Botoșeii de la metrou

Bună dimineața! Doamne ajută! Bine v-am regăsit!

Vă spuneam acum ceva vreme, într-o pagină de jurnal că m-am "îndurat" să dăruiesc o parte din firele rămase de la diferite proiecte. Le-am adunat într-o sacoșă, am strecurat și câteva bobine noi, dar cele mai multe erau ghemulețe, mai mari, mai mici, diferit colorate, numai bune de combinat între ele. 

Mărturisesc că în dimineața în care le-am dus, am avut tendința să mai arunc un ochi printre ele să văd dacă nu mi-ar mai trebui ceva :))), dar am rezistat eroic. 

Așadar, le-am dăruit femeii care în fiecare dimineață, lucrează în picioare, în galeria ce duce la metroul Unirii 1. Nu tu căldură (știți ce curent e acolo), nu tu colțișor confortabil, nici măcar un scăunel pe care să se așeze. Lucrează în picioare, aproape fără să se uite la mâinile neobosite. Doar uneori face câțiva pași pentru a se dezmorți, dar mâinile nu i se opresc nici atunci. 

Nu i s-au oprit mânuțele nici cât am stat de vorbă. Poate doar o clipă, în care mi-a arătat ceva lucrat din firele de la mine. Acești botoșei portocalii, de pildă, din firul rămas de la o vestă pe care mi-a lucrat-o mama mea, cu ani în urmă. Și o bentiță...

Am stat puțin de vorbă și printre altele, mi-a mărturisit că o parte din fire a dăruit-o și ea unei vecine în vârstă, care lucrează și ea și s-a gândit să o ajute. Și că botoșeii aceia mai mari din stânga sunt lucrați de către bătrâna aceea. Și adaugă mai mult în șoaptă: Îi mai duc și ei câțiva bănuți.

Am rămas fără cuvinte...