luni, 15 iunie 2026

Fericire în 53 de săptămâni - 24/53

                  ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)

Fericire în 53 de săptămâni

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Din bucuriile săptămânii trecute:

1. Cu mila Domnului, am împlinit 54 de ani. Sunt recunoscătoare Domnului pentru fiecare clipă.

Bucuria a fost deplină pentru că ne-am adunat cu toții la masă. Deși în plină sesiune, Maria s-a urcat în FlixBus și a venit să mă îmbrățișeze. Ștefan a lăsat și el tot ce avea de făcut și a fost împreună cu noi:


(Nala a sărit și ea la poză. :))

2. Iar, Cristian ne-a răsfățat cu rețeta lui specială de somon cu sos de soia, miere și lămâie:


3. Prietena mea mi-a oferit margarete în toate formele posibile...



4. Sâmbătă, fiind a doua sâmbătă a lunii iunie, a fost ziua tricotatului și croșetatului în public. Nu e ca și cum eu aș lucra în public doar în această zi specială. :) Știți bine că eu sunt cu andrelele sau croșeta în mână, în mijloacele de transport, zilnic. 
Dar, a fost un prilej minunat de a mă întâlni și cu alte persoane care împărtășesc aceeași pasiune.



***

Să fiți puțin mai veseli! Că, să știi: leacul împotriva ispitelor nu este numai rugăciunea, ci și bucuria duhovnicească și bucuria transformată în veselie. ,,Bucurați-vă și vă veseliți", ne îndeamnă Mântuitorul.
Unii pot crede că este un pleonasm, dar nu-i totuna bucuria cu veselia. Bucuria este starea sufletească pe care o simți cum vibrează în tine; ai o stare de bucurie.
Veselia este manifestarea acestei bucurii, este fructul bucuriei interioare. Când sufletul tău e trist, când sufletul este închis, nu se poate veseli. Ori, trebuie neapărat să cultivăm bucuria.”
(IPS Iustinian Chira)

7 comentarii:

  1. La mulți ani frumoși și cu mântuire alături de cei dragi inimii! Foarte frumos ca s-a adunat intreaga familie sa va bucure in aceasta minunata zi! Va îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc din suflet! Într-adevăr, clipele minunate petrecute împreună cu cei dragi sunt hrănitoare pentru suflet. Te îmbrățișez și eu cu drag și îți doresc multă sănătate și toate cele bune și de folos sufletului tău! 🤗😘

      Ștergere
  2. blidele cu maci: punctul forte :) pești și mazăre am mai văzut noi...
    spor în toate cele bune, sănătate naturală, pace și bucurie la toată lumea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase şi urările de bine.
      Pace, dragoste şi bucurii întru Domnul tuturor!
      (Adevărat grăiești. Altfel mănânci un pește dintr-o farfurie veselă, decorată cu maci.🥰)

      Ștergere
  3. La muuuulți ani, Dana! ...și spor la andreluit!

    RăspundețiȘtergere
  4. Fericirea- cu toți cei dragi ai tăi!
    Neapărat să-i cer rețeta lui Cristian pentru somon!😊
    Să vă țină Dumnezeu aproape sufletește, mereu! Să vă fiți bucurie, odihnă și stâlp de rezistență în momentele dificile ale vieții! Unii pentru ceilalți!
    La mulți ani mântuitori, draga mea!🤗😘

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulți ani în Hristos cu zile în care să te bucuri și să te veselești așa! 🤗

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *