(adus in blogosfera românească de către Corcodusa) |
Pentru astăzi...
Sâmbătă, 17 februarie
Afară...
Slavă Domnului, e o vreme atât de plăcută, de parcă este deja primăvară. Au fost zile însorite și ne-am bucurat de căldura soarelui vreme de câteva ore bune, în jurul prânzului. Ieri am stat destul de mult în balansoar, în curtea din fața casei, împreună cu mama.
Astăzi e puțin înnorat.
Am făcut ciorbă și friptură de cocoș, cu cartofi la cuptor. A trecut ieri fratele meu pe la noi și ne-a adus o pasăre de țară.
Citesc...Am terminat Iubirea, de Pr. Octavian Blaga. Este una dintre cele mai folositoare cărți pentru suflet pe care le-am citit până acum.
Să mă las ajutată și să lucrez în echipă treburile casnice, când împreună cu copiii, când cu soțul meu. E destul de greu de acceptat faptul că puterile îmi scad odată cu înaintarea în vârstă, dar e plăcut să lucrezi împreună cu cei dragi.
TEORIA ÎNTREGULUI este povestea extraordinară a unuia din cei mai străluciți oameni de știință ai timpurilor noastre, renumitul astrofizician Stephen Hawking, o poveste a doi oameni care au învins cele mai incredibile obstacole în numele iubirii.
Mă gândesc...
La copiii mei, care astăzi se plimbă împreună, cu toții, prin Timișoara. Au plecat ieri dimineață să o ducă pe Maria după vacanță și se vor întoarce mâine.
Ne-au trimis fotografii de la Muzeul consumatorului comunist și le-am spus că acolo este o parte din copilăria mea.
Sunt recunoscătoare...
Domnului, Maicii Sale și Sfântului Spiridon pentru ajutorul primit săptămâna trecută la examenul Mariei la școala de șoferi. Nădăjduiesc ca, dacă îi este de folos, să treacă cu bine și proba traseului, de luna viitoare.
În bucătărie...
Sunt îmbrăcată...
Într-un halat de casă, lila, moale și pufos, primit cadou de la Georgia. Părintele Octavian Blaga, este preot la o parohie ortodoxă în Canada, și este totodată asistent spiritual la un centru de îngrijire paleativă. A stat alături de peste 3000 de bătrâni pe patul de spital înainte de a trece la Domnul și a aflat de la ei, credincioși sau atei, un adevăr, prea puțin mărturisit: „fără Iubire viața nu are niciun sens”.
Puteți să-l cunoașteți pe autorul cărții, în interviul următor:Sper...
Să reușim să rezolvăm săptămâna viitoare cu mama la spital, la medicul oncolog și la CT-ul la care e programată. Sunt îngrijorată puțin pentru că Spitalul Colțea se află printre spitalele atacate cibernetic.
Învăț...
În casă...
Ieri am avut un pic de șantier aici, la casă. Am înlocuit cele două uși metalice exterioare (erau achitate din noiembrie, dar de abia acum au sosit) și ca să le scoată pe cele vechi, au spart o parte din pereți și s-a depus praf peste tot. Așa că astăzi, toată dimineața, am șmotruit împreună cu Cristian, de la spălat covorul, păturile, fețele de masă, până la șters praful de pe toată mobila.După ce își bea dragul meu cafeaua de după amiază (eu am renunțat la a doua cafea de la începutul anului), trebuie să ieșim să strângem un pic și în curte (ambalaje, fier, moloz,...). Și de abia făcusem curățenie joi împreună cu Ștefan în curtea din spate și cu Maria, în față. Greblasem și maturasem peste tot. Acum o luăm de la capăt.
Dar, slavă Domnului că am reușit să schimbăm ușile. Aveau 17 ani și le cam luase rugina în partea de jos. Poate că vom simți puțin și la facturi.
Ascult...
În acest moment, coloana sonoră a unui film la care se uită mama. Nu știu ce este, dar sună bine.
Un film pe care îl recomand...
TEORIA ÎNTREGULUI este povestea extraordinară a unuia din cei mai străluciți oameni de știință ai timpurilor noastre, renumitul astrofizician Stephen Hawking, o poveste a doi oameni care au învins cele mai incredibile obstacole în numele iubirii.
Unul din lucrurile preferate...
Să fac pâine. Încă de mică am făcut pâine, mai întâi în joacă, împreună cu mamaia mea, dar și cu o vecină dragă care mă lăsa să modelez coca din copaia ei de lemn. Doamne, ce amintiri!... Tușa Niculina, Dumnezeu să o odihnească în pace cu toți cei adormiți din neamul ei.Apoi, făceam pâine și când eram studentă, în căminul de studenți, într-un cuptor roșu electric. Încă de atunci, a devenit obișnuință să fac pâine. Îmi place nespus și să frământ, (deși uneori o pun la frământat în mașină), și să modelez chiflele, să le coc, dar și mirosul care umple casa în timp ce pâinea e în cuptor, ori imediat după. Și firește, bucuria celor dragi care mănâncă pâine caldă făcută cu mâinile mele.
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc ca sub umbra Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului și a tuturor sfinților Săi, bună să vă fie seara, săptămâna și viața!
Un citat...
"Cu judecățile pe care le știi, Doamne, rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc." (Sf. Teofan Zăvorâtul)
O fotografie...
Un loc unde mi-ar plăcea să fiu...
Sursa: Geology Science |
Peștera Carlsbad din Parcul Național Carlsbad situat în Munții Guadalupe din sud-estul statului New Mexico.
Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...
Din iubita mea Românie...
Sursa |
Râpa Roșie, o rezervaţie naturală cu valori geologice, peisagistice şi botanice, situată în județul Alba, în apropierea orașului Sebeș.
Mai multe informații și fotografii deosebite, puteți vedea pe blogul peterlengyel.wordpress.com.
Doamne ajuta sa meargă totul bine cand veti merge cu mama la control! Dumnezeu sa ii dea sănătate! Sf Nectarie sa o tamaduiasca! ☦
RăspundețiȘtergereTe îmbrățișez! 🤗😘
PS. Pâine fac și eu.
Îți mulțumesc din suflet pentru rugăciuni, dragă Luiza!
ȘtergereTe îmbrățișez și eu cu drag și îți doresc o ședere cât mai plăcută în România, în așteptarea dragului tău soț!
Noapte cu pace! 🤗❤️
You have good activities. Be ever possitive in all your actions and It will be good. I Hope good health for your mother. Ever do what doctors indicate. Have a very nice day.
RăspundețiȘtergereThanks so much for your visit, comment and good thoughts! Hope you have a blessed week! ❤️😘
ȘtergereMereu deosebite aceste jurnale ale tale. Si sper ca totul va fi bine cu mamica ta.
RăspundețiȘtergereAlegi imagini atat de frumoase, o adevarata desfatare.
Cat priveste santierele sunt inevitabile uneori. Dar si dupa aia, ce bine va fi!
Imbratisari, draga Daniela! Noapte cu pace! ❤️😘
Mulțumesc mult, dragă Suzana, pentru încurajări și gânduri bune!
ȘtergereTe îmbrățișez și eu cu drag și îți doresc o săptămână binecuvântată! 🤗❤️
Măicuța Domnului sa o ocrotească neîncetat pe mamica ta, Daniela!
RăspundețiȘtergereMariei mult succes la examenul final auto și zile frumoase la facultate.
Ție, draga mea îți transmit gânduri de liniște sufleteasca și multa sănătate 🙏🥰
Îți mulțumesc din suflet, dragă Andreea!
ȘtergereMaica Domnului cu noi toți!
Nădăjduiesc că ați depășit episodul de gripă ce v-a necăjit și că sunteți sănătoși cu toții.
Te îmbrățișez cu drag! Atât de mult mă bucur că ne-am întâlnit puțin în toamnă!... Chiar și pe fugă și mult a însemnat pentru sufletul meu.
Să ai o săptămână binecuvântată! 🤗❤️
Și eu ma bucur ca am avut acest prilej sa ne întâlnim și în realitate🙏🥰
ȘtergereDumnezeu si Maica Domnului sa o ocroteasca pe mama Elena, sa-i daruiasca sanatate cu zile indelungate.
RăspundețiȘtergereAi avut spor Daniela: si la curatenie si la sosete.
O saptamana frumoasa iti doresc.
Amin, dragă Ioana! Sănătate multă și părinților tăi!
ȘtergereSă știi că mie mi se pare că înaintez destul de încet la șosete. La curățenie, nu mai zic. Nu mai sunt ce-am fost, dar slavă Domnului că sunt. Mulți nu au privilegiul acesta, de a îmbătrâni.
Te îmbrățișez cu drag și îți doresc o săptămână binecuvântată! 🤗❤️
o săptămână plină cu emoții, bucurii croșetate, implinir legate de casă...Sună bine!
RăspundețiȘtergereSe așează lucrurile, se rezolva probleme amânate!
Sănătate tuturor, spor și bucurii pentru tine! Mariei, felicitări și succes mai departe!
Te îmbrățișez!
Ne vedem săptămâna aceasta!
Așa este, Lili. Tu știi că lista este lungă. Cu mila Domnului se vor mai împlini din dorințe.
ȘtergereMultumesc frumos! Vacanță plăcută Mariei tale!
Te-am căutat cu ochii la biserică... Uitasem de plecarea Mariei.
Te îmbrățișez și eu și aștept să ne vedem cât mai curând. 🤗❤️
Doamne ajută!
ȘtergereCu mila Domnului, vom fi sănătoși și ne vom vedea!
Spor și bucurii!
Multa sănătate mamei tale si bucurii in Domnul întregii familii! Săptămâna binecuvântată! 🤗🤗
RăspundețiȘtergereAșa să ne ajute Dumnezeu și nouă și vouă și la toată lumea Lui!
ȘtergereO săptămână binecuvântată, cu pace și bucurie și vouă!
Nu încetez să mă minunez de ceea ce iese din mânuțele tale. Te îmbrățișez cu drag! 🤗❤️
Mulțumim. In ochii privitorului sta frumusetea lucrurilor! Omul frumos pe toate le vede frumoase! Te îmbrățișez cu mult drag!
ȘtergereSanatate multa mamei!
RăspundețiȘtergereMulțumesc din suflet, Irina! M-am temut atât de tare de rezultatele CT-ului de ieri!... De-aș avea mai multă credință și m-aș lăsa mai mult în grija Domnului, bine ar fi.
ȘtergereAre un cancer mamar avansat, cu metastaze în axilă și m-am temut că ar avea metastaze și la alte organe, mai ales că are o mulțime de alte boli destul de grave, dar cu mila Domnului, celulele nu au migrat și la celelalte organe.
Știu că are o vârstă (77 ani), dar e mama și cu asta am spus tot. Tu știi ce spun... :(
Dumnezeu să o odinhească în pace pe mama ta și vouă să vă dăruiască multă sănătate, tuturor!
Dumnezeu sa ii usureze boala!durerea sa auzi de asa diagnostic e mare, indiferent de varsta.Mama il avea metastazat osos, pe ea nici macar nu au operat-o, dar nu s-a extins la alte organe in doi ani de tratament.Dar tratamentula fost f dur, ea nu a murit de cancer, ci de un atac cerebral, corpul era fff slabit.La 77 de ani nu se extinde asa repede, si la Elias au tot ce trebuie, stiu pe cineva care s-a tratat acolo.Ai grija de ea, sa se hraneasca foarte bine, in special proteine cat mai multe, ca astea ajuta corpul sa reziste.Si macar o plimbarica zilnic, daca se poate.
ȘtergereMulțumesc frumos, dragă Irina! Nici pe mama nu o operează nimeni din cauza celorlalte boli, nici chimioterapie sau radioterapie nu poate face. I-au dat doar un tratament hormonal.
ȘtergereMă rog Domnului să facă milă cu ea, să aibă dureri suportabile.