duminică, 18 iunie 2023

{ Blog 365...day 169 }

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
Diary of a stay a home mum

Doamne ajută la ceas de seară! Bine v-am regăsit!

UN IUDA – BUN? CINE A FOST EL?


Când eram mică, știam că există un apostol Iuda rău și unul bun. Pe primul, pe Iuda Iscarioteanul, îl cunoaște toată lumea: el L-a vândut pe Hristos, pentru 30 de arginți și-apoi, cuprins de regrete și de deznădejde, s-a spânzurat. Al doilea – Sfântul Iuda Tadeu – e aproape necunoscut. Uneori, lipsește chiar și din șirul celor 12 apostoli pictați pe iconostasurile bisericilor. În locul lui apare Sfântul Apostol Pavel, deși nu este unul dintre primii ucenici ai Mântuitorului.
Sfântul Iuda Tadeu, prăznuit în 19 iunie, e unul dintre fiii Dreptului Iosif care, înainte să devină logodnicul Maicii Domnului, a fost căsătorit și a avut patru copii: Iacob, Iosie, Simon și Iuda.
La început, Sfântul Iuda nu a crezut că Iisus este Mesia, L-a nedreptățit și nu L-a iubit. Când Dreptul Iosif a vrut să își împartă averea, a decis să îi dea ceva și Mântuitorului, iar acest lucru i-a făcut invidioși pe frați. Doar Iacob a acceptat hotărârea tatălui. Ceilalți, inclusiv Iuda – ba! Totuși, Sfântul Iuda Tadeu și-a dat seama de greșeala făcută, a regretat și a devenit un discipol devotat al lui Hristos.
Pe Apostolul Iuda Tadeu Îl găsim în capitolul 14 al Evangheliei lui Ioan, intrând într-un scurt dialog cu Iisus care le zice ucenicilor: „Cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăți nouă, și nu lumii?”. Totodată, în Noul Testament există și o epistolă scrisă de el.
Numele său îi dezvăluie calitățile. Tadeu înseamnă „lăudător”, „mărturisitor”. Mai înseamnă și „sânii laptelui”, fapt ce sugerează că apostolul îi hrănea pe ceilalți cu învățăturile creștine, așa cum o mamă își hrănește copiii mici. În Biblie, sfântul mai apare cu numele Levi, care se tâlcuiește „din inimă” sau „ca un leu”, căci, după ce I s-a alăturat lui Iisus, L-a slujit cu bărbăție și cu multă dragoste.
A propovăduit Evanghelia în Tara Sfântă și în Orientul Apropiat, iar în anul 65, a suferit moarte martirică la Beirut, împreună cu Sfântul Apostol Simon Zilotul, mirele din Cana Galileii. Moaștele sale se află acum la Vatican, în Biserica Sfântul Petru.
Odată ce faci cunoștință cu Sfântul Iuda Tadeu, îi simți lucrarea în propria viață. El răspunde rugăciunilor foarte rapid, uneori neconvențional, însă mereu în avantajul și spre folosul celui care îi cere sprijinul.
Dintre toate mărturiile despre ajutorul dat de sfânt celorlalți, cel mai mult m-a impresionat povestea lui Danny Thomas.
Danny Thomas era un actor necunoscut și avea mari dificultăți materiale. Era disperat că nu are cu ce să își întrețină familia și, într-o noapte, l-a rugat pe sfântul Iuda Tadeu să îi arate drumul în viață: era gata să renunțe la actorie, dacă ar fi fost necesar, doar să scape cumva de neajunsuri! I-a promis că, de-i va răspunde în vreun fel, îi va construi un altar.
Nu a trecut mult și Danny Thomas a început să-și găsească de lucru. Până la urmă a ajuns celebru și foarte bogat. Și s-a ținut de cuvânt! „Altarul” pentru Sfântul Iuda Tadeu a fost spitalul pediatric St. Jude Children`s Research Hospital din Memphis, Tennessee, deschis în 1962. Acesta nu este o simplă clinică, ci și un centru de cercetare. Aici, copiii cu cancer și cu alte boli grave sunt tratați cu multă grijă, indiferent dacă au sau nu au bani pentru spitalizare.
„Mi-au spus că așa ceva nu se poate face. Că munca aceasta îmi va frângă inima. Că îmi doresc ceva imposibil” a explicat Danny Thomas, la inaugurare. „Dar dacă ar fi să mor mâine, știu pentru ce am trăit!…”
Răspunsul la rugăciunea sa către Sfântul Iuda Tadeu a fost deci un bine personal; un bine pentru copiii suferinzi; un bine pentru părinții acestor micuți, care găsesc la spitalul fondat de Danny Thomas speranță și alinare. Un bine care sporește, de zeci de ani.

Sfântul Iuda Tadeu este ocrotitorul celor deznădăjduiți sau aflați în pragul disperării.
În București, icoana sa se găsește la Biserica Sf. Dumitru-Poștă, de pe Str. Franceză Nr. 1. Lângă icoană, e și această rugăciune care îi este închinată :
„O, Sfinte Iuda Tadeu, rudenia Domnului nostru Iisus Hristos, apostol și martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor ce te cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta.
Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe aceia care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării. Privește deci la mine și vezi în ce strâmtoare mă aflu. Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere și necaz, sufletul meu este o mare de amărăciune. Cărările mele sunt pline de spini și aproape nu trece o clipă fără suspine și lacrimi și fără griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.
Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încât mi se pare că pronia dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci, sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine.
O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta grozavă. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă, te rog, rugămintea pe care ți-o fac! Nu mă voi depărta de tine până când nu mă vei asculta. Grăbește-te și vino-mi, te rog, în ajutor și nu lăsa ca încrederea mea în tine să fie rușinată. Fă ca prin mijlocirea ta să se preamărească și întru mine nesfârșita milostivire a lui Dumnezeu”.
Ascultă-mi rugămintea, mai ales în necazul cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în… (se mărturisește necazul).
Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de această lovitură a durerii și să cadă în disperare.
Ascultă-mă o Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu îți voi fi recunoscător în toate zilele vieții mele. Te voi cinsti ca pe cel mai de seamă ajutător al meu. Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin!”

Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet

Una pe zi...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Stunning Azurite, from Liufengshan Mine, Guichi District, Chizhou, Anhui.
Photo Copyright - @allans_minerals
sursa: Geology Addictive
Gândul zilei...
Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar.
(Ieromonah Hrisostom Filipescu)

Sursa: Pinterest.com

Să aveți o noapte cu pace și o săptămână binecuvântată!

6 comentarii:

  1. Nu stiam nimic de acest Apostol al Domnului! Mulțumesc! Informatii de mare folos! Noapte cu pace și ție!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur din toată inima că ți-a fost de folos, Viorica! Te îmbrățișez cu drag!

      Ștergere
  2. Sfinte Iuda Tadeu, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiam ca azi e ziua lui.
    Despre Sf. Iuda Tadeul am auzit prima data urmarind un interviu cu Mickey Rourke si Yelena Popovic. In interviu era vorba, desigur, despre filmul dedicat Sfantului Nectarie, "Man of God".
    Mickey Rourke a spus ca el are evlavie la Sf. Iuda Tadeul si a povestit niste intamplari. Ca multe alte vedete de la Hollywood si Mickey Rourke a avut tot felul de dependente de substante, se vede pe chipul lui ca viata lui a fost una grea din acest punct de vedere.
    Din ceea ce am inteles este catolic. Poate, nu sunt sigura. Sper ca toata aceasta experienta cu filmul despre Sf. Nectarie care l-a facut sa ia contact cu ortodoxia sa fi trezit in sufletul o licarire care sa-l ajute sa se rupa de viata hollywoodiana si sa gaseasca calea adevarata acum, spre finalul vietii (are aprox. 70 de ani). Poate o sa-l ajute chiar Sf. Iuda Tadeul pe care el il indrageste in mod deosebit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am văzut și eu filmul și Mickey Rourke joacă rolul bolnavului internat în același salon cu Sfântul Nectarie. Imediat după mutarea sfântului la cele veșnice, bolnavul s-a vindecat atingând haina sfântului care i-a fost vecin de suferință la spital.
      Am citit și eu că s-a rugat Sfântului Iuda Tadeu pentru tămăduirea fratelui lui, bolnav de cancer și deși medicii nu îi mai dădeau speranțe, a mai trăit 20 de ani.

      Ștergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *