 |
Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
|
Nu știu cât de coerentă am fost seara trecută și cât de mult s-a înțeles ceea ce vreau să transmit, dar astăzi am citit o poezie care exprimă mult mai bine prima idee pe care am vrut să o subliniez:
"Vine Sfântul Paști în grabă,
Toata lumea se agită.
Cheltuiește mult, aleargă,
Se-noiește-i fericită.
Curtea, casa e curată,
Gardul este iar vopsit,
Și masina e spalată,
Totul este curățit.
Doar un lucru iar rămâne,
Iar și iar necurățit,
Știți cu toții, stiți prea bine:
SUFLETUL NESPOVEDIT".
Toata lumea se agită.
Cheltuiește mult, aleargă,
Se-noiește-i fericită.
Curtea, casa e curată,
Gardul este iar vopsit,
Și masina e spalată,
Totul este curățit.
Doar un lucru iar rămâne,
Iar și iar necurățit,
Știți cu toții, stiți prea bine:
SUFLETUL NESPOVEDIT".
(Din păcate nu am găsit autorul.)
Iar a doua idee era despre însingurarea pe care o trăim, poate nu cu toții, dar eu așa simt. Spuneam de generația mamei și a bunicii mele. Ele nu numai că nu erau singure în casă, de cele mai multe ori trăiau mai multe generații în aceeași casă, dar erau într-o comuniune permanentă și cu vecinii. Îmi amintesc cum venea câte o vecină în timpul zilei să ceară ceva împrumut sau să aducă ceva scovergi calde. Stătea puțin, schimbau două vorbe și fugea iar la treburi.
Eu inițial am crezut că izolarea din zilele noastre este în special în orașe, în rândul celor care locuiesc la bloc. Am citit de mai multe ori știri cum că un locatar a fost găsit decedat după mai multe săptămâni, când mirosul greu a început să iasă din apartament. Mă întreb cum e posibil așa ceva? Cum să nu observi că bătrânica de la parter, care stătea pe băncuță în fața blocului sau ieșea dimineața să cumpere o pâine, nu a mai ieșit de câteva zile?
La țară nu există așa ceva. Iarna, observă că nu mai iese fum pe coș și dau fuga să vadă dacă-s toate bune. Vara, la fel, se vizitează, ies în fața porții și stau de vorbă... Noi stăm cu ochii în ecrane.
Ziceam că am crezut că doar la blocuri. Aici, unde locuiesc eu de mai bine de 15 ani, e o zonă de case. Cu foarte mici excepții, trăim în aceeași izolare ca la bloc. Sau ca în pandemie...
Una pe zi...
Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui...
 |
Epic Iridescent Hematite from the Skittles Pocket, Graves Mountain, Georgia. Photo Copyright - Anatoly Bitny / @natalis_gems |
Gândul zilei...
Monahul Galaction Ilie din Mănăstirea Sihăstria, fiind mulți ani păstor de oi, umbla cu oile mănăstirii prin toate poienile de munte dintre Sihăstria și Sihla. De aceea era cunoscut de mulți călugări sihaștri din partea locului.
Mergând cu oile pe munte, a întâlnit un sihastru sfânt pe care îl cunoștea și l-a întrebat:
- Spune-mi părinte, când va fi sfârșitul lumii?
Iar cuviosul sihastru, oftând din inimă, a răspuns:
- Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste și înțelegere creștinească între frați, între rude, între creștini și între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ! Apoi, cei doi sihaștri s-au sărutat între ei și s-au despărțit.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești)
Noapte cu pace tuturor!
Of, Luiza, îmi închipui că îți este tare greu. Dumnezeu să-ți trimită oameni frumoși în viața ta care să-ți fie aproape și să-ți alunge singurătatea!
RăspundețiȘtergereTe îmbrățișez!
Things are very different now than in the past. As a kid, we knew who almost every neighbor was by name (even the ones we weren't fond of, ha!). Now, we know a few neighbors on our street but I'd fail a quiz to know all the names. Reading this post of yours makes me want to get out and talk to (most) my neighbors a bit more.
RăspundețiȘtergereI think you're right. I don't know the names of most of my neighbors either. That says a lot...
ȘtergereE foarte reala poezia!
RăspundețiȘtergereEu sunt înconjurată de copii, dar ma simt singura si neajutorată. E o vorba: “femeia cu copil mic nu e buna de nimic”… mereu cu un prunc in brate, nu reușesc sa mă pregătesc ca toată lumea de sărbători, adică îmi propun multe și apare o situație care mă împiedica și mereu cad intr-o stare de neputința și plâng pentru asta… apoi descopăr ca e voia lui Dumnezeu sa nu avem mese îmbelșugate, ci unele obișnuite, nici mai multă curățenie decât in mod normal (e imposibil intr-o casa cu mulți copii sa fie totul perfect), nici sa cheltuim mai mult decât strictul necesar (nici nu avem de unde) pentru a primi bucuria Învierii. Dar din fericire ajungem cu toții la spovedanie la timp. Fruntea sus, e loc de mult mai greu!
Te îmbrățișez Andreea, sunt in aceeași barcă cu tine!
ȘtergereAm fost acolo... Au fost ani în care copiii erau mici, se mai întâmpla să se și îmbolnăvească vreunul dintre ei... Sau mai târziu, aveau diverse serbări/spectacole sau repetiții pentru acestea și ajungeam acasă seara târziu și mă apucam de pregătiri... Acum par din altă viață.
ȘtergereMaica Domnului să vă acopere și să vă sară în ajutor!
Beautiful blog
RăspundețiȘtergereThank you very much!
Ștergere