marți, 13 ianuarie 2026

Fericire în 53 de săptămâni - 1 și 2/53

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!
M-a atras provocarea Irinei referitoare la menționarea lucrurilor care ne aduc bucurie în fiecare săptămână pe tot parcursul anului, "un proiect in care e vorba de fericirea de toata ziua, adusa de lucrurile mici si simple, pe care adeseori le trecem cu vederea, preocupati fiind de grijile si problemele de zi cu zi. Uitam ca ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!" (Ps.117: 24)
Să ne bucuram de Dumnezeu, de cei din jurul nostru, de frumusețea pe care Creatorul a presărat-o peste tot, numai să deschidem ochii ca s-o vedem!
În fiecare săptamană voi încerca să rețin lucrurile care mă fac fericită, iar la sfarsit o să notez aici patru dintre ele, în imagini și în câteva cuvinte."

2026 în 53 de săptămâni

Și pentru că am început provocarea în cea de-a doua săptămână, voi menționa patru bucurii și din prima săptămâna a acestui an:

Fericire în 53 de săptămâni 1/53

1. M-am bucurat de atmosfera de sărbătoare în fiecare zi.


2. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu zăpadă ca-n povești.


3. Am profitat de vacanță și ne-am odihnit.


4. Ne-am milostivit și de Nala, care deși era mutată oficial în curtea casei încă din primăvară, acum cu ocazia sosirii iernii celei adevărate, și-a reluat locul ce pare că i se cuvine, de fapt. :))



Fericire în 53 de săptămâni 2/53

1. Recunoștință Domnului pentru vacanța Mariei, pentru faptul că a ajuns cu bine acolo.


2. Mica ieșire de după Sfânta Liturghie, împreună cu dragul meu.


3. Șezătoarea de sâmbătă...


4. Croșetarea unei eșarfe (mai am finisajele).


(culorile sunt cele din poza de mai sus; aceasta e făcută noaptea)

În speranța că mă voi ține de această provocare, vă doresc o săptămână binecuvântată, presară cu nenumărate bucurii mari și mici! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *