luni, 22 mai 2023

{ Blog 365...day 142 }

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
Diary of a stay a home mum

Hristos a înviat! Bine v-am regăsit!

SUNT BINE...

Sunt bine...
Acuma locuiesc din nou în mine...
Ce-i drept, într-o aripă la parter,
Dar încă nu-i târziu și pot să sper
Ca într-o zi să prind nițel curaj
Și să mă cațăr până la etaj.

Mi-e bine...
Mai amețesc și n-am de ce mă ține...
Că-s multe praguri, scările-s abrupte
Și uneori îmi par un vârf de munte,
Iar balustrada-i șubredă, nu ține
Tot greul ce l am adunat în mine.

Nu-i rău...
M-am învățat treptat cu spațiul meu...
Stând la parterul eului îmi pare
Că simt încă pământul sub picioare
Și-atunci când neputințele mă ard,
Mai jos de-atât nici n-aș putea să cad.

Nu am balcon...
Dar am o bucățică de gazon...
Am pomi cărora le cuprind tulpina
Ca să le simt în suflet rădăcina
Și pot s-ascult al păsărilor cânt
Precum în cer așa și pe pământ.

Sunt bine...
Mai târâi lutul ăsta după mine...
Acum, că-i primăvară, mi se pare
Că nu m-apasă când admir o floare,
Iar fluturii când îi privesc în zbor,
Mă-nalț în sinea mea și-i mai ușor.

Și nu-ți mai spun...
Cam ce miresme vin de peste drum...
Din crengi de liliac și iasomie,
Maci roșii, iarbă, puf de păpădie,
Ar fi de-ajuns să mă îndur să rup,
Dar la ce bun... și unde să le duc?!

La mine-i gol...
Țin nuferi albi că am pe jos nămol...
E-o umezeală rece și albastră
C-am tras un colț de noapte pe fereastră...
Și dac-ar fi să vii, cum te visez,
Nici nu știu unde-ar fi să te așez.

Tu ce mai zici...
Mai treci măcar cu gândul pe aici?!
Poate-ntr-o zi vei vrea să-mi dai de știre
Cum e în oaza ta de amăgire,
Însă, te rog, nu-mi înșira povești...
Privește-mă în ochi și zi-mi... cum ești?!


(Liliana Burac) 

Una pe zi...
Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui...

Superb! Și e de-al nostru. :)

Vivianite on diorite Breccia, from the Rosia Poieni mine,
Musca, Lupsa Commune, Apuseni Mountains, Alba, Romania
Sursa: Geology World
Gândul zilei...

Doamne, și-n această noapte, dă-ne somn și odihnă în toate! Îți mulțumesc pentru ziua ce-a trecut, pentru tot ce am primit! Nu vă culcați fără să vă rugați și fără să iertați și fără să vă închinați! Noapte binecuvântată să fie peste lumea toată!
Înger la somn pentru fiecare om!
(Pr. Ioan Danci) 

4 comentarii:

  1. Am citit aceasta postare aseara exact inainte sa ma culc si a fost pansament pentru suflet, ce ma bucur ca existi si ne incanti asa frumos! Zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oana, cuvintele tale pline de dragoste mă bucură nespus. Domnul să-ți răsplătească înmiit!

      (Postarea a fost scrisă în tramvai, în drumul către casă când ne întorceam de la teatru.)
      Sunt doar bucurii culese de ici de colo și mă gândesc că dacă mie îmi mângâie sufletul când le citesc, cu siguranță vă veți bucura și voi.
      O zi frumoasă și ție!

      Ștergere
  2. Poezia este minunata si parca se asorteaza cu verdele acela superb! I-am gasit mai multe poezii, insa nu par adunate undeva. Gandul zilei este perfect. Cum stii tu sa pui ceea ce trebuie atunci cand trebuie...
    Noapte cu pace, draga Daniela. Zile usoare. 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Suzana, pentru dragostea ta și pentru urarea care vine exact când trebuie. Chiar am o săptămână foarte aglomerată și numai cu mila Domnului voi simți zilele mai ușoare.
      La fel îți doresc și eu, o săptămână binecuvântată, cu pace și bucurie! 😘❤️

      Ștergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *