Iubește-mă (Sfântul leproșilor), Maria Pastourmadzis

Hristos S-a înălțat!

Pentru că nu am reușit să termin cartea începută (Alegerea Sofiei, de William Styron), dar nu vreau totuși să las să treacă luna fără a scrie o recenzie, așa cum mi-am propus la începutul anului, ca răspuns la provocarea lansată de către Katia, m-am gândit să vă vorbesc astăzi despre Iubește-mă (Sfântul leproșilor), scrisă de către Maria Pastourmadzis, o autoare care-mi place foarte mult.

Subiectul cărții este un personaj real, Părintele Hrisant (Chrysanthos) Katsoulogiannakis, un preot care s-a oferit voluntar să locuiască pe insulă fără a fi el însuși lepros.

Sursa

Epameinondas Remoundakis, numit şi „arhanghelul din Spinalonga”, este al doilea personaj real al cărţii.

Spinalonga, supranumită insula morților vii sau „Agios Panteleimon”, este cunoscută în întreaga lume ca gazdă a comunității de leproși din 1904 până în 1957 și ca una dintre ultimele colonii de leproși active din Europa, atingând un număr de aproape 400 de locuitori în timpul izbucnirii bolii.

Maria Pastourmadzis, reușește să ne introducă în atmosfera vieții chinuite a acestei comunități de pe insulă, descriind patimile și suferințele acestor oameni condamnați practic de două ori, o dată prin durerea la care îi supune boala nemiloasă și a doua oară prin faptul că sunt izolați și uitați de restul lumii.

Încă de la începutul cărții, părintele Hrisant, se frământă pentru bolnavii de pe insula Spinalonga, insulă pe care o vedea în zare în fiecare dimineață când își făcea rugăciunile, și se gândește la ei, la faptul că nu are cine să-i întărească sufletește și nu are cine să-i spovedească și să-i împărtășească.

Apoi, părintele află că unul dintre fiii săi duhovnicești are lepră și va merge pe insulă lăsând-o în urmă pe singura lui fiică ce tocmai se căsătorise.

În urma rugăciunilor, Părintele Hrisant este propus pentru a sluji la bisericuța cu hramul Sfântului Pantelimon de pe insulă și acceptă cu bucurie. Nu este primit însă cu aceeași bucurie de către locuitorii insulei, care-l privesc cu scepticism crezând că părintele a greșit cu ceva și venirea lui pe insulă ar fi drept pedeapsă.

Părintele începe să slujească în biserica aproape goală. La început este prezent numai Marcu, fiul său duhovnicesc, apoi încet-încet locuitorii insulei s-au apropiat curioși să-l cunoască mai bine pe acest părinte despre care Marcu le spusese numai lucruri frumoase.

Remarcabil este momentul în care Andreas îi spune părintelui, după ce aflase că acesta a consumat Împărtășania rămasă cu aceeași linguriță cu care l-a împărtășit pe Marcu:

„- Ascultă ce-ți spun, părinte! (…) Eu vreau să văd! Vreau să văd cum iei Împărtășania cu lingurița cu care îi dai leprosului. Și dacă văd asta și văd că nu te îmbolnăvești, îți făgăduiesc: Voi veni la Liturghia ta! Voi deschide primul biserica și o voi închide chiar eu. Doar să văd! a încheiat strângându-și pumnii.

Mușchii feței i s-au încordat.

– O să vezi, fiule, a răspuns cu durere părintele Hrisant. Dacă îți dorești mult asta, vei vedea, a zis liniștit, mergând spre Biserica Sfântului Pantelimon pentru Vecernie.” 

Și părintele l-a lăsat pe Andreas să vadă că „Preacuratele Taine nu molipsesc”, dar nu a făcut-o în mod ostentativ, ci cu durere pentru sufletele acestea care aveau nevoie de întărire în credință. Iar acestea au primit ceea ce aveau nevoie.

„- Ce-ai făcut, frate? a șoptit printre dinți Giorgis, care nu mai suporta.

Dar el nu a răspuns.

– Ce-ai făcut? Cu ce ți-a greșit omul ăsta? a întrebat iar Giorgis iritat.

Buzele lui Andreas tremurau.

– N-o să pățească nimic! a răspuns sigur pe el. Nimic! a repetat cu lacrimi.

Lacrimi mari, ca gheața topită de căldura luminii, îi alunecau pe față. Și-a lăsat trupul să se ghemuiască în strana mică. Părintele Hrisant s-a întors și l-a privit. Pentru o clipă, privirile lor s-au intersectat. Și, ieșind afară, Andreas a plâns cu amar…”

Autoarea ne dezvăluie apoi, pe rând, frumusețea sufletească, dar și frământările acestor oameni: un învățător dedicat, capabil să-și dea viața la propriu pentru copilașii de care are grijă, un medic sănătos care a sacrificat o carieră strălucită și șansa de a-și întemeia o familie pentru a îngriji bolnavii de pe această insulă, o învățătoare tânără și frumoasă care găsește aici iubirea la care credea că nu mai poate spera din momentul în care a aflat ce boală cruntă a lovit-o, o bunicuță credincioasă care înalță rugăciuni fierbinți către Dumnezeu pentru întreaga lume, dar mai ales pentru cei de pe insulă, „râulețul lui Dumnezeu, care udase pe-ascuns și cu blândețe uscăciunea insulei cu rugăciunile sale cucernice”, cum o descrie autoarea. 

O cunoaștem și o îndrăgim pe Rina, nepoata bunicii Lena, care, la o vârstă fragedă, demonstrează o înțelepciune pe care unii nici la vârsta bătrâneții nu o câștigă, „inimioară de muceniță” care denotă atâta maturitate, atâta răbdare și iubire lipsită de răutate. Intrăm și în culisele unor uneltiri politice, aflând că, pentru un scaun de ministru, unii sunt în stare să trimită pe această insulă oameni sănătoși doar ca să scape de concurența lor. Dar aflăm și că Dumnezeu lucrează în inimile oamenilor, curățindu-le prin căință.

Părintele Hrisant este un exemplu de iubire și iertare pentru locuitorii insulei, astfel încât aceștia, atunci când află că părintele ar putea fi bolnav la rândul lui de nemiloasa boală, se roagă pentru el o noapte întreagă.

(Unele informații le-am preluat de aici.)

E o carte minunată, pe care o recomand din toată inima.

Sursa: Pinterest.com

Exemplu de sfinti care s-au jertfit din iubire pentru aproapele este si Sfântul Nichifor Leprosul, care s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință.