sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Blogonoiembrie 2022: ziua 4


Doamne ajută tuturor! Cum vă spuneam aseară, astăzi am fost pelerini în Bulgaria, pe urmele Sfântului Dimitrie Basarabov. 

Versetul zilei de astăzi

"Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus căutaţi-le, acolo unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; la cele de sus cugetaţi, nu la cele de pe pământ; căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este împreună cu Hristos ascunsă'n Dumnezeu."

Sfântul Apostol Pavel
3 - 67

Vremea astăzi

În Bulgaria a fost o zi cu o vreme de toamnă, ușor mohorâtă (doar la amiază s-a arătat puțin soarele), dar foarte potrivită pentru pelerinaj. Am avut destul de mult de mers pe jos și multe trepte de urcat și coborât, astfel că dacă era prea cald ar fi fost mai dificil.

Gândurile zilei

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.

Ce să vă spun, acum la întoarcerea acasă din acest binecuvântat pelerinaj? Că îmi simt trupul obosit, dar sufletul este ușor, de parcă ar fi prins aripi, așa cum zicea bătrânul Amfilohie: „Viaţa duhovnicească oferă mari bucurii. Primeşti aripi, scapi de lume, nu mai ţii seamă de nimic. Devii ca un copil şi Dumnezeu locuieşte în inima ta”.

5 comentarii:

  1. foarte frumos!nu am fost niciodata, speram sa ajungem si noi intr-o zi, daca va ingadui bunul Dumnezeu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să vă ajute Dumnezeu, Irina!
      E destul de aproape de București și ușor de ajuns cu mașina.
      Noi am mers însă cu Basilica. A fost foarte comod și la un preț mai mult decât decent.

      Ștergere
    2. https://www.pelerinaj.ro/rezervari/pelerinaj-in-bulgaria-pe-urmele-sfantului-dimitrie-basarabov-program-2022/

      Ștergere
  2. Foarte frumos! Sfantul Dimitrie sa va mangaie pentru vizita facuta cu dragoste.

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *