Noapte cu pace tuturor!

sâmbătă, 9 noiembrie 2024

Mănuși tricotate

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Am tricotat o pereche de mănuși cu cinci degete, din firele rămase de la aceste șosete.

Manșetele le-am lucrat similar cu elasticul de la șosete, pe andrele circulare, prin metoda bucla magică. Am continuat tot pe andrelele cu fir până când am ajuns la  cele trei degete care pornesc de la același nivel. Adică, am înmulțit pentru degetul mare, am lăsat ochiurile respective pe un fir de ață, am continuat să lucrez corpul mănușei, până la degetul mic, am lăsat ochiurile pentru cele trei degete pe andreaua circulară și am lucrat degetul mic pe andrele DPN, cele speciale pentru șosete, cu două capete. Apoi, am tricotat cele trei degete, pe rând, după același principiu. Și în final, am lucrat și degetul mare.

Îmi pare rău acum că nu am făcut deloc poze în timpul lucrului, dar voi face la următoarea pereche pentru că oricum vreau să mai împletesc încă o pereche, ușor îmbunătățită față de aceasta.

Le-am blocat cu ajutorul unor ace cu gămălie pe care le-am prins pe o bucată de burețel, după ce le-am umezit puțin:

A doua zi, au căpătat un aspect mult mai uniform.






Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o zi cu spor în toate cele bune și de folos sufletului vostru! Doamne ajută!

duminică, 3 noiembrie 2024

Biscornu

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Mi-am dorit de mai multă vreme să fac și eu un biscornu. A făcut cineva unul? 

Un biscornu este o pernă ornamentală mică, octogonală, umplută. Este cusută din două foi pătrate de pânză (formând partea superioară și inferioară a pernei), de aceeași dimensiune, în așa fel încât fiecare colț al unuia să fie cusut la mijlocul unei laturi a pătratului opus. 

De obicei se coase un nasture sau o perlă, mărgică, etc, în centrul pernei pentru a da o mică depresiune în partea de sus.

Numele este derivat din adjectivul francez, biscornu, care înseamnă deformat, ciudat sau neregulat.

Schema de asamblare a celor două pătrate, este cea de mai jos:

pinterest.com

Acesta este modelul pe care l-am ales:

pinterest.com

Din păcate, etamina mea nu a fost pătrată, așa că mi-au ieșit ușor dreptunghiulare. 


Dar, dat fiind că au avut același număr de puncte, nu a fost o problemă la cusut. Am întâmpinat însă o altă problemă. Am lăsat prea puțină etamină necusutăm pe marginea modelului și a trebuit să cos cu foarte mare grijă să nu se destrame.
Dacă voi mai coase vreodată un alt biscornu, voi lăsa cel puțin un cm de pânză necusută, pe margine.


Am călcat marginea spre interior. Apoi am așezat cele două bucăți de material conform schemei:


Și am început să cos:


Am cusut din interior, alternând câte o împunsătură pe fiecare bucată de etamină:



Când am ajuns la ultima latură, am lăsat-o necusută pentru a umple pernuța cu vatelină:


Apoi, am cusut și ultima latură:


La final, am cusut mijlocul pernuței pentru a se strânge și a căpăta forma de biscornu și i-am adăugat un nasture perluță:.
Așa arată biscornul cusut de mine:


Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată! Pace și bucurie!

Semn de carte cusut, cu trandafiri

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!
Am cusut un semn de carte, cu un model superb, cu trandafiri. Am avut bandă Aida, cu marginile colorate în roșu, cu o lățime de 5 cm și 26 puncte/latime.
Am cusut cu ață pentru brodat cotton-perle (bumbac mercerizat), roșie și verde, pe care am pus-o în două.



I-am făcut apoi câteva franjuri din bumbac Catania, roșu și i-am cusut un dos din catifea roșie, dintr-o fustiță de-a Mariei, de când era mică.



Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o după amiază plăcută!

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *