sâmbătă, 24 februarie 2024

Jurnalul unei femei simple (67)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Pentru astăzi... 
Sâmbătă, 24 februarie


Afară...
Este o vreme absolut minunată. Soarele ne încălzește cu razele lui. Am început să ieșim să bem cafeaua în curte, sau pur și simplu să ne relaxăm.


Ieri am stat numai eu și mama mai multă vreme în balansoar și la un moment dat m-a întrebat râzând: Vrei să te legăn? Nu am așteptat să-mi zică de două ori, mai ales că exact la asta mă gândeam, și m-am așezat cu capul în poala ei și ea m-a legănat încetișor, ca în copilărie. Momente binecuvântate pentru amândouă.


Mă gândesc...
Că vom intra în perioada liturgică a Triodului, perioadă care începe cu Duminica Vameșului și Fariseului și ține până în Sâmbăta Mare (înainte de Sfintele Paști).


Perioada Triodului cuprinde: Duminicile pregătitoare, Postul Mare, Săptămâna Patimilor.

Cele trei duminici marcate cu galben fac parte din perioada triodului, în care ne vom afla, începând de duminică, 25 februarie.

Cele trei săptămâni de dinainte de Postul Mare reprezintă săptămânile pregătitoare.

E perioada premergătoare Postului Mare și, în același timp, pregătitoare pentru marele post.

În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce încet-încet în atmosfera Postului Mare. Săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și Fariseului este una de dezlegare la toate (miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una normală – adică se postește miercurea și vinerea. După Duminica Înfricoșatei Judecăți, nu se mai mănâncă deloc carne, ci doar ouă, pește și produse lactate.

Apoi începe Postul Mare.

Această perioadă constituie un timp de pregătire duhovnicească în vederea începerii postului, iar restul de şapte săptămâni - adică însuşi Postul Paştilor - este vremea de pregătire, prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru a ne învrednici de marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Precedată, bineînțeles și de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi. (Săptămâna deniilor sau a patimilor).

Postul Mare începe în lunea care urmează după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (sau Duminica lăsatului sec de brânză).

Duminicile următoare poartă denumiri specifice, după cum urmează:

1. Duminica Ortodoxiei

2. Duminica Sfântului Grigorie Palama

3. Duminica Sfintei Cruci

4. Duminica Sfântului Ioan Scărarul

5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca

6. Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim.

Postul Mare se încheie cu Duminica Floriilor, după care începe Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, care precede Paștile.

Începând cu Duminica Vameșului și a Fariseului ascultăm la Utrenie o cântare foarte frumoasă: Ușile pocăinței deschide-le mie...


În prima săptămână a Sfântului și Marelui Post cântăm Canonul Sfântului Andrei Criteanul:


Are niște versuri extraordinare!
Și ca stih se repetă: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Canonul cel Mare este un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcatuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația "Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!", cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canonul liturgic are noua cântări mai lungi formate din multe stihiri scurte, iar aceste nouă intercalau la început cele nouă cântari biblice folosite în viața liturgică răsăriteană:

1. Cântarea lui Moise (Ieșire 15, 1-19)
2. Noua cântare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43)
3. Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (I Regi 2, 1-10)
4. Rugăciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3, 2-19)
5. Rugăciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20)
6. Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3-10)
7. Rugăciunea celor Trei tineri
8. Cântarea celor Trei tineri (Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, 1998, p. 950-951)
9. Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) și Rugăciunea lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 68-79)

Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare de ton), se continuă cu stihiri mai scurte și se încheie cu lauda de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) și o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion).

Rugaciunea "Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!" este însoțită de metanie mică și de semnul sfintei cruci. Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, la Pavecerniță; iar în întregime se citește în ziua de miercuri din săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paști, tot la Pavecerniță.

Cu mila Domnului, mai avem o șansă să ne pregătim să parcurgem această perioadă binecuvântată.

Sunt recunoscătoare...
Domnului pentru mila Lui nemăsurată. Vă mulțumesc din suflet pentru rugăciunile pentru mama mea! Ieri a făcut CT-ul și rezultatele sunt cu mult peste așteptări. I-a scanat toate organele și niciunul nu este afectat de metastaze.
Joi seară am fost și la cardiolog și tot cu mila Domnului, nu este mai rău decât era în aprilie. M-a impresionat atât de mult faptul că dna doctor a îmbrățișat-o pe mama atunci când mama i-a urat de sănătate și i-a mulțumit că a ținut-o în viață vreme de 20 de ani, a îmbrățișat-o și i-a spus: Dumnezeu v-a ținut în viață. Pentru bunătatea dumneavoastră.

În bucătărie...
Miroase atât de bine!... Georgia a pregătit rulouri cu scorțișoară. Ce bine e când lucrezi în echipă! Mama a făcut ciorba, eu am făcut friptura și am prăjit niște șnițele, Georgia a făcut desertul și Cristian micul dejun și cafeaua. Iar Ștefan... Ei bine, Ștefan s-a înfruptat din toate. :))))



Sunt îmbrăcată...
În hainele Mariei. Dimineață a venit vidanja să ne golească fosa septică și când băieții aceia m-au rugat să le aduc furtunul cu apă, mi-am dat seama că încă nu pornisem apa de jos, de la hidrofor, așa că am sărit în căminul unde e hidroforul, care e la o adâncime considerabilă. Să fie vreo doi metri? Am pornit apa și mi-am dat seama că din grabă nu pusesem scara. Așa că am fost nevoită să aplic niște scheme învățate în tinerețe, la speologie. :))) M-am ridicat în mâini, sprijinindu-mi picioare de pereți și de un robinet... În fine, cu un efort destul de mare am ieșit din groapă, dar la suprafață a trebuit să mă tăvălesc puțin și mi-am murdărit hainele. 
Așa că m-am dus la șifonierul Mariei (ce bine că ne potrivim!) și am împrumutat haine de-ale ei.

Meșteresc...
În sfârșit, mărțișoare! Pe lângă șosete, firește. :))))

Citesc...
Viața mea în Hristos - Sfântul Ioan de Kronstadt


Domnul cel iubitor este aici. Cum aș putea îngădui să‑mi pă­trundă în inimă chiar și o umbră de răutate?

Întristarea este moartea inimii și este o cădere de la Dumnezeu. Când inima ți‑e largă, întru ea domnește pacea.

Să iei aminte întreaga‑ți viață la inima ta! Caută spre ea cu luare‑aminte, ascultând‑o și străduindu‑te a descoperi ce o împiedică să se unească cu Dumnezeu, Cel Ce este izvorul tuturor bunătăților.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Sper...
Să reușesc cu mila Domnului să mă schimb cu adevărat în postul acesta. Îmi doresc atât de mult să fiu mai așezată în gânduri și în inimă, să mă rog mai mult și mai fierbinte, să mă rog cu lacrimi și să-mi stea mintea la rugăciune, nu aiurea.
 
Învăț...
Ei bine, încerc să lucrez două perechi de șosete în același timp. Deocamdată merge lin. E un pic mai greu să lucrez cu mai multe gheme odată, se cam răsucesc firele, dar cu răbdare și cu ajutorul Domnului, sper să reușesc.


În casă...
Am făcut curățenia obișnuită, de sâmbătă, nimic mai mult, deși ar trebui. Dar, nu știu de ce, am simțit nevoia de mai multă odihnă decât în alte dăți.

Ascult...


Ricchi e Poveri - Come Vorrei

Un film pe care îl recomand...


Malèna
- l-am văzut mai demult. Mi-am amintit de el privind videoclipul de mai sus. La prima vedere nu este genul de film pe care eu îl recomand în mod obișnuit, dar dacă treci dincolo de suprafață, de fapt este un film profund în care sunt redate trăirile unui adolescent în drumul spre maturitate.

Unul din lucrurile preferate...
Primăvara. Îmi place nespus primăvara, cred că cel mai mult dintre toate anotimpurile, deși le iubesc pe toate, așa cum ni le-a lăsat Dumnezeu, fiecare cu rostul ei.
Odată cu primăvara, parcă înflorim și noi sufletește, suntem chemați să fim mai buni, mai frumoși, mai iertători, mai iubitori, să deschidem ochii sufletului și să iertăm din toată inima. Să ne pregătim de Înviere. 

