vineri, 23 iunie 2023

Botoșei

Doamne ajută tuturor!

Astăzi am bucuria să vă prezint cei mai mici și mai drăgălași botoșei pe care i-am lucrat vreodată. Micuțele purtătoare sunt surori gemene și vor avea cea mai importantă zi din viața lor, botezul, săptămâna viitoare.


A fost o adevărată provocare pentru mine să lucrez botoșei atât de mici. Talpa micuțelor are numai 7 cm lungime. Practic, nu am putut găsi un tutorial cu un model care să se potrivească pe atât de puține ochiuri. Așa că a trebuit să calculez, să fac și să desfac de mai multe ori, până am făcut mărimea dorită.


Am folosit bumbac Alize Bella și croșeta nr. 2,5.
Și iată ce a ieșit:








Sper că vă plac acești botoșei și că vă aduc măcar un zâmbet pe chip, privindu-i. Eu i-am lucrat cu multă bucurie.Vă doresc spor în toate cele bune și un weekend binecuvântat!

12 comentarii:

  1. Vai, cât de frumoși au ieșit, superbi, felicitări, ai niște mânuțe de aur!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Andreea! Slavă lui Dumnezeu că acum se găsesc materiale de calitate, accesorii drăguțe și tutoriale explicative. Bine, cele după care am lucrat sunt în spaniolă. :))) Dar, m-au ajutat mult. Ajunsesem să zic în gând "una cadenita, dos puntos altos doble", fără să știu limba spaniolă, desigur. :)))

      Ștergere
  2. Sunt absolut delicioși, superbi! Felicitări! 🤗🤗 Se vede ca ai lucrat cu multa dragoste! 🤗🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Viorica! 🤗
      Slavă Domnului pentru toate!
      M-am bucurat atât de mult când am aflat că micuțele se vor numi Maria și Iulia... (fiica mea se numește Maria-Iulia).
      Mare este Dumnezeu! Și minunate sunt căile Sale!

      Ștergere
  3. Botoșeii sunt atât de frumoși, gingași precum micutele care îi vor purta!
    Din dragoste pentru dragoste, Daniela!
    Sa fii binecuvântată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, dragă Andreea! Și tu să fii binecuvântată împreună cu familia ta minunată!

      "La dragostea ta, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită şi inima ta Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa."
      (Sfântul Nicolae Velimirovici)

      Ștergere
  4. Minunați! Mâini de aur, ai dragă Daniela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, dragă Maria! De la Dumnezeu sunt toate. Te îmbrățișez!

      Ștergere
  5. Those booties are so cute and the pictures did make me smile!

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunatii sunt botoseii. Frumosi si delicati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Ioana! I-am lucrat cu multă emoție.

      Ștergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *