Bună dimineața! Bine v-am regăsit!
În jurnalul meu săptămânal vă spuneam că nu am citit nimic și nu am văzut niciun film săptămâna ce a trecut, mintea fiindu-mi preocupată cu învățatul. Sper că nu v-ați imaginat totuși că am renunțat și la pasiunea mea, croșetatul? :))
Am lucrat, cu ajutorul Domnului, două bucăți din pătura Double Trouble și am finalizat și celălalt suport decorativ pentru baie.
Săptămâna 21 a avut drept temă un model ușor, lucrat cu croșeta clasică (nr. 4) și am folosit o singură culoare, cream.
Eram obișnuită să lucrez în acest stil, pentru că l-am mai folosit la Husa croșetată pentru taburet.
Așa arată în acest moment, păturica la care lucrez:
Foarte interesant acest proiect al tău. Împărțit așa pe săptămâni, cu un model mou de la o săptămână la alte parcă m-aș încumeta și eu să încerc. Din păcate mi-e teamă că m-aș împotmoli la jumătate. Mi-am adus aminte că începusem o păturică pentru păpuși în ianuarie și am pus-o odată bine și bine a rămas. Cred că ar trebui s-o caut.
RăspundețiȘtergereMult spor în continuare, Văd că mai ai puține săptămâni și va fi gata.
MNiko, să știi că mie mi s-a potrivit mănușă acest proiect, tocmai pentru că fiind împărțit pe bucățele am avut sentimentul că am bifat ceva, am putut să iau o mică pauză în care am lucrat altceva :)) și apoi am revenit la el.
ȘtergereÎn plus, nu am mai avut sentimentul că nu am timp (deși se numește săptămâna x, dacă te ții puțin de lucru, poți termina în câteva ore) și nici pe acela de a abadona un lucru început, așa cum spui și tu, și cu care eu mă lupt de când mă știu.
Mulțumesc frumos! Mi-ar plăcea să încerci și tu. :) Pentru orice întrebări și nelămuriri îți stau la dispoziție și te ajut cu drag. :*
Momentan e ceva cam prea mult pentru mine să mă apuc de un asemnea proiect. Nici nu sunt un mare fană a croșetului. Dar am și zile când ar merge să croșetez câte ceva, e mai puțin de luat după tine când pleci( bine, nu o paturică ca asta, dar pătrățele da). Am pe bloc o provocare de transformări creative și nu mai reușesc în vara asta să mă șin eu de ea. Mă bucur că fetele care au acceptat-o încă mai participă, chiar și fără mine.
ȘtergereÎmi place mult că ai spus "momentan"... Poate cândva, când va rândui Bunul Dumnezeu și vei avea mai mult timp liber. :)
ȘtergereȘi eu croșetez în mașină sau în mijloacele de transport în comun la lucruri mai mici.
Nu trebuie neapărat să lucrezi un proiect atât de matre ca o pătură. Poți face o mulțime de alte lucruri asamblând acele pătrățele... o gentuță de pildă. :)
Eu sunt sofer o mare parte din timpul unei zile. Cand termin cu drumurile zilnice, acasă am alte treburi de făcut. Nu mi-a intrat încă în reflex să caut croșetul pentru ocuparea timpului liber.
ȘtergereE un timp pentru toate. (Nici eu nu croșetez decât de câțiva ani.)
ȘtergereAm văzut la tine pe blog o mulțime de pasiuni.
De abia aștept să am mai mult timp liber să le descopăr pe îndelete.
Noapte cu pace! 🤗😘