Un citat...
"Adă Doamne primăvara, și rămâi și Tu cu noi,
C-am avut atâta iarnă, și îngheț, și vânt, și ploi.
Uită-te în sinea noastră, ce de viscole am avut,
Dă din nou un rost la toate, rostul care s-a pierdut.
Iarna sufletelor noastre ne-a asprit, ne-a-nsingurat,
Am iernat până și vara, sub un zâmbet înghețat.
Doar Tu, Doamne, ești mai mare decât colțul asprei ierni,
Sub cereasca vindecare, fă un semn ca să ne chemi.
Fă-ne Doamne să-nflorim, cu copacii înc-o dată
Și miros să răspândim, de credință adevărată.
Adu, Doamne, primăvara după care toți tânjim
Dă-ne dor de cele sfinte, și putere să iubim."
(Mina Ianovici)

O fotografie...
Buchetul de flori pe care i l-a oferit Ștefan Georgiei, astăzi, de Dragobete. Vrea să îi pregătească diseară și niște paste, în formă de inimă, pe care le-a cumpărat de pe 14 februarie (pe care nu-l serbează) și m-a rugat să i le ascund în frigider până astăzi, temându-se că nu va mai găsi de Dragobete.



Un loc unde mi-ar plăcea să fiu...
Îmi place nespus acasă, în curte, la soare, împreună cu cei dragi. Astăzi nu aș vrea să fiu nicăieri altundeva.

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Paradamite
Source: Sacred Stones

Din iubita mea Românie...
Mănăstirea Izbuc, județul Bihor


 
Sursa foto  


Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână minunată!

16 comentarii:

  1. Maica Domnului a adus mângâiere în sufletele voastre!
    Mă bucur mt pentru mama ta! Și pentru mine!
    Domnul, în nespusa Sa dragoste, ne pleacă genunchii la rugăciune, prin asumarea suferinței!
    Ce timp minunat petreceți împreună! Bucurii simple dar cât de adânc, ne atinge sufletul!
    Aștept să văd ce lucrezi pentru martie ( mărțișoare!)
    Fantastica Daniela, cu 2 perechi de șosete????!!! WAW!
    Multă sănătate tuturor!
    Slavă Domnului pentru toate!
    Vă îmbrățișez!🤗😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, slavă Domnului și Maicii Sale, am mai primit timp. Nădăjduiesc să-l trăim cu folos.
      Deocamdată croșetez câteva flori (margarete, floarea soarelui, etc). Aș vrea să și cos ceva pe etamină. Să vedem.
      Cât despre șosetele tricotate împreună, am zis să încerc. Dacă merge cu două, ar trebui să meargă și cu patru, nu? 🤭
      Domnul să vă ajute și vouă în toate! Sper că te simți mai bine și că ne vedem dimineață la biserică. Duminică binecuvântată! 🤗❤️

      Ștergere
  2. Îmi încânți sufletul citindu-te! Să îți trăiască mama! Și toată familia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc din suflet! Dumnezeu să-ți răsplătească dragostea! Și să-ți ajute în toate cele bune și de folos sufletului tău.
      Pace și bucurie!

      Ștergere
  3. Iti multumesc pentru lectia de teologie, chiar imi trebuia asa o sistematizare si poate avand in fata asa o schema si o asezare poate o sa fac mult mai mult de acest Paste ca atitudine crestina.
    Poate ma iei sa ascultam impreuna intregul Canon al Sfantului Andrei Criteanul.
    La un moment dat spui tu ca iti doresti sa te rogi cu lacrimi. De ce asa si nu cu zambete?Sa fie lacrimi de bucurie?Scrie undeva ca rugaciunile sa fie triste?De ce?Ele sunt in primul rand o preamarire a lui Dumnezeu, nu il slavim noi cu bucurie?Are nevoie Dumnezeu de lacrimile noaste?Prea ne rugam numai la necaz si daca ii cerem ceva o facem cu disperare. Dar acel "faca-se voia ta" trebuie sa ne dea o stare de liniste sufleteasca, sa ne aduca lumina zambetului pe fata. Increderea ca totul va fi bine!Nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela, draga mea, mă bucur nespus dacă îți este de folos partea din postare referitoare la perioada de dinaintea Sfintelor Paști. Și pe mine mă ajută mult să le am așa schematic în fața ochilor.
      Faptul că vrei să mergi cu mine la biserică la Canon, mă bucură și mai mult.
      Despre lacrimi, mă tem că nu voi reuși să te lămuresc cu explicațiile mele, așa că am făcut o postare despre asta, cu câteva citate despre lacrimi ale Sfinților părinți. Sunt mult mai multe, am selectat doar câteva. Sper să te ajute.
      Eu mă refeream la lacrimile de pocăință, știi tu, ca acelea pe care le aveam când eram copii și ne rugam de părinți să ne ierte. Știindu-ne atât de vinovați, nu veneam în fața lor cu zâmbetul pe buze, așa-i?
      Te îmbrățișez cu drag și îți doresc o săptămână binecuvântată! 🤗❤️

      Ștergere
    2. problema este ca atunci cand eram copii si ceream iertare lacrimile erau de frica pedepsei si nu prea intelegeam ca parintii erau buni si iubitori si ne pedepseau ptr binele nostru. Adulti fiind stim deja ca Dumnezeu este bun si iubitor si cam stie tot ce facem. Iar daca ne da o suferinta, pe masura puterilor noastre, n-ar trebui sa ne apuce plansul. Lacrimile sunt cam tot ptr noi ca sa ne induiosam ce piosi suntem, Dumnezeu nu are nevoie de lacrimile noastre ci de intelegerea noastra ca am gresit si ca ne putem indrepta. De aceea si cred ca orice suferinta exacerbata de enorias ii repugna si ca nu degeaba disperarea este considerata un pacat. Disperare este atunci cand nu mai crezi ca Dumnezeu te poate ajuta, ca este bun si iubitor.Cred ca avem pareri diferite despre rugaciune, ptr mine rugaciunea este ptr a-i da slava lui Dumnezeu si a nu-i cere nimic, nici macar iertare, ci acel faca-se voia Ta. De aceea tb sa te rogi linistit, chiar cu bucurie.Unde este postarea cu lacrimile?Recunosc ca nu stiu mult si doresc sa aflu. Te imbratisez si eu cu drag!❤

      Ștergere
    3. aha, daca te rogi profund si autentic lacrimile vin de la sine ca un semn ca esti pe calea mantuirii. Are sens, sunt lacrimi de linistire si curatare de pacate. Deci nu-i un plans al disperarii, cum credeam eu, sau al fricii de pedeapsa, nici macar al unei atitudini de pocaire, ci un semn ca pocainta a inceput cu adevarat, un pandant al autenticitatii fiintei. Buna selectia, multumesc.

      Ștergere
    4. Să ne fie de folos, Mirela! 🤗 "Ușile pocăinței deschide-mi, Dătătorule de viață!" 🙏

      Ștergere
  4. Ce poze înduioșătoare, Mama și fiica🥰🙏
    Sa va tina Dumnezeu sănătoase cât mai mult timp🙏🙏🙏

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc din suflet, dragă Andreea! 🤗❤️
      Domnul să ne ajute tuturor! 🙏

      Ștergere
  5. E atat de familială atmosfera… parca am face toți parte din familia ta, așa ne faci sa ne simțim imaginându-ne toate cele povestite ☺️
    Ce a pus Georgia pe deasupra rulourilor cu scorțișoară și cum a făcut sosul sau glazura respectiv(a)? Am văzut mai multe variante din SUA in care se pune un fel de crema de branza dulce peste rulourile cu scortisoara, dar acestea se fac dintr-un fel de aluat pufos ca de cozonac. Eu am mai făcut palmieri cu scortisoara sau cu nuca din foietaj (in posturi, fara alte creme sau sosuri), astfel am reușit sa “vizualizez” și gustul desertului vostru. 😄
    Bucurii și o săptămâna cu roade bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, dragă Andreea!
      Da, o glazură cu cremă de brânză și zahăr pudră a pregătit, iar aluatul este asemănător cu cel de cozonac. Nu știu exact rețeta, dar o întreb mâine și revin.
      Nu am stat lângă ea când a pregătit, am văzut-o doar că a frământat cu mâinile. Am întrebat-o de ce nu pune în mașina de frământat și m-am bucurat când mi-a spus că îi place să frământe manual. Se trezește încet încet gospodina din ea. 🥰
      O săptămână binecuvântată și ție! 🤗❤️

      Ștergere
  6. O...iar ai reusit sa ma emotionezi cu pozele tale pline de emotie, care reflecta iubirea si implinirea...atingerea mamei...acel buchet absolut superb..nu era rau sa ne pui si pastele in forma de inima, mai furam si noi idei :)))) O incantare sa iti citesc postarile...Doamne ajuta si multa sanatate mamei dar si toata familiei! Saptamana binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Oana, și eu poposesc cu bucurie în căsuța ta, cu fiecare pagină de jurnal pe care o postezi.
      Pastele erau pernuțe din acelea umplute, doar că erau de culoare roz și în formă de inimă.
      Multă sănătate și vouă, tuturor! Și o săptămână binecuvântată, plină de bucurii! 🤗❤️

      Ștergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *