{ Blog 365...day 246 }

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -

Diary of a stay a home mum

Doamne ajută la ceas de seară! Bine v-am regăsit!

Astăzi, după Sfânta Liturghie, am fost la cimitir. Mergând așa, printre morminte, către ai noștri, citeam pe cruci... Nume cunoscute. De unii dintre ei, îmi mai spusese mama că s-au dus. De alții, aflam de abia acum. Și deodată, am realizat. Satul s-a mutat sus, pe deal, în cimitir. De aceea, sunt atâtea case părăsite. De aceea, nu mai simt satul viu. De aceea mi se strânge inima când intru în sat și în curtea copilăriei mele.

În biserică, printre cele câteva femei gârbovite de ani, o regăsesc îndoliată pe una dintre vecinele noastre, care anul trecut și-a înmormântat fiica cea mică. O îmbrățișez și plângem împreună. Și apoi mă gândesc: N-ai dreptul să te plângi. Și n-ai dreptul să renunți atâta vreme cât mamele care-și îngroapă copiii nu o fac. N-ai dreptul să renunți, atâta vreme cât unii oameni, deși sunt în doliu, împart mângâiere.

De-am putea ca atâta cât trăim să avem mereu mintea îndreptată spre moarte, am înțelege că nu suntem mai mult decât țărână. Și nu ne-am mai mândri atât. Și toate nemulțumirile nu ar mai fi atât de importante. Și am avea mai mult timp pentru ceilalți. Și i-am iubi mai mult. 

De-am avea mintea îndreptată spre moarte, am vedea lucrurile mai limpede. Și nu am mai rătăci drumul...

Una pe zi...

Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Boltwoodite
Sursa: Sacred Stones

Cuvântul zilei... 

Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. Aducerea aminte de moarte e un suspin de fiecare ceas.
(Sf. Ioan Scararul)

Sursa: Pinterest.com

Noapte cu pace tuturor! Și o săptămână binecuvântată!