Doamne ajută tuturor! Bine v-am găsit în a doua săptămână a provocării bucurii de ianuarie!
Pentru mine a fost o săptămână mai dificilă, care m-a pus pe gânduri și care, nădăjduiesc eu, mă va aduce mai aproape de Dumnezeu și de cei dragi, pe care îi iubesc cu toată ființa mea.
Colțișorul meu confortabil...
Pentru că m-am aplecat un pic mai mult spre partea de scrisori, jurnale, colțișorul tihnit din această săptămână, a fost seara, la biroul de acasă.
Un proiect creativ...
Deși am mai multe idei noi în minte, încă nu am avut vremea să încep un proiect nou.
Îmi doresc de pildă, să cos ceva de genul acesta:
 |
| Sursa: Pinterest.com |
pentru a le face copiilor mei câte o agendă cu câteva dintre rețetele mele. Sigur că acum este internetul plin de rețete, dar mă gândesc că totuși rețetele cu care mama le gătește copiilor mâncărurile copilăriei, vor avea întotdeauna însemnătate pentru ei.
Tratația săptămânii...
Deși aseară am pregătit vafe cu cocos
tratația săptămânii a fost pentru mine, răsfățul de după biserică.
Plante/flori...
Mi-am cumpărat săptămâna trecută zambile și primule de la Kaufland.
Lumini și luminițe...
Am găsit la Pepco, un sistem de prindere a fotografiilor, cu leduri și cum l-am simțit pe dragul meu soț cam irascibil în ultimele zile, m-am gândit să îi reamintesc că este cel mai iubit dintre pământeni. Așa că am umblat în sticla cu 100 de motive pentru care îl iubesc, pe care i-am dăruit-o de Crăciunul trecut, am scos câteva bilețele la întâmplare și le-am prins cu cleștișori, pe perete.
Grija de sine...
Nimic semnificativ la această rubrică. Poate doar faptul că am început să-mi monitorizez tensiunea arterială și să-mi notez valorile în Bujo.
Rugăciune/recunoștință/meditație/jurnal...
Am început câte un jurnal dedicat fiecărui copil al meu.
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o săptămână binecuvântată!