sâmbătă, 7 octombrie 2023

{ Blog 365...day 280 }

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
Diary of a stay a home mum

Doamne ajută la ceas de seară! Bine v-am regăsit!

Sursa: Ziarul Lumina

Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Una pe zi...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Lepidolite with elbaite
Sursa: Sacred Stones
Cuvântul zilei... 
Cu totul altfel privește, așteaptă și întâmpină moartea adevăratul creștin.Cel care și-a făcut pe deplin datoria față de Dumnezeu, față de semeni și față de propia conștiință, nu are de ce să se teamă de moarte. Pentru el, moartea este doar un prag de trecere de la un plan de existență la altul și o privește cu seninătate, cunoscând chiar apropierea sfârșitului vieții pământești.Cel care a murit față de păcat înainte de a muri cu trupul, acela nu va putrezi după moarte.

Sufletele mari își asigură aici pe pământ recunoștința și neuitarea de la oameni, iar după moarte primesc de la Dumnezeu răsplata vieții celei veșnice.

(Preot Mihai Cârțan)

Noapte cu pace tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *