{ Blog 365...day 8 }

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -

Diary of a stay a home mum

Doamne ajută la ceas de seară! Bine v-am regăsit!

Am ajuns și în ultima zi a concediului meu de odihnă din această iarnă. A fost lung și tihnit. M-am bucurat de fiecare zi și de fiecare clipă, pe cât am putut. Într-un anumit fel parcă de abia aștept să reîncep munca. Îmi place ceea ce fac, îmi place locul (atât laboratorul cât și biroul meu), îmi plac oamenii și îmi plac șefii (directorii). :P Singurul lucru cu care nu reușesc să mă obișnuiesc de atâția ani este drumul foarte lung, care asociat cu răul meu de mișcare, uneori mă obosește peste măsură. Dar, slavă Domnului că am transportul asigurat. Doar mă urc în mașină, în fața casei și cobor în curtea unde am serviciul. Cum să cârtesc? Apoi, cum stau în dreapta șoferului, am timp să croșetez și astfel drumul pare mai scurt. Spre finalul lunii ianuarie, începe să se lumineze mai de dimineață și să se întunece mai târziu și prind aproape integral condiții optime de lucru. :)

Astăzi a fost o zi la fel de frumoasă și însorită ca toate zilele de la începutul anului. Dimineață am fost la biserică. Ne-am bucurat practic trei zile consecutiv de Sf Liturghie. Așa că ne-am încărcat sufletele. De am și reuși să păstrăm starea aceasta de pace...

După amiază am strâns bradul și decorațiunile de Crăciun și am citit câteva ore. Acum, ne pregătim deja pentru ziua de mâine. 

Una pe zi... 

Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui...

Comoara de astăzi: cuarț dumortierit este un cuarț cu incluziuni din dumortierit (un silicat fibros), numit astfel după numele paleontologului francez care l-a descoperit, Eugène Dumortier.

Dumortieritul este o sursă importantă de materie pentru fabricarea porțelanurilor. O altă utilizare este folosirea pentru căptușirea furnalelor; datorită rezistenței la temperaturi înalte.

(Serra da Vereda, Brazila)

Gândul zilei...

De ce nu mai rezistă relațiile dintre oameni? Cum este posibil să-l abandonezi într-o zi pe cel lângă care ai privit răsăriturile și alături de care ai împărțit patul la apusuri? De ce te iubesc se transformă într-o zi în ură? Cum poti ajunge la nepotrivire de caracter după decenii trăite sub același acoperiș? De ce oamenii nu repară mai mult și aleg să schimbe mai degrabă? Când este firesc să te retragi și până unde merită să lupți? De ce iubim poveștile de dragoste, dar prea puțin ne străduim să le și trăim?
De ce uităm atât de ușor sacrificiile și ne taxăm unii pe alții adesea pentru greșeli? Oare de ce atunci când devenim adulți ne pierdem capacitatea de a ierta, ca în vremurile copilăriei, când după un conflict, întotdeauna împăcarea se realiza la doar câteva minute distanță.
De ce lucrurile care ne-au adus împreună după un timp ni se par de nesuportat? Cum poți să-l jignești pe cel pentru care te-ai luptat cu atâta ardoare la începuturi, să îi cucerești inima? De ce există dragoste la început și atâta dispreț pe final? De ce nu există service-uri pentru inimi rănite și doar cimitire de fier vechi pentru sufletele dezamăgite?
Cum pot doi adulți să își abandoneze copiii, crezând că doar astfel le va fi viitorul mai luminos? De ce Iartă-mă nu rezolvă probleme și te iubesc uităm după un timp să-l mai rostim? Ne zbatem prea mult pentru lucruri și neglijăm tot mai des oamenii.
Nu există povești fără lacrimi și durere, fără zbatere și compromis. Nu există dragoste fără sacrificiu și nici reușită fără suferință. Iubirea trece dincolo de frumusețe și etichete, rămâne în picioare doar in 2 inimi care se predau una alteia definitiv, aruncând cheia pe fundul unui ocean și alegând să își țină ascunsă fericirea, ca un talisman ce nu trebuie nicicând etalat, de frica celor care ar putea să îl fure.

(Pr. Alexandru Lungu)

Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o noapte cu pace!