marți, 3 ianuarie 2023

Husă croșetată pentru taburet

 Cu câteva zile înainte de Crăciun, am fost împreună cu Cristian, la părinții lui, la Urlați să îi ajutăm să taie porcul. La întoarcere, pentru că mai aveam puțin timp în Ploiești, înainte de plecarea trenului, am intrat într-un Pepco, lângă gară. Acolo, am pus ochii pe un taburet și într-o fracțiune de secundă, l-am și văzut transformat frumos, învelit într-o hăinuță croșetată. Mi-am amintit că am și niște fire din lână cumpărate mai demult în ideea de a face o pătură din ele, dar cum pentru pătură nu aveam cantitatea necesară, se potriveau în chip minunat pentru acest proiect.

Ștefan zisese la un moment dat că i-ar plăcea un pouf/taburet, așa că găsisem și cui să-l dăruiesc.

Toate bune și frumoase, dar cum să vin cu taburetul în tren de la Ploiești la București?... Cristian a încercat să-mi sugereze că avem Pepco și aproape de casă, putem lua de acolo... Dar, dacă nu găsim?- îi spun. În cele din urmă a cedat, gândindu-se probabil că dacă nu găsim în Bragadiru sau București, va fi nevoit să ia trenul până la Ploiești. :)))

Vânzătoarea, amabilă ne-a oferit cea mai mare sacoșă pe care o avea în magazin (n-a încăput), ba chiar și un sac de gunoi, cel mai mare din dotare... Nimic! Până la urmă l-am îndesat pe jumătate într-o pungă de plastic și l-am luat ca pe un trofeu cu noi, în trenul superaglomerat (doar era perioada Ignatului...).

Și m-am pus pe treabă...

Astăzi l-am terminat. I-am pus fermoar la bază, pentru a putea fi spălat când se murdărește.







Iată ce a ieșit:

8 comentarii:

  1. te rog să nu te superi pe mine, dar când am citit povestea taburetelui cum a ajuns el la tine acasă, mintea mea veselă a zburat la Nea Mărin înghesuit în tren, cu papornițe și damigeana cu zaibăr :) iertare ...
    da, a ieșit tare faină ”hăinuța”! parcă aveați ceva pisică, nu? no, e clar cine o să profite de taburete când nu-i Ștefan acasă :), tron își face din el!
    pace și bucurie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa. Nu mă supăr deloc. Exact așa eram! Ca Nea Mărin :))) Poate, doar mai fericită decât el.

      Sigur că Missy se va bucura de taburet. Tot ce este în casă, este mai întâi al ei și apoi al nostru. Am citit undeva că pisicile se cred stăpânele caselor în care trăiesc, totul le aparține și, în generozitatea lor, doar îngăduie oamenilor să locuiască împreună cu ele.

      Ștergere
  2. Oh I love how it turned out, and love that you put in a zipper, what a great idea.

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *