Nu putem descoperi frumusețea vieții fără a cultiva dragostea, care ne va izbăvi de tulburări, de reproșuri și de conflicte. Nu putem să‑L iubim cu adevarat pe Dumnezeu ignorând prezența aproapelui, dar nici să‑l iubim pe aproapele ignorând prezența lui Dumnezeu. Temeiul însă e pocăința și iertarea, adică "răzbunarea" prin iubire, prin jertfă, prin filantropie.
"Iubirea jertfitoare aduce bucurie și dulceață în suflet. Nu dulceața aceea amestecată cu slava deșartă, cu autosatisfacerea și cu plăcerea întinată, care vine de la vrăjmașul, ci dulceața harului, care însuflețește smerenia, noblețea, delicatețea, simțirea cea bună față de Dumnezeu și dragostea față de toți oamenii - cuprinzându‑i și pe dușmani -, bucurie si desfătare până la lacrimi și până la liniștirea desăvârșită..."
Arhiepiscopul Makarios Griniezakis
În prima parte a cărții este abordată introvertirea omului și ieșirea din introvertire.
Introvertirea (închiderea duhovnicească în sine) ne amintește de morminte. Singurătatea se potrivește cimitirelor, și nu oamenilor vii.
Omul introvertit este cel care, în esență, îl urăște pe Dumnezeu și pe aproapele, care-și limitează existența la prezent, lăsând timpul să curgă nefructificat.
Nu trebuie să ne bazăm pe mântuirea personală și nici să o avem în vedere doar pe ea. Dimpotrivă, trebuie să ne luptăm pentru mântuirea lumii și să-L rugăm stăruitor pe Dumnezeu după cuvântul părinților: De nu se va mântui lumea, să nu ne mântuim nici noi!
Apoi, părintele descrie lepădarea de sine, trăirea smerită și cum să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Omul lui Dumnezeu se bucură de prezența oricărui alt om. Aproapele nu îl obosește pentru că nu îngăduie să fie afectat.
Noi, oamenii, suntem datori ca pe toate să le dăruim Lui și toate trebuie să le facem întru El. Și de vreme ce pe toate le dăruim Lui, chiar și pe noi înșine, este firesc să Îi dăruim și relațiile noastre cu ceilalți, fapt de mare importanță nu doar pentru sfințirea noastră, ci mai ales pentru îmbunătățirea relațiilor noastre cu aproapele.
Și, în sfârșit, în ultima parte a cărții ne vorbește despre relația noastră cu aproapele după Sfântul Maxim Mărturisitorul. Este descrisă viața Sfântului Maxim Mărturisitorul (Mai citisem câte ceva despre acest sfânt, dar m-am bucurat să aflu mai multe.), apoi sfaturile lui referitoare la iubirea aproapelui, puterea iertării, nejudecarea aproapelui și filantropia.
În concluzie, această carte subliniază faptul că bucuria și pacea sufletului sunt trăite numai când ne lepădăm de noi înșine și ne golim pe deplin pentru aproapele nostru; când credem că Dumnezeu se descoperă oamenilor cu iubire și când suntem cu El și Îi simțim prezența, când iubim chipul fiecărui om, al fratelui nostru.
Cartea de față este o călăuză prețioasă și un îndreptar pentru a păși cum se cuvine și a-L descoperi în haosul de astăzi al lumii și al vieții pe Dumnezeu și pe fratele nostru, spre a înainta și a trăi cu adevărat. (Pr. Irineu, Arhiepiscop al Cretei)
Sper să vă fie de folos! Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu