(adus in blogosfera românească de către Corcodusa) |
Sâmbătă, 08 aprilie 2023
Afară...
Au fost zile reci, dar din când în când s-a arătat și soarele. Se pare că săptămâna viitoare se va mai încălzi. Până să termin eu postarea, chiar a ieșit soarele.Mă gândesc...
La cât de multe lucruri noi au venit în viața mea, neașteptate, iar cele așteptate nu s-au ivit niciodată.
Sunt recunoscătoare...
Pentru acest concediu de primăvară. E un timp minunat petrecut așa cum îmi doresc.
În bucătărie...
Sunt îmbrăcată...
Meșteresc...
Ieri am croșetat la păturica Double Trouble, bucățica aferentă săptămânii a șaisprezecea.
Citesc...
Am terminat O viață de țărancă, scrisă de Marghiloița Huzum, o scriitoare contemporană cu noi, în vârstă de 80 de ani. Mi-a plăcut mult și m-a impresionat profund. Voi scrie o recenzie despre ea, pentru Clubul de carte, luna aprilie.Sper...
Să mă ajute Dumnezeu să merg la toate deniile, începând de mâine seară. Nu știu de ce, dar foarte rar am mers și la prima denie. Mai mereu am începu să merg de luni seara. Uneori uitam, alteori eram prinsă cu câte ceva...Învăț...
În casă...
Nădăjduiesc să facem astăzi curățenie. Nu arată prea grozav.Ascult...
Un film pe care îl recomand...
Unul din lucrurile preferate...
Să gătesc, în special pentru mesele de sărbătoare.
Un citat...
Am scris o parte din câte le-am trăit, bune şi rele, cu gândul că mâine voi pleca în lumia cialaltă, acolo unde mă va trimite Dumnezeu. De multe ori m-am temut că nu voi mai apuca să termin de scris aieste caiete. M-am rugat Măicuţei Domnului şi numai în ea mi-am pus tot timpul nădejdia...Şi m-am rugat ei ca o ţărancă simplă, cu credinţă, ca să-mi ierte păcatele şi să mi le ştiargă cu lacrimile ei sfinte.
(Marghiolița Huzum)Imaginează-ți să te trezești aici:
Din iubita mea Românie...
Mânăstirea rupestră Șinca Veche, situată în centrul țării lângă comuna Șinca Veche, în județul Brașov, este cunoscută sub mai multe denumiri: Templul Ursitelor, Mânăstirea Săpată în Piatră, Templul de la Șinca Veche, fiecare menită să arate de ce acest locaș e special.
Mânăstirea imită arhitectura unei biserici tradiționale, fiind însă săpată în piatră, cu un turn interior înalt de 10 metri pe unde intră lumina, asemănător unei turle fără acoperiș.
Iar scrierile în care e descrisă fac dreptate acestui loc unic în âară: "Mânăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atat de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui."
Sau aici:
Din comorile pământului...
Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui...
Mânăstirea rupestră Șinca Veche, situată în centrul țării lângă comuna Șinca Veche, în județul Brașov, este cunoscută sub mai multe denumiri: Templul Ursitelor, Mânăstirea Săpată în Piatră, Templul de la Șinca Veche, fiecare menită să arate de ce acest locaș e special.
Mânăstirea imită arhitectura unei biserici tradiționale, fiind însă săpată în piatră, cu un turn interior înalt de 10 metri pe unde intră lumina, asemănător unei turle fără acoperiș.
Iar scrierile în care e descrisă fac dreptate acestui loc unic în âară: "Mânăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atat de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui."
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc un weekend minunat!
Mulțumesc pt recomandare. Și eu am terminat carte pt aprilie. Cred că săptămâna viitoare reușesc să public recenzia!
RăspundețiȘtergereMult spor la treabă!
Și eu voi face peste la cuptor pe pat de legume pt Maine.
Mergem să cumpărăm și ceva albinuța de post.
Intenționez să merg la florărie să cumpăr flori sa duc la biserica astăzi la vecernie🙏
Și eu voi lăsa pregătirile lumești pe planul 2 și voi incerca că din seara asta sa fiu prezenta la biserica pe fiecare zi.
Sa ne ajute milostivul Dumnezeu să reușim!
Minunat! Slavă Domnului că reușim să ne ținem și de Clubul de lectură. Pentru mine e un exercițiu de voință și de autodisciplină. Nu mai vorbesc de provocarea Blog365. Nu credeam să trec de 30 de zile. Și uite, cu ajutorul Domnului a devenit rutină și nu-mi e greu deloc.
ȘtergereSpor la treabă și în toate cele bune să ai și tu!
Și da, ce e cel mai important, să încercăm tot cu ajutorul Domnului să ne asemuim mai mult cu Maria, dar fără a o neglija pe Marta. Să ne rugăm Lui să ne ajute să găsim echilibrul în toate. Să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vor veni.
Te îmbrățișez!
Mulțumesc mult, mulțumesc pentru străduința ta de a fi aici și a ne prezenta lucruri de mare valoare. Experiențe proprii, dar și învățături de credință frumoase și folositoare!
ȘtergereDe club mă voi tine și eu cat voi putea de mult!
Cat despre blog365 nu am timpul necesar să bibilesc atât cel puțin la acest moment al vieții mele.
