{ Blog 365...day 245 }

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -

Diary of a stay a home mum

Doamne ajută la ceas de seară! Bine v-am regăsit!

Fiecare dintre noi va răspunde în fața "Stăpânului viei" potrivit roadelor pe care le oferim prin lucrarea noastră. 

Să ne bucurăm de darul chemării noastre la o lucrare sfântă a lui Dumnezeu, dar să ne și cutremurăm de marea răspundere pe care o avem pentru lucrarea sfântă și mântuitoare la care am fost chemați. 

Domnul să se milostivească de noi toți! Pace și bucurie în sufletele noastre! 

Una pe zi...

Laudă şi măreţie este lucrul Lui... 

Natural grape agate 
Sursa: Amazing geologist

Cuvântul zilei...

Culesul roadelor, prima filă din calendarul toamnei

Biserica ne pune înainte tulburătoarea parabolă a lucrătorilor viei acum, la început de toamnă, când adunăm roadele câmpului, dintr-un motiv bine definit: ne îndeamnă să reflectăm, ce fel de lucrători suntem noi în „via” Domnului? Spun noi, fiindcă „via dată altora” se referă tocmai la chemarea Cerului ca fiecare membru al Bisericii să devină lucrător în via Domnului. Așadar, dacă lumea creată de Dumnezeu, cu toate bunătățile sale, reprezintă via, iar noi lucrăm pe proprietatea lui Dumnezeu, se cuvine s-o înnobilăm prin munca noastră. Numai așa ne putem justifica existența pe pământ: aducând roade, fiecare după puterile sale.

Din spusele dumnezeieștilor Scripturi, dar și din învățăturile Sfinților Părinți, aflăm că munca reprezintă o îndeletnicire ineluctabilă, precum și o mare cinste pentru noi, oamenii. E o datorie către Domnul, către aproapele, dar și către sine. De aceea, ea ne înveșmântează în cea mai înaltă demnitate, deoarece Însuși Domnul lucrează. Muncind, omul nu face decât să-L imite pe Dumnezeu.

Hristos, viața vieții noastre, n-a emis vreo rezoluție excep­țională despre muncă, ci a arătat, prin modelul viețuirii Sale, dar și prin parabolele rostite, deosebita Sa considerație față de muncă. El Însuși a crescut în familia lui Iosif, tâmplarul, meserie pe care, potrivit tradiției, a cunoscut-o și a practicat-o până a ieșit la propovăduire. După acest moment din viața Sa pământeană, în cei trei ani de misiune, a muncit din greu, trudindu-Se şi ostenindu-Se cu timp şi fără timp. Domnul nu a avut odihnă, căci, spunea El: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 9, 4).
În atare situație, să-L rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne ajute ca să redescoperim adevărata valoare a muncii, care constă nu doar în agonisirea de bani și bunuri, ci îndeosebi în strădania de a lucra voia lui Dumnezeu, în via Sa, câştigându-ne astfel mântuirea. Numai o asemenea muncă, în beneficiul sufletului, dar și al trupului, reprezintă „cea mai mare comoară pentru om”, după cum ne povățuiește Înțeleptul Solomon (Pilde 12, 27).

(Arhim. Prof. Mihail Daniliuc)

Noapte cu pace și Liturghie cu  bucurie!