Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!
Am cusut primul meu goblen, în urmă cu 24 de ani, pe când eram însărcinată cu Ștefan. Am avut o sarcină cu risc, așa că am fost nevoită să-mi petrec aproape toată sarcina în pat, la orizontală. Neavând voie să stau în șezut, am cusut ținând rama goblenului cu mâna stângă, deasupra capului și cu dreapta țineam acul și împungeam pânza din ambele părți.
Am cusut zilnic, cu excepția zilelor de sărbătoare și l-am terminat în două luni de zile. Dimensiunile acestui goblen sunt de 19x26cm.
Acest goblen reprezintă o reproducere a celebrei picturi Ecce Homo, a pictorului Guido Reni, iar kitul l-am achiziționat de la Rogoblen Focșani.
O minune de goblen.
RăspundețiȘtergereCe kit-uri frumoase aveau cei de la Rogoblen. Si cei de la Goblen Set Pitesti. Si eu am cusut acest goblen, insa l-am dat.
Doamne, ce dor imi este sa cos. Ce linistitor este.
Să vezi ce kit-uri au apărut între timp la Rogoglen, Ioana! (De la Pitești nu am lucrat nimic.)
ȘtergereAu niște ikebane mititele superbe. Am pus ochii pe câteva. 🥰
Acesta însă, poate pentru că este primul pe care l-am cusut, rămâne goblenul meu de suflet.
Am dăruit și eu câteva de-a lungul timpului. Mă tem că unele nu au fost chiar apreciate...
Dar, am și primit, slavă Domnului!
Și oricum, așa cum bine spui, bucuria și liniștea pe care le simți cosând, este nemăsurată.
Nu te tentează să mai coși?