Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
|
Cu mila Domnului, am ajuns și în săptămâna albă. E vremea împăcărilor. Nu că în restul timpului ar trebui să fim certați sau supărați pe cineva, dar mai ales acum, la intrarea în post, trebuie să ne scuturăm bine cămările inimii și să alungăm întristarea și mâhnirea pe care o avem pentru aproapele nostru. Să ne cerem iertare și să iertăm din tot sufletul. Așa cum ne dorim să fim și noi iertați la rândul nostru de către Dumnezeu.
La noi în sat se păstrează încă obiceiul și tradiția de a se vizita oamenii și a-și cere iertare. Finii merg la nași, frații și surorile merg unul la celălalt, copiii la părinți.... Merg și își cer iertare, cei tineri sărută mâna celor vârstnici, frații își dau mâna spunând: Iartă-mă, frate și Dumnezeu să ne ierte!
În această săptămână, biserica ne obișnuiește cu practica postirii, prin abținerea de la consumul de carne, permițându-ne totuși să mâncăm lapte, ouă și pește pentru a ne întări pentru cele 40 de zile în care ne vom osteni fiecare, după puteri.
De ce se numește săptămâna albă? Categoric nu de la albul laptelui și al brânzei. :)))
Una pe zi...
Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui...
Amazing lustrous Intense apple-green Pyromorphite crystals on matrix . Locality: Daoping Mine, Gongcheng Co., Guilin, Guangxi, China. Size: About 3 cm. Credit: @silmarils_minerals |
Gândul zilei...
– Sfântul Augustin
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o noapte cu pace!
Ce lumina și puritate au ghioceii.
RăspundețiȘtergereAșa sa se spele si sufletele noastre!
Ce obiceiuri frumoase se mai păstrează în satul vostru, Daniela!
Ce frumos ai spus, Andreea! Așa să se spele și sufletele noastre!
ȘtergereGhioceii sunt din curtea mea. Mi-a adus cu câțiva ani în urmă un coleg de serviciu, dintr-o pădure din Călărași. I-am plantat și în fiecare primăvară apar și mai mulți. S-au înmulțit tare frumos.
Da, și obiceiurile se păstrează încă. În weekend vom merge și noi să sărutăm mâna nașilor. De abia aștept. Mai ales că, de câte ori mergem la ei, ne duc să vedem și marea (locuiesc în Dobrogea.)
Ce frumos și ce clipe de bucurie o să aveți împreună cu nașii!
ȘtergereȘi marea va fi alaturi...
Mă bucur pt bucuria voastră!
Așa este. Chiar aștept cu nerăbdare să petrecem timp cu nașii, micuțele doamne (de care am mai scris aici, pe blog) și micul prinț. Și cu una din marile mele iubiri: marea. :)
ȘtergereÎți mulțumesc și te îmbrățișez cu drag!
The snowdrops are so pretty in the first photo. Also, interesting learning more about your religion. I'd never heard of white week though I do know Ash Wednesday starts the season of Lent. Hope you have a great week!
RăspundețiȘtergereAsh Wednesday is the first day of Lent for the Roman Catholic faithful. The feast was established during the pontificate of Gregory I the Great. The two days before Ash Wednesday are, in the Catholic world, the high points of Carnival.
ȘtergereThe name 'Ash Wednesday' is due to the custom of bringing willow branches consecrated at last year's Palm Sunday, which adorned icons and statues in Catholic homes for almost a year, to the church to be burned. Their ashes are used as they leave the service, sprinkled on the foreheads of the faithful as the priest says: "Remember, O man, that you are dust and to dust you shall return" (Genesis 3:19), the words God spoke to Adam at his banishment from heaven.
Ashes are placed on the heads of the faithful present at the service as a sign of repentance and commitment to fast cleanly.
The Orthodox Church does not have a tradition of imposing ashes, but the Sunday of fasting, called Sunday of Adam's Expulsion from Heaven, refers to the same text as that used in the Roman Catholic Church (Genesis, chapter 3).
știți cum se atrag și se unesc picăturile de mercur aflate la distanță pe o suprafață? așa se găsesc și se atrag și sufletele care-L au pe Dumnezeu în ele ...
RăspundețiȘtergereMinunat cuvânt!
Ștergere***
Doamne al puterilor, fii cu noi!
Minunată postarea!
RăspundețiȘtergereCâte bucurii presară Dumnezeu pe calea vieții noastre!
Câtă frumusețe și simplitate au ghioceii!
"Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi." Coloseni 3:13
Mulțumesc frumos, Lili! Vacanță minunată, plină de bucurie îți doresc!
ȘtergereLa acest început de post, să cerem şi să dăm iertarea celor din jurul nostru şi să ne îndreptăm cu paşii rugăciunii către Dumnezeu şi sărbătoarea Învierii!
Iertarea trebuie să vină din toată inima, căci Dumnezeu ne iartă nouă toate păcatele şi ne arată atâta milă, deci nici noi nu putem face altfel faţă de cei din jurul nostru. De aceea, să o lăsăm mereu să pătrundă în inima noastră, cerându-ne iertare ori de câte ori greşim şi iertând pe ceilalţi când ne greşesc!
Minunata postarea. Petrecere frumoasa alaturi de nasi.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, Ioana! Să ai o zi binecuvântată! Te îmbrățișez!
Ștergere