Little Women - pinterest.com |
Nu știu dacă ați citit cartea Micuțele doamne (adaptare pentru copii) sau Fiicele doctorului March, de Louisa May Alcott. Este o poveste fascinantă a patru surori, care trăiesc modest având grijă de mama lor şi de casă în lipsa tatălui, plecat pe front în Războiul Civil American. Micuțele doamne au firi diferite, pasiuni diferite, dar au o legătură strânsă între ele și au în comun dragostea pentru mama lor, care la rândul ei se ostenește, ca orice mamă crescându-le, dar în același timp se încarcă cu har prin grija față de fetele ei. Dăruiește continuu, de aceea și primește mereu.
Este un roman de suflet, care m-a captivat în copilărie și același lucru s-a întâmplat și cu Maria, fiica mea. A citit cartea pe nerăsuflate.
Am făcut această introducere pentru a vă fi mai ușor să înțelegeți de ce noi le numim pe fiicele nașilor noștri Micuțele doamne. Sunt la fel de frumoase împreună și fiecare, luată separat, specială în felul ei. Sunt tot patru la număr, numai că, spre deosebire de subiectul romanului, ele au și un frățior mai mic.
Cu croșeta mai lucrasem eu câte ceva, dar la mașina de cusut, trăsesem doar câte un tiv la o față de masă. Acum trebuia să și croiesc în cloș... Am urmărit câteva tutoriale și am făcut ce am putut.
Pentru cea mai mică, am făcut fustița în două volane suprapuse, să aibă mai mult volum.
Nu au ieșit ele perfect, dar Micuțele doamne au fost deosebit de încântate. La fel și mama lor, nașa mea, care m-a răsplătit cu poze ca pentru o prezentare de modă. :)
Sper că v-a plăcut relatarea mea. Vă îmbrățișez cu drag și vă las în dar un citat din carte, care mi-a plăcut nespus:
„Pentru că dragostea izgonește frica, iar mulțumirea poate cuceri mândria.”
Este un roman de suflet, care m-a captivat în copilărie și același lucru s-a întâmplat și cu Maria, fiica mea. A citit cartea pe nerăsuflate.
Maria, fiica mea , cu mulți ani în urmă... |
La un moment dat, cu câteva veri în urmă, mi-am dorit să le fac câte o rochiță veselă și înflorată. Nu mai făcusem niciodată așa ceva, singurele rochițe pe care le făcusem fiind cele pentru o păpușă nou născută.
Mi-am cumpărat materiale (fire și pânză din bumbac) și m-am pus pe treabă.
Pentru cea mai mică, am făcut fustița în două volane suprapuse, să aibă mai mult volum.
„Pentru că dragostea izgonește frica, iar mulțumirea poate cuceri mândria.”
Minunate rochițele, fermăcătoare,Micuțele Domnițe!
RăspundețiȘtergereCe bucurie să lucrăm ceva, cu mâinile noastre, pentru cineva drag! E un gest al dragostei!
Mulțumesc frumos, Lili! Așa este, lucrul făcut cu dragoste și rugăciune sfințește și pe cel ce îl poartă, dar și pe cel ce îl lucrează.
ȘtergereSă ne ajute Dumnezeu să ajungem să facem si noi rucodelie ca măicuțele.
Foarte frumoase! Cât talent ai! Domnul sa te binecuvânteze cu sănătate și sa-ti sporească creativitatea.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, Maria! Mă bucur foarte mult că ai poposit aici, în căsuța mea virtuală și că ai lăsat un cuvânt pentru mine.
ȘtergereDomnul să te binecuvânteze și pe tine și pe cei ce îi porți în inimă!
Beautiful dresses! I had to look it up to be sure, read the book under the title of Little Women here. Wonderful story!
RăspundețiȘtergereYes, Jean, it's true. The original title of the book is Little Women. In Romanian it was translated as The Daughters of Dr March. There was also a small adaptation of part of the original novel, for children, under the title Little Women.
ȘtergereThank you very much! I'm glad you like the dresses.
ȘtergereSuperbe si rochițele și modelele! Să fie sănătoase si să se bucure in rochițe. Aștept noi minunății lucrate!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, Corina! Într-adevăr sunt atât de scumpe Micuțele doamne încât dau valoare și rochițelor mele.
ȘtergereVoi mai posta câte ceva din ceea ce am lucrat în timp, în anii din urmă în care am lipsit de pe blog, dar mânuțele mi-au mers în continuu, cu mila Domnului.
Minunate rochitele, dar si micutele doamne. Ai pus in rochite multa dragoste, pe care ele au primit-o din plin. Salut si eu intreaga familie a nasilor tai. Oameni deosebiti, minunati.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, Ioana! Le voi transmite. Așa este, sunt un model de familie creștină.
ȘtergereThank you very much, Diana! You are so kind...🤗
RăspundețiȘtergerece bucurie mai mare îți trebuie decât să vezi bucuria din ochii copiilor atunci când le faci ... o bucurie!
RăspundețiȘtergeresănătate maximă și spor în toate cele bune să aveți
Mulțumesc frumos!
ȘtergereLa fel îți doresc și eu!
„Există locuri in inimă despre care nici măcar nu știi că există până când nu iubești un copil.”
Anne Lamott
Cu atât mai mare este bucuria atunci când copiii te răsplătesc cu bucuria lor sinceră, așa cum bine spui.
Noapte cu pace!
ai încercat să împletești metanier? eu am învățat la mănăstire dar nu prea s-a lipit de mine, adică știu puțin să împletesc dar nu apuc ... :(
RăspundețiȘtergereNu, nu am încercat niciodată, dar este o idee minunată. Mulțumesc mult!
Ștergere