Trebuie sa împart timpul și cu familia mea. Și așa soțul îmi tot zice mai in gluma mai in serios că sunt că o pustnică, fac ce fac și mereu mai citesc care ceva, caut liniștea interioară ...
Andreea, ai mare grijă să nu-l superi pe domnul soț. Iartă-mă că-mi permit să te sfătuiesc. Te cunosc de acum destul de bine și știu că ai o putere interioară foarte mare și că le poți face pe toate, mai multe decât am visat eu vreodată (te îngrijești și de cele lumești și de cele sufletești cu toată dăruirea; numai faptul că ai în grădină patru flori, din care unul adolescent și celelalte micuțe și spune tot), dar e foarte important ca soțul să te simtă prezentă, să fie în capul listei...
ȘtergereȘtiu că poți face acest lucru, de aceea îți și spun.
Apoi, Blog365 mi se potrivește mie foarte bine pentru că am tendința de a începe lucrurile și apoi de a le lăsa neterminate. E o neputință de-a mea cu care mă lupt. La tine nu cred că este cazul. Am văzut că ești foarte activă pe blog. Ai zile în care publici și câte două trei postări. Eu nu am scris multă vreme.
Și nu în ultimul rând, îți mulțumesc pentru încurajare și pentru dragostea ta. Mie nu mi se pare că las ceva folositor pe aici, cu excepția citatelor. Dar, cu siguranță mă încarc sufletește din comuniunea cu voi.
Slavă Domnului pentru toate!
Nu mă supăr, Daniela!
ȘtergerePrimesc orice sfat venit de la.o inima calda de mamă!
Știu și mă străduiesc să fac cele necesare familiei și sufletului!
Mă îngrijesc și de soțul meu. Pe copii nu vreau sa îi cocoloșesc, nu-mi place sa fiu o mamă cloșcă.
Cândva un preot foarte drag mie, zicea că nu e bine că cei mici sa fie prea atașați de mama.
De aceea eu mai merg din când în când singura in pelerinaje de o zi sau doua!
Asta e minunat. Din păcate, eu nu am putut să fac acest lucru. Neavând cu cine să las copiii, i-am luat cu mine peste tot. A fost unul din motivele depărtării de primul meu soț, tatăl copiilor.
ȘtergereÎn fine, sunt cazuri și cazuri. Maica Domnului să te lumineze să faci cum e mai bine pentru voi!
Iertare!
Da, un divorț e o drama care implica din nefericire și copiii acolo unde sunt.
ȘtergereNu știu, Daniela cauzele voastre. Important e că acum fiecare e bine pe drumul său...
Niciodată nu putem judeca astfel de lucruri, tainice, dar și complexe.
Eu mulțumesc pt sfaturi. Învățăm mereu cât trăim!
Mila Domnului cu noi toți!
ȘtergereSă-ți ajute și ție Dumnezeu în toate! E atât de important să găsești echilibrul acela... Eu am avut mulți ani în care m-am obosit peste măsură cu pregătirile și la slujbă eram frântă. Acum, cu vârsta nu mai pot face atâtea nici dacă vreau. :))))
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău că aveți atât de rar slujba Sfântului Maslu. La noi se face, cu excepțiile rânduite de biserică, în fiecare săptămână, ba chiar de două ori pe săptămână, miercuri seara și vineri dimineața, pentru a putea ajunge și cei care lucrează.
Să mă ierte Dumnezeru pentru ceea ce scriu acum, știu că nu este bine, dar pe mine uneori mă odihnește mai mult slujba Sfântului Maslu decât cea a Sfintei Liturghii. Nu știu de ce, poate pentru păcatele mele cele multe, pentru nevoia de pocăință, de iertare...
Dar, slujbele deniilor le aveți?
Luiza, important este că ai venit ACASĂ. Că ești în România sau în Grecia, contează mai puțin. Important e să te ții strâns de Hristos.
RăspundețiȘtergereAm citit de încercarea ta și m-am cutremurat. Te pomenesc în rugăciune. Nu ești singură. Ar fi de mare ajutor sufletului tău să ajungi la Sfântul Maslu.
Acum încearcă să te odihnești măcar ziua dacă noaptea e mai greu.
Maica Domnului să te acopere!
Amin! Maica Domnului cu noi toți!
RăspundețiȘtergereLuiza, Sf Maslu se săvârșește in miercurea din săptămâna patimilor in cinstea ungerii picioarelor Mântuitorului cu mir de mare preț și apoi ștergerii cu parul sau de către femeia păcătoasa. Așa e normal, sa se facă o data in an și cu exceptii acolo unde chiar este nevoie de Taina săvârșită in obște, doar după ce se spovedește și împărtășeste cel aflat in nevoie… la noi se oferă cu atâta ușurință Mărgăritarele… cred ca grecii trăiesc mult mai asumat și conștiincios Ortodoxia, de aceea au atâția Sfinți contemporani, comparativ cu romanii. Sa nu va simțiți privată de ceva, ci binecuvântata de înțelepciunea preoților și ierarhilor lor!
RăspundețiȘtergereDumnezeu să ne lumineze pe toți! ”Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului” ... ori de câte ori este nevoie
RăspundețiȘtergere