Miniatură Maica și Fiul - goblen

Doamne ajută tuturor!

La începutul postului Nașterii Domnului, mi-am propus să cos trei goblenuri mititele: două icoane în miniatură și Mâini în rugăciune. 

Am reușit să termin numai două dintre ele, dar nădăjduiesc ca până intrăm în noul an să îl cos și pe cel de-al treilea. Mai am numai două culori. În zilele de sărbătoare nu cos. Fac postări. :)))

Mâini în rugăciune - goblen

Se spune că în Nurnberg trăiau doi prieteni cum nu se mai văzuse – mai ales în timpurile acelea întunecate de la sfârșitul secolului al XV-lea. Cei doi prieteni aveau amândoi 16 ani si amândoi primiseră un har deosebit de la Dumnezeu – harul de a surprinde prin taina desenului atât viața, cat și moartea, atât văzutul, cat și nevăzutul. Tinerii erau dornici să învețe și să se împlinească în artă. Visau cu ardoare să ajungă chiar ca idolul lor, Leonardo Da Vinci și pentru asta erau gata sa facă totul. Dar visul lor era departe de a se putea împlini cu ușurință, căci erau tare săraci – pe cât de mare le era harul, pe atât de mici le erau avuțiile pământești. Într-o seară, pe când erau amândoi în atelierul pe care îl împărțeau frățește, unul din ei spuse, privind la două gravuri abia terminate.
– Frate, noi trebuie să mai învățam. Gravura pe care am făcut-o eu acum nu este perfecta, mai am multe de adăugat talentului meu. Gravura ta, în schimb, este mult mai aproape de perfecțiune. Talentul tau este copt, așa ca mi-a venit o idee. Eu voi munci și voi accepta orice comandă, voi face mobilă, voi sculpta pietre funerare, voi picta portrete, orice.
Așa voi strange banii necesari ca tu să mergi la școală în Italia pentru a-ti desăvârșii arta. Apoi te vei întoarce și mă vei ajuta și pe mine să merg la școală.
– Dar nu pot sa încuviințez așa ceva, zise celălalt. Nu ne-am despărțit niciodată până acum și a fost bine. De ce vrei acum să facem asta? Amândoi avem talent și amândoi avem dorința aprigă de a merge la școală. Sacrificiul tău mă onorează și mă face să iți cer să mergi tu primul la școală.
– Nu, Albrecht, vei merge tu primul, fiindcă ești mai talentat și vei avea nevoie de mai puțin timp pentru a-ți însuși noile cunoștințe. Eu am foarte multe de învățat, iar tu ai munci o viață până a termina eu școala. Asa că voi munci eu, pană când tu vei fi cunoscut. Așa e mai ușor pentru amândoi.
Tânărul pe nume Albrecht a fost copleșit de noblețea gestului prietenului său, mai ales că știa că talentul amândurora era egal. Așa că a acceptat plin de recunoștință și a plecat la școală. Prețul studiilor lui a fost însă foarte mare. Prietenul lui a acceptat muncile cele mai de jos pentru a strange banii de care Albrecht avea nevoie la școală.
Timpul a trecut și, după șapte ani de munca grea și de o parte și de alta, Albrecht se întoarse la prietenul lui cu foarte mulți bani și cu dorința sinceră de a-l ajuta să meargă la școală, ca sa aibă și el o viată împlinită și îmbelșugată.
Era seară când s-a întors. S-a apropiat de casa cea sărăcăcioasă și mai întâi privi pe fereastră, ca să vadă cum mai arată prietenul lui.
Acesta se ruga în genunchi în fata unei lumânări ieftine.
Îngenunchease pe podeaua rece și rostea rugăciune după rugăciune, cu glas cald. La lumina tremurândă a lumânării, Albrecht văzu mâinile prietenului său și înmărmuri. Erau două mâini noduroase, muncite, scrise cu multe răni si lovituri, mâini de apostol întru ale desăvârșirii aproapelui.
Își dădu seama cu nemăsurată tristețe că prietenul lui nu mai putea merge la școală cu mâinile acelea jertfite, că nu va mai putea ține penelul cu finețea necesară unor tablouri, și nici instrumentele de gravură nu vor mai putea fi mânuite cu ușurință, căci mâinile tremurau în rugăciune de atâția ani de munca.
Așteptă până ce prietenul lui își termină rugăciunea și bătu la ușa. Ușa se deschise larg, iar prietenul lui se bucură peste măsură de revedere.
– Acum vei merge tu la scoală, zise Albrecht și vei duce o viață fără griji. Este rândul tău.
Prietenul lui nu zise nimic, doar își privi in liniște mâinile muncite.
– Dragul meu, mâinile acestea nu mai pot ține penelul, dar te pot îmbrățișa cu bucurie. Iți mulțumesc că te-ai întors și, mai ales, că ai devenit cel care ești acum. Eu nu mai pot merge la școală. Însă sunt mulțumit, fiindcă mi-am găsit rostul în fiecare lucru ce mi-a ieșit din mâini cu voia lui Dumnezeu.
Albrecht îi ceru încuviințarea prietenului său de a-i desena mâinile așa cum le văzuse în rugăciune.
Așa s-au născut Mâini de apostol de Albrecht Durer.

Sursa: blog.rogoblen.ro

Căciuliță și șal croșetate, cu fluturași

Doamne ajută tuturor și la mulți ani în zi de mare sărbătoare!

La începutul lunii decembrie, am fost internată în spital pentru o săptămână. Și pentru că îmi rămăsese fir de la căciulițele în stil Elsa, am croșetat un set pe care l-am dăruit unei fetițe care, la grădiniță, este în grupa fluturașilor. Așa mi-a venit ideea de a accesoriza setul cu fluturași. 

Am mai lucrat o serie de astfel de șaluri, în anul 2018., în mai multe variante de culori, dar același model croșetat.

Firul este Alize Cotton Gold, iar croșeta are nr. 2,5.

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc sărbători binecuvântate în continuare!

Așteptând Crăciunul - goblen

(Dimensiuni 20x28 cm
Kit rogoblen) 

Dumnezeu să vă lumineze viața, casa și familia și să vă țină în sănătate, pace și bucurie!
Sărbători binecuvântate!

Căciuliță croșetată (stil Elsa)

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit! 

Am croșetat două căciulițe în stil Elsa, personaj de desene animate, pentru două fetițe de 3-4 anișori.

Am mai lucrat o astfel de căciuliță mai demult, în anul 2017.

Prima am lucrat-o în spital, așa că nu am poze prea reușite. Nu că celelalte ar fi prea grozave. :)))

La cea de-a doua, am făcut și câteva fotografii din timpul lucrului, gândindu-mă că poate vrea cineva să se inspire:

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc spor în toate cele bune și de folos sufletului vostru!