Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
|
Nu știu de ce, odată cu venirea primăverii, gândul meu zboară tot spre copilărie. În ce lume frumoasă am crescut! Cât am fost de iubită! Copiii cei mai mici din familiile numeroase sunt de regulă cei mai alintați. Eu am fost iubită. Am simțit iubirea tuturor.
În seara aceasta, am întins cearceafuri ude pe culme, afară, în spatele casei. La un moment dat, un cerceaf mi-a atins fața și acea atingere mi-a amintit iar de copilărie.
Mama avea o culme pe care, după ce înșira rufele, o ridica cu un par în bătaia vantului. Îmi plăcea să mă țin după ea și să-i car ligheanul cu rufele stoarse cu mâinile ei aspre de muncă, (dar cu o atingere în mângâiere, ca o aripă de înger) și să-i dau câte un clește pe care mama îl prindea în locuri perfect simetrice de o parte și de alta a rufei. Cleștișorii erau numai din lemn, iar rufele erau spălate cu un amestec format dintr-o cantitate destul de mică de detergent și una generoasă de săpun de casă pregătit de aceleași mâini muncite, săpun dat pe răzătoarea mare...
Nu exista balsam de rufe, dar rufele miroseau atât de proaspăt!
Exista o ordine perfectă în așezarea rufelor pe culme, atât în ceea ce privește culorile, cât și ca obiecte de îmbrăcăminte. Cămășile stăteau musai lângă cămăși și prosoapele lângă prosoape.
Era o ordine perfectă, o cumpătare firească și o bună rânduială în toate.
Sunt lucruri și trăiri la care e suficient să te gândești și ziua devine mai frumoasă.
Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!
"Iartă-mi, Doamne, lacrima rămasă în colțul inimii! Cine sunt eu fără Tine?"
(Hrisostom Filipescu)O seară binecuvântată tuturor!
Sounds like wonderful memories! The grape amethyst is very pretty.
RăspundețiȘtergereI'm so glad you like it.
Ștergerecând sîntem copii visăm să devenim oameni mari cât mai repede, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, tot după copilărie tânjim ... sufletul nu are astâmpăr până ce nu ajunge la izvorul său ...
RăspundețiȘtergerepace și bucurie!
(or fi dulci strugurii ăia?)
"Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine."
Ștergere(Sfântul Augustin)
Eu înțeleg că-ți plac strugurii, dar nici chiar așa. :))
am înțeles ... ”sînt prea acri, nu-mi trebuiesc” :)
Ștergere"Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini."
ȘtergereThat grape amethyst looks just like a bunch of grapes.
RăspundețiȘtergereIndeed, Carol. It looks perfectly like a bunch of grapes.
Ștergere