Doamne ajută! Bine v-am regăsit!
Astăzi a fost o zi cu emoții și cu bucurie, pentru noi. Fiul meu, Ștefan, a absolvit facultatea. Maria, fiica mea, a sosit și ea aseară, de la Timișoara, pentru a ni se alătura acestui eveniment special.
Așadar, am petrecut câteva ore cu toții, împreună, adunând amintiri prețioase în cămara sufletului nostru.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Felicitări, Ștefan. Mult succes în carieră!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, Andreea! Maica Domnului să îi acopere și pe copiii tăi și să le poarte de grijă mereu!
ȘtergereBravo, Stefan!
RăspundețiȘtergere“Șase pui și-o biata mama” m-a învățat pe mine mama la 5 ani, e prima și singura pe care încă o știu recita, deși e tristă… dar îi dai versului o conotație așa veselă aici!
Andreea dragă, m-ai impresionat trezindu-mi o amintire în legătură cu această poezie. Tot la 5 ani am învățat-o și eu, de la o fetiță de aceeași vârstă, dar cu nume de floare. Eram în stațiune la Tușnad, Brândușa era din Botoșani... Ne-am împrietenit acolo și ea recita atât de frumos, încât mama mea a rugat-o să spună poeziile pentru a le nota într-o agendă. Fetița recita destul de repede și mama nu putea ține pasul cu ea. Când o ruga să repete un vers, aceasta lua poezia de la capăt. :))) Am învățat trei poezii de la ea ("Mămica mea", "La cireșe" și "Șase pui și o biată mamă"). Încă le știu și eu pe de rost.
ȘtergereDa, am sperat ca versul scos din context să transmită bucuria și binecuvântarea pe care le-am simțit ieri la festivitate.
Congratulations to your son! Great pictures of everyone!
RăspundețiȘtergereThank you so much, dear Julia! Good luck to your daughter in all she does!
Ștergerefelicitari!ce copii frumosi!Doamne ajuta sa aiba un drum doar cu reusite!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, Irina! Domnul să le ajute și fetelor tale! Și tuturor copiilor!
Ștergerecongratulations to your son. Such a very special day for your family. How awesome for your daughter to be able to attend. Wishing all good things for your kids and may their futures be full of Blessings.
RăspundețiȘtergereThank you so much! Wishing all good things for you and your wonderful family! Hope you have a blessed day!
ȘtergereSeninul zilelor tale : Ștefan și Maria!
RăspundețiȘtergereDomnul și Măicuța Domnului să le vegheze drumul în viață și să le dăruiască oameni care să-i aprecieze, să-i ajute să-nflorească!
Felicitări!
Mulțumesc frumos, dragă Lili!
ȘtergereA susținut și lucrarea de licență în această dimineață și ne-am mai relaxat. Până săptămâna viitoare când are examenul de admitere la master. 🤭
Multumesc mult pentru rugăciuni și gânduri bune! Măicuța Domnului să îi ocrotească și pe Andrei și Maria și pe toți copiii lumii! 🙏
Congratulations to your Stefan!
RăspundețiȘtergerehugs
Donna
Thank you so much, dear Donna! Big hugs to you and your sweet Sloane! Hope you have a blessed day!
ȘtergereFelicitari multe-multe! Ce eveniment minunat! Iubesc emotiile unui astfel de moment!
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta pe mai departe tuturor!
La buna reauzire, draga Daniela! O vara minunata!❤️😘
Mulțumesc frumos, dragă Suzana! Chiar a fost un eveniment extrem de emoționant. Domnul să vă ajute și vouă în toate! Îți doresc și eu o vară binecuvântată, cu multă sănătate și bucurii nemăsurate! 🤗❤️
ȘtergereFelicitări! Copii mari și frumoși aveti! Domnul sa-i ajute pe Calea cea Adevărată! Bucurii!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, dragă Viorica! Dumnezeu să îi călăuzească și pe copiii tăi minunați! Maica Domnului să le poarte de grijă mereu! Te îmbrățișez! 🤗❤️
ȘtergereFelicitări absolventului! Felicitări ție, dragă Daniela pentru acești copii minunați! Sunteți cu toții binecuvântați!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, dragă Maria! Slavă bunului Dumnezeu pentru toate! Că numai mila Lui ne-a adus până aici. Altfel, ar fi fost vai și amar de noi.
ȘtergereSus să avem inimile! 🙏🤗❤️
Felicitari lui Stefan si mult spor in cariera.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, dragă Ioana! Domnul să le ajute și copiilor tăi în tot ceea ce fac! 🤗😘
Ștergere