Omul în căutarea sensului vieții - Viktor Frankl

 Am ales această carte pentru Clubul de carte, luna februarie - provocare lansata de către Maya.

Trebuie să spun din capul locului că această carte nu este o lectură de relaxare, dar este o lectură care te va fascina în profunzime. Am simțit și am trăit această carte.

Este o biografie scrisă de către unul dintre supraviețuitorii lagărului de concentrare de la Auschwitz, medicul psihiatru Viktor Frankl, cel care s-a confruntat personal cu ororile regimului nazist, lipsurile, torturile şi imaginile cumplite ale celor care mureau pe capete din cauza suferinţelor și tratamentelor inumane la care erau supuși.

El descrie cu lux de amănunte condiţiile în care a trăit şi toate gândurile ce i-au trecut prin minte și cum a reuşit să se agaţe de viaţă, să trăiască.

Uneori simți că ești alături de autor, în mijlocul unei nopți friguroase, într-o baracă lipsită de căldură și lumină, percepi violența și brutalitatea cu care erau tratați. Atunci când ești pus față în față cu o asemenea tragedie umană, parca nu îți vine să crezi că omul este capabil de acte atat de crude si brutale.

Ideea pe care încearcă să o sublinieze Frankl este că: 
"Provocarea cea mai serioasă pentru o persoană este să găsească sens în viaţa sa."

Frankl arată limpede că sunt trei căi prin care omul poate găsi un sens în viată:

- munca, „viața activă", prin intermediul căreia omul „creează valori" sau „săvârşeşte o faptă anume".

- cea de a doua cale este mai mult una contemplativă, „pasivă", în care omul nu creează, ci primeşte în dar ceva de care se poate bucura: frumosul, binele, adevărul din natură sau din cultură, ori dragostea unei alte persoane. 

- ultima cale prin care omul poate găsi sensul în viaţă este suferinţa - sensul poate fi tocmai de a îndura cu demnitate şi curaj suferinţa care îi este impusă şi pe care nu o poate înlătura.
 

Vă mai las câteva citate din carte, care spun mult mai multe decât aș putea exprima eu vreodată, în cuvinte: 

„Cel care are un DE CE pentru care să trăiască, va suporta orice CUM.”

"Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă fiinţă umană în nucleul cel mai lăuntric al personalităţii sale. Nimeni nu poate deveni pe deplin conştient de esenţa unei alte fiinţe omeneşti dacă nu o iubeşte. Dragostea ne face în stare să vedem trăsăturile şi caracteristicile esenţiale ale persoanei iubite; ba chiar mai mult, vedem potenţialul din persoana iubită care nu este încă actualizat. Mai mult, prin dragostea sa, cel care iubeşte îi permite persoanei iubite să îşi actualizeze potenţialul. Făcându-I pe cel iubit conştient de ceea ce poate fi şi deveni, el face ca aceste potenţialităţi să devină realitate."

"De lacrimi nu trebuie să ne rușinăm niciodată, întrucât sunt dovada celui mai mare curaj pe care îl poate arăta un om, curajul de a suferi."

"Pierdusem capacitatea de a ne simți fericiți și trebuia, treptat, să o reînvățăm."

"Omul care ani întregi crezuse că a atins limita suferinței, descoperă că suferința nu are limite și că e posibil să sufere în continuare, ba încă și mai intens."

"Omului i se poate lua totul, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăţile umane - respectiv aceea de a-şi alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-şi alege propriul mod de a fi."

"Experiența supremă, pentru orice supraviețuitor, este sentimentul minunat că, după tot ce a suferit, nu se mai teme de nimic - în afara Dumnezeului său."

***
In partea a doua a cartii, Frankl se referă la „Logoterapia pe scurt”

Logoterapia este o tehnică psihiatrică modernă de rezolvare a problemelor cu care se confruntă individul, prin direcţionarea atenţiei către viitorul său, nu către trecut, cum procedează şcolile vechi de psihologie şi psihoterapie.

Imperativul categoric al logoterapiei: „Trăieşte ca şi cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acţionat la fel de greşit pe cât eşti acum pe cale să o faci!" (Victor Frankl)
Maximă care îi cere omului să-şi imagineze mai întâi că prezentul este deja trecut şi mai apoi că trecutul poate fi încă schimbat şi îndreptat.

Profund este şi ultimul paragraf din cartea Omul în căutarea sensului vieţii, şi anume:
„În definitiv, omul este fiinţa care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz, însă tot el este fiinţa care a intrat cu demnitate în ele, murmurând "Tatăl Nostru" sau "Shema Yisrael.”