Hristos a înviat!
La începutul anului, mi-am propus să împletesc câte o pereche de șosete pe lună. Recunosc că la vremea aceea mi se părea un obiectiv foarte greu de realizat. Cu ajutorul Domnului însă, am reușit să lucrez toate cele douăsprezece perechi, înainte să se scurgă prima jumătate din an.
Mai lucrasem două trei perechi până atunci, dar cu foarte mare greutate. Ce am schimbat? Am început să le lucrez simultan, pe aceeași pereche de andrele circulare, prin metoda buclei magice.
La un moment dat, am încercat să lucrez două perechi în același timp, dar e puțin mai complicat cu atâtea gheme...
Am lucrat diverse modele, unele mai simple, altele puțin mai complicate, pe unele le-am început de la vârf,
pe altele de sus, de la elastic,
am experimentat și câteva moduri de a lucra călcâiul,
am învățat să închei ochiurile de la vârf cu ajutorul unui ac de cusut, printr-o metodă specială (cusătura invizibilă), astfel încât să nu se vadă cusătura, dar și ochiurile de sus, în așa fel încât ultimul rând să nu fie rigid, și să lase libertatea de a fi încălțate ușor.
Cred că am învățat multe lucruri noi, dar mai sunt atâtea altele pe care încă nu le-am abordat...
În final, vă las câteva imagini cu șosetele împreună. :)
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc un weekend binecuvântat!
Beautiful blog
RăspundețiȘtergereThank you!
ȘtergereMinunat! Excelent, Felicitari! Șosetele asa împreună arata o împlinire, o bucurie! Sunt foarte frumoase, si modelel si firele alese! Se vede multele ore lucrate la ele! Te îmbrățișez cu drag si sa stii ca mi-a adus multa bucurie si motivatie această postare! Mulțumesc
RăspundețiȘtergereDragă Viorica, cred că înțeleg ce vrei să spui. Mi s-a întâmplat ceva similar când am descoperit fotografiile de pe pagina ta de Facebook, cu minunatele șosete pe care le-ai împletit tu de-a lungul timpului. Nu mă mai săturam să le privesc și să le admir.
ȘtergereTe îmbrățișez și eu cu drag! O seară binecuvântată și la mulți ani fericiți copiilor tăi! 🤗❤️
Ce șosete de colectie, Daniela.
RăspundețiȘtergereMânuțele tale au lucrat cu osardie❤️❤️❤️
Mulțumesc frumos, Andreea! Nu sunt ele chiar de colecție, dar le-am lucrat cu mult drag.
ȘtergereLa mulți ani binecuvântați puilor tăi! Și vouă, că tot copii sunteți! 🤗❤️
Mulțumim!
ȘtergereLa mulți ani și copiilor vostri,dar și ție draga mea. Sa petreci cât mai mult timp cu mama Elena 🙏🙏🙏
Mulțumesc mult, dragă Andreea! Atât cât va îngădui bunul Dumnezeu! 🙏
ȘtergereToate sunt minunate. Cele cu ghiocei și cu vulpițe îmi plac în mod deosebit! Felicitări!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, dragă Laura! E drept că acelea sunt ceva mai deosebite. Să ai o seară frumoasă! 🤗❤️
ȘtergereVăzând fotografiile cu mulțimea de sosete am retrăit un moment din copilărie când mergeam cu mama la târg și admiram cu gura căscată standurile unor femei frumoase, rotunde la chip (și la talie), îmbrăcate în superbe veste croșetate- standuri cu șosete multicolore ca acestea… dar erau scumpe și mama nu își permitea atunci să ne cumpere. Însă purtam iarna în cizme doar ce ne lucra bunica, la nevoie ne repara călcâiele și vârfurile șosetelor cu resturi de fire de alte culori decât originalul 😄
RăspundețiȘtergereAm mai scris despre cele cu mov ca am avut parte de o surpriză și am primit odată unele asemănătoare de care am fost tare mândra 💜
Ce frumos trebuie fi fost la asemenea târguri. Și mai ales pentru faptul că mergeai împreună cu mama ta.
ȘtergereMă bucur mult că ai avut parte de o asemenea surpriză în legătură cu șosetele tale preferate.
De "cârpitul" șosetelor îmi amintesc și eu. La fel erau și șosetele noastre, în copilărie, cu vârful și călcâiul în alte culori. 🥰