sâmbătă, 22 iulie 2023

Jurnalul unei femei simple (38)

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Doamne ajută tuturor! Bine v-am regăsit!

Pentru astăzi...
Sâmbătă, 22 iulie 2023 

Afară...
Sunt zile călduroase, de vară, greu de suportat dacă ești nevoit să mergi prin soare, dar eu nu le-am simțit așa pentru că de miercuri am rămas acasă; mi-am luat câteva zile de concediu pentru a mă putea concentra pe învățat.

Mă gândesc...
Mi-am tot amintit zilele acestea de perioadele de învățat intens din viața mea, fie de zilele de vară de dinainte de examenele de admitere, fie de cele din sesiune. Mă gândesc că deși înaintăm în vârstă, structural nu ne schimbăm foarte mult. Și acum, ca și atunci, aș face orice altceva cu foarte mare râvnă, mai puțin ceea ce trebuie cu adevărat să fac. :))
Dar, să mai fac nițică răbdare și voi avea vreme pentru toate celelalte lucruri.

Sunt recunoscătoare...
Soțului meu care mă sprijină necondiționat și în această perioadă. A aranjat în așa fel încât și-a luat de lucru acasă, astfel încât să aibă grijă de mine și de copii. A gătit, a spălat vase, rufe, etc și pe mine m-a trimis fără drept de replică, la învățat. Ca mama, în copilărie. :)))

În bucătărie...
Vine un miros îmbietor de cafea și pâine prăjită și încă se mai simte aroma pastelor tricolore pe care le-a pregătit Cristian la cină, cu sos de roșii și busuioc.

Sunt îmbrăcată...
Într-o rochiță vaporoasă, dintr-o pânză incredibil de fină pe care mi-am cumpărat-o acum câteva veri de la mare. Este ideală pentru aceste zile călduroase. Și are și un imprimeu drăguț, în culori pastelate pe fond verde deschis.

Meșteresc...
De câteva zile am încercat să mă abțin și de la această bucurie. Excepție am făcut într-o dimineață, la cafea, când am croșetat vreo două rânduri la Păturica Double Trouble, săptămâna 23.

Citesc...
Bibliografia pentru examen.

Sper...
Să rânduiască Dumnezeu lucrurile cum e mai bine pentru mine și familia mea.
 
Învăț...
Pentru examen. :)))

În casă...
E răcoare și semiîntuneric. Am aprins doar o lampă de birou cât să am lumina necesară pentru a citi.

Ascult...
Vă vine să credeți sau nu, îmi ascult propria voce. :)) M-am înregistrat citind anumite pasaje din legislație care nu se lasă biruite. 
Ce ciudat sună vocea mea înregistrată!... Parcă nu sunt eu. :P

Un film pe care îl recomand...
Nici în această săptămână nu am văzut niciun film.

Unul din lucrurile preferate...
Pepenele roșu. Îmi amintește de copilărie. Și îmi place și gustul lui foarte mult.

Sursa: Pinterest.com

Un citat...
„Este vremea de pepene verde, vremea aceea de vară când oamenii se adună și cântă.” – (Guy Webster) 

O fotografie...

Sursa: SuperTramp

Un loc unde mi-ar plăcea să fiu...
La mare... Mi-e tare dor de o baie în mare.

Din comorile pământului...
Laudă şi măreţie este lucrul Lui...

Kolwezite and Malachite after Dolomite on Malachite and Chrysocolla after Baryte.
Sursa: Sacred Stones
Din iubita mea Românie...

Plaiuri apusene 
Sursa: Lumea, prin ochii mei...

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc un weekend minunat!

13 comentarii:

  1. Luiza dragă, pot spune că în afară de plajă nu-mi lipsește nimic. :))) Fericită ești! Să locuiești atât de aproape de malul mării mi se pare desprins din romanele citite în adolescență. Pentru mine marea reprezintă vacanța de vară (o mică, dar atât de dorită parte din ea).
    Și noi folosim mult busuioc la gătit, în special asociat cu roșii. Ne place foarte mult și în salata de roșii.
    Cu adevărat slavă Domnului pentru binecuvântarea de a avea un soț minunat. Încă mă minunez că l-a trimis Domnul în viața mea, știu că nu-l merit și că mi l-a trimis doar pentru a-mi acoperi neputințele. Mă rog zilnic să fiu și eu odihnă pentru el așa cum este el pentru sufletul meu.
    Mulțumesc din suflet pentru galerie! :))) Știu că sunt zgomotoasă pe aici cu acest examen, dar asta ține tot de neputințe și de firea mea extrovertită. Mi-ar plăcea să fac și eu lucrurile în taină așa cum văd la multe persoane pe care le admir, dar eu dacă nu mă vait, simt că nu înaintez. :)
    Să ai o zi minunată! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu măcar încerci să schimbi lucrul acesta. Cinste ție!
    Mulțumesc din suflet! ❤

    RăspundețiȘtergere
  3. Mult succes la examenul/examenele pe care le ai de dat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, dragă Niko! Luni voi susține un examen scris (pentru angajare/schimbare de job) și dacă totul merge bine, va urma și unul oral, încă nu știu când.
      Să ai o seară frumoasă! ❤️😘

      Ștergere
  4. Doar ganduri bune de la mine! Sa treci totul cu bine.
    Sa nu razi, insa imi placeau examenele in facultate, mai ales la materiile pe care le consideram importante. Erau ocaziile mele de a vedea daca am inteles ce si cum... :)
    Seara frumoasa si o duminica cu odihna!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😯😯😯 Din ce aluat ești făcută? 😂 Nu cred că voi ajunge vreodată la măsura ta. Mie îmi e cumplit de frică de examene, oricât de pregătită aș fi.
      Noapte cu pace și ție și o duminică binecuvântată! 🤗❤️

      Ștergere
    2. Nu e nicio masura! Mi-era frica, evident. Si imi simteam lacunele. Doar ca dupa ce primeam subiectele ma linisteam... si ma straduiam sa ma concentrez. Simteam instinctiv ca frica ma bruiaza. Asa ca indeparteaz-o. Nu foloseste concentrarii...
      Noapte buna! ❤️😘

      Ștergere
    3. M-am mai liniștit. 😂 Glumesc.
      Mă regăsesc doar în partea cu liniștirea după primirea subiectelor. Până atunci însă, e jale. :)))
      Să ai o noapte liniștită și răcoroasă! 🤗❤️

      Ștergere
  5. Exactly! I don't recognize my recorded voice. Or the one we hear when we speak isn't the real one? :))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Enjoyed reading this. Hope your exam goes well! Glad your husband is helping you. It's going to be very hot here this week as well. Watermelon sounds really good.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank God, I passed my exams with good scores. I hope it will be a good start in the new field of work.
      Have a blessed day with comfortable temperatures. We have wonderful weather today.

      Ștergere
  7. Eu citesc cu intarziere postarile, asa ca iti urez multa bafta azi la examen. Dumnezeu si Maica Domnului sa iti ajute, sa aduca pacea si linistea in sufletul tau, sa iti dea putere de concentrare.

